SOFERII DE LA RIDESHARING, SALARII DE MINIM 3000 DE LEI

Un proiect legislativ inițiat de către un senator PSD prevede ca șoferii de ridesharing, respectiv șoferii de transport alternativ prin care platformele Uber, Bolt, FreeNow sau Yango operează în România, să beneficieze de salariul minim de 3000 de lei, aceștia fiind scutiți, alături de camionagii sau vatmani, și de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, fiind însă considerați asigurați în sistemul public.

Proiectul modifică Codul Fiscal (Legea 227/2015), în care muncitorii din domeniul construcțiilor beneficiază de un salariu minim garantat de 3000 de lei, indiferent de nivelul de calificare al acestora și adaugă, pe lângă codurile CAEN dedicate șoferilor profesioniști, și codul CAEN pentru transport alternativ, respectiv 4939 – alte transporturi terestre de călători n.c.a.

Totodată, șoferii vor fi scutiți, până în anul 2028, și de contribuția la fondul de pensii administrat privat (Pilonul II), iar contribuția de asigurări sociale se va reduce cu 3,75 puncte procentuale.

„Am depus un proiect legislativ prin care intenționez să asigurăm conducătorilor auto profesioniști un nivel de salarizare competitiv, printr-o reechilibrare a poverii fiscale. În acest mod, scădem emigrația acestora și diminuăm substanțial criza de șoferi din România. Proiectul meu prevede ca, de la data intrării în vigoare a legii și până la 31 decembrie 2028, persoanele fizice, angajate ca și conducători auto la firmele cu activități în domeniile transport de călători si/sau transport de marfă, vor avea salariul minim de 3000 de lei și vor avea facilitățile fiscale valabile pentru angajații din domeniul construcțiilor”, a declarat senatorul PSD Vasile Toma, într-un comunicat de presă.