GEAMURI FUMURII, SI LA TAXIURI

academiadetaxi
STAI CU NOI
Ultimele postari ale lui academiadetaxi (vezi toate)

„Actuala criză generată de pandemia Covid 19 afectează grav serviciul public de transport cu taxiuri și dorim ca investițiile în domeniu să fie susținute și încurajate de către autoritățile abilitate”, susține Asociația Taximetriștilor din Cluj într-un demers la parlament pentru modificarea unor texte legislative din Legea Taximetriei.

Demersul legislativ inițiat de taximetriștii clujeni și sprijiniți de FORT România, vizează abrogarea articolului care interzice Registrului Auto Român agrearea autoturismelor echipate din fabrică cu geamuri fumurii.

„Noi sau second hand, autoturismele care sunt dotate din fabrică cu asemenea geamuri, au mari probleme la obținerea certificatului de agreare, în condițiile în care majoritatea fabricanților echipează autoturismele cu geamuri având transparența cuprinsă între 20 și 70 la sută. O problemă gravă este și în cazul autovehiculelor „verzi”, acolo unde această echipare este standard, ajungând-se în situația hilară ca operatorul care doreste să înlocuiască un autoturism taxi vechi cu unul nou, să nu poată obține certificatul de agreare pentru un autoturism electric sau hibrid, dacă acesta este echipat din fabrică cu geamuri fumurii”, se mai arată în solicitarea celor două organizații profesionale.

Prin demersul inițiat de către Asociația Taximetriștilor din Cluj și FORT România, parlamentarii au introdus în modificările care urmează să fie aduse Legii Taximetriei, abrogarea acestui text legislativ.