SE DORESTE MODIFICARI MAJORE PE TRANSPORTUL ALTERNATIV

Autoritățile au modificat proiectul de Ordonanță de Urgență inițial care reglementează aplicațiile Uber, Bolt și Clever.

Această variantă va fi discutată în ședința de guvern de astăzi (joi – 20 iunie) într-o primă lectură. Potrivit noului proiect, transportul alternativ de persoane se poate efectua numai prin intermediul unei platforme digitale avizate tehnic de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Printre modificări, se face referire la modalitatea de autorizare, rămâne valabil contractul de comodat, iar ecusoanele copiei conforme vor fi eliberate de către Autoritatea Rutieră Romană și vor costa 8 (lei).

Pe repede-nainte, mai toate ministerele au avizat favorabil proiectul, însă Ministerul Economiei a restituit neavizat documentul, iar motivațiile sunt cel puțin spectaculoase.

– se cere ca și dispeceratele să își avizeze aplicațiile pe transportul alternativ, sub motivația că prevederile ordonanței „discriminează major” operatorii de transport


– autorizarea  să se aplice si autovehiculelor cu capacitate mai mare de 5 cinci locuri, adică orice autovehicul care poate fi condus cu permis de categoria B (minivan sau 8+1)

– în prevederile legislative, să se introducă reglementări cu privire la prețurile și tarifele ce vor fi aplicate 

– dotarea autoturismelor cu case de marcat fiscale să se facă doar pentru pentru plata cash. În cazul în care încasarea va fi făcută NUMAI prin platformă, acestea nu vor fi obligate să dețină casa de marcat fiscală

Notă: rămâne de văzut ce modificări finale va aduce Guvernul având în vedere recomandările făcute, astăzi, în ședința programată de la ora 15.00, acolo unde Ministrul Transporturilor va prezenta în primă lectură proiectul de act normativ, urmând ca Ordonanța de Urgență să fie adoptată săptămână viitoare. Și normele de aplicare sunt importante în finalizarea procedurilor de reglementare, Ministerul Comunicațiilor și al Transporturilor urmând să elaboreze reguli în acest sens.