SCHIMBAREA CASELOR DE MARCAT FISCALE: FISCUL TE AVERTIZEAZA O SINGURA DATA

"În situația în care organele de control derulează aceste acțiuni de tip preventiv și constată situații în care contribuabilul a realizat toate demersurile pe care le-a avut la dispoziție, iar achiziția aparatului de marcat nu a putut fi realizată din motive independente de voința acestuia, potrivit legii, contribuabilul aflat în această situație, nu poate fi sancționat nici măcar cu avertisment"

Ministerul Finanțelor Publice a adoptat măsuri legislative pentru a asigura aplicarea unui tratament preventiv stimulativ şi de îndrumare a contribuabililor, inclusiv după 1 noiembrie 2018. Scopul este ca procesul de dotare cu noile case de marcat cu jurnal electronic să se deruleze fără afectarea activității operatorilor economici și fără aplicarea de sancțiuni, dacă nu există elemente de vinovăție ale contribuabililor.

Dotarea cu noile case de marcat a crescut semnificativ în ultimele luni, iar până la sfârșitul anului se estimează că majoritatea operatorilor economici vor fi dotați cu noile aparate cu jurnal electronic.

Pentru asigurarea, pe parcursul periodei de implementare, a unei coordonări unitare a acțiunilor desfășurate de instituțiile implicate, ministrul finanțelor publice a dispus ca eventualele acțiuni de control tematic privind respectarea termenelor de dotare cu aparate de marcat cu jurnal electronic, să se realizeze cu informarea prealabilă a MFP, în baza unei proceduri care trebuie să respecte următoarele repere metodologice:

În situația în care organele de control derulează aceste acțiuni de tip preventiv și constată situații în care contribuabilul a realizat toate demersurile pe care le-a avut la dispoziție, iar achiziția aparatului de marcat nu a putut fi realizată din motive independente de voința acestuia, potrivit legii, contribuabilul aflat în această situație, nu poate fi sancționat nici măcar cu avertisment (exemplu de astfel de situații: prototipul (modelul) de aparat de marcat specific unei anumite activități economice nu este disponibil pe piață; termenul stabilit de distribuitor (furnizor) prin contractul încheiat cu utilizatorul, este ulterior datei controlului realizat; alte situații asemănătoare).

Organele de control practică această abordare deoarece aplicarea unei sancțiuni contravenționale presupune existența unei vinovății a contribuabilului ori dacă aceasta nu există, nu poate fi aplicată nicio sancțiune, nici măcar avertismentul.

Aplicarea în acest mod a prevederilor legale referitoare la sancțiunile contravenționale în situația lipsei vinovăției, pe de o parte, și aplicarea pe de altă parte a avertismentului, în situația în care există vinovăție, dar este vorba de prima abatere, nu se raportează ca perioadă de aplicare la data de 1 noiembrie 2018, aceeași abordare fiind aplicabilă și ulterior acestei date, întotdeauna când situația de fapt este cea descrisă anterior, respectiv nu există vinovăție, sau există vinovăție, dar este prima abatere a contribuabilului.

Citeste si: http://academiadetaxi.info/conectarea-caselor-de-marcat-la-anaf-ar-creste-incasarile-2/

În situația în care organele de control constată că un contribuabil este în culpă, acestea vor analiza situația de fapt a comerciantului, pot constata, de la caz la caz, cel puțin următoarele situații și pot proceda în consecință astfel:
– este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar acesta nu este fiscalizat și instalat, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen de instalare foarte scurt;
– nu este dotat cu aparat de marcat cu jurnal electronic, dar există pe piață aparate corespunzătoare activității acestuia, situație în care organul de control aplică avertismentul și stabilește un termen scurt de dotare.

Potrivit Legii prevenirii, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului de dotare stabilit prin planul de remediere, autoritatea/instituția publică cu atribuții de control are obligația să reia controlul, iar în situația în care se constată neîndeplinirea obligațiilor legale în termenul acordat, se aplică sancțiunile prevăzute de OUG nr.28/1999.

Conectarea aparatelor de marcat la un sistem informatic și transmiterea zilnică a informațiilor, se vor realiza după finalizarea procesului de implementare la nivelul tuturor utilizatorilor. Până atunci, datele extrase din aparatele de marcat instalate se transmit lunar, electronic, prin declarație inteligentă pusă deja la dispoziția operatorilor economici (A 4200).

Sursa aici