DIN 2017, TAXIMETRISTII VOR DEVENI BANCOMAT PENTRU CLIENTI

Din 2017, operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi realizează anual o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro (spre deosebire de plafonul de 100.000 de euro din prezent) vor fi obligaţi să accepte plăţi cu cardul, potrivit unui proiect de act normativ adoptat recent de Senat, scrie avocatnet.ro.

„Persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată şi cardurile de debit şi cardurile de credit”, se arată în documentul citat. Totodată, documentul introduce şi obligativitatea agenţilor economici care au terminale de plată şi acceptă acest serviciu să acorde avansuri în numerar, de până în 200 de lei.

Taximetriștii, bancomat pentru clienți

Dacă noile măsuri se vor aplica, furnizorii de servicii de utilitate publică, POS-urile din supermaketurile, benzinăriile, farmaciile sau magazinele universale care vor accepta serviciul de acordare a avansului de numerar vor putea avea prin contract, şi funcţia de bancomat pentru clienţi, aşa cum se întâmplă deja în multe ţări europene, dar şi în Statele Unite ale Americii.

Totuşi, potrivit propunerii legislative amintite, avansul de numerar va fi acordat în limita a 200 de lei şi va fi evidenţiat în mod distinct pe bonul fiscal emis de comerciant. Dacă numerarul disponibil nu va acoperi suma cerută de client, operatorul economic va acorda suma disponibilă, şi nu suma maximă aflată aflată în numerar, aşa cum era stipulat într-o formă iniţială a proiectului.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată a fost adoptată marţi de Senat, ca primă Cameră sesizată, cu 66 de voturi „pentru”, şase „împotrivă” şi 22 de abţineri. Pentru a se aplica, proiectul de act normativ, care se află pentru a doua oară în dezbaterile Parlamentului, are nevoie şi de aprobarea Camerei Deputaţilor, care este For decizional.

Concret, documentul citat lărgește sfera persoanelor juridice care pot accepta ca mijloc de plată cardurile de debit și cardurile de credit, pe de o parte, iar, pe de altă parte, reglementează cadrul juridic pentru acordarea de către comercianți la terminalele de plată, la cererea clientului, de avansuri în numerar, care nu pot depăși o sumă fixă stabilită, în combinație cu plata aferentă bunurilor și/sau serviciilor achiziționate.

Revenind la prevederile proiectului, acesta stabileşte că operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice, inclusiv cele care încasează impozite, taxe, amenzi, dobânzi, penalităţi de întârziere, penalităţi şi alte obligaţii de plată vor fi obligate să accepte încasări şi prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit.

Amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei dacă se refuza plata cu cardul

Cum taximetria este definită conform legii, un serviciu de utilitate publică, este foarte probabil, având în vedere amenzile care sunt prevăzute în proiectul de act normativ și care nu sunt deloc mici, să trebuiască să se alinieze și prevederilor acestei noi legi.

Astfel, instituţiile publice care încasează impozite, taxe, amenzi etc, dar şi operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică vor risca amenzi între 20.000 şi 50.000 de lei dacă vor refuza plata cu cardul.

Tot contravenţie va fi considerată şi lipsa afişării semnului privind acordarea avansurilor în numerar, precum şi lipsa informaţiilor privind costurile pe care le implică retragerea în numerar direct din magazine. Pentru aceste situaţii, legiuitorul propune amenzi cuprinse între 5.000 şi 15.000 de lei.

Aşadar, dacă dispoziţiile propuse vor primi votul decisiv al deputaţilor şi semnătura şefului statului pentru a se aplica, posibilitatea acordării plăţii cu cardul, spre exemplu, a impozitelor şi taxelor locale va deveni obligatorie pentru autorităţile locale, şi nu doar opţională, aşa cum încă se întâmplă în prezent.

Obligaţia va reveni tuturor operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul şi realizează anual o cifră de afaceri de cel puţin 10.000 de euro.

Taximetristii PFA, impozitati de două ori

Însa în taximetrie, taximetriștii care sunt constituiți ca PFA și vor accepta plata cu cardul, necesită constituirea unui cont bancar. Conform legislației din Codul Fiscal, orice venit care intră într-un cont bancar este impozitat cu 16%, plus că titularul contului este obligat să plătească pentru acea sumă contribuțiile pentru asigurări sociale de stat (CASS – contributia obligatorie la pensie, somaj, sănătate), indiferent de sursa sumelor obținute.

Dilema este că taximetriștii PFA eliberează un bon fiscal care intră deja în contabilitate separat, iar pentru suma respectivă se operează în contabilitate cu raportul MF – impozitarea cu 16%, TVA, etc. inclusiv contribuțiile la asigurările sociale de stat.

Proiectul de act normativ îl găsiți aici

Distribuie articolul prin: