CONSILIUL CONCURENTEI: TAXIMETRIA DIN IASI, ANCHETA LA FINAL

Consiliul Concurenței este pe cale să finalizeze o anchetă care vizează taximetria din Iași.

Începută în urmă cu mai bine de doi ani, moment pe care l-am notat aici, ancheta vizează o posibilă înțelegere între 400 de operatori care gestionează aproape 1300 de autorizații de taxi din orașul Iași.

CONSILIUL CONCURENTEI: AM INCEPUT MONITORIZAREA TAXIMETRISTILOR DIN IASI

Președintele Camerei Taximetriştilor, Mircea Manolache, neagă existenţa unor înţelegeri pe piaţa operatorilor de taxi din Iaşi, și spune că firmele de taxi își fixează singure „prețul” de operare, pe baza calculelor economice.

„Fiecare operator, în funcţie de numărul de autorizaţii, de maşini, de angajaţi, îşi face un calcul economic pe ceea ce încasează şi pe ceea ce cheltuie. Fiecare îşi fixează preţul. Nu avem înţelegeri între noi. În celelalte oraşe s-au dat amenzi pentru că existau înţelegeri. Atât timp cât la Iaşi nu există înţelegeri nici scrise, nici tacite, nici măcar verbale, nu avem de ce să primim amenzi“, a declarat pentru ziaruldeiasi, Mircea Manolache.

El a adăugat că experţii Consiliului Concurenței au făcut deja inspecţii la fiecare dispecerat, suspiciunea inpectorilor de concurență plecând de la faptul că între tarife este o diferență prea mică.

„Ne-au spus că există o diferenţă foarte mică între tarife. Dar dacă există o diferenţă, unde apare o încălcare a legii?“, a mai spus Manolache.

„Investigaţia vizează Camera Taxime­triş­tilor şi toate companiile care activează pe piață. Este o investigaţie foarte complexă, urmăm procedurile Comisiei Europene şi acolo sunt destul de greoaie pentru că nu poţi să te joci cu imaginea unei firme cu asemenea acuzaţii, trebuie fundamentate“, a declarat și reprezentantul Consiliului Concurenței, Mihaela Gegea, care a confirmat că instituţia verifică o posibilă înţelegere pe preţ între operatori.

Aflat săptămâna trecută într-o vizită la Iași, șeful Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunțat că instituţia este pe cale să finalizeze două investigaţii importante în judeţ. Una din acestea priveşte companiile de taximetrie, iar o alta se referă la firmele de repartitoare.

„Investigaţia legată de taximetrie este în lucru. Pe taximetre am dat amenzi în patru-cinci oraşe, dar asta nu înseamnă că dăm automat şi la Iaşi. Ancheta pe firmele de repartitoare ne aşteptăm să o terminăm în lunile urmă­toare“, a declarat Chiriţoiu, fără a oferi alte detalii privind aceste investigații de pe piața din Iași.

Citește și:

DECIZIA CONSILIULUI CONCURENTEI. UN CAPAC PE OALA ILEGALITATILOR DIN TAXIMETRIE.

Ancheta Consiliului Concurenței a fost deschisă din oficiu şi vine după ce instituţia a dat sancţiuni în cazul a 42 de companii de taxi din Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Baia Mare şi Târgu Mureş. În fiecare oraş menţionat, firmele sancţionate au ajuns la o „înţelelegere tacită/practică concertată având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi“.

1456109_756973421056745_3625184447321592800_n

După ce s-au „turnat” între ele sperând că sancțiunile le vor fi diminuate, firmele de taxi și dispeceratele din București și Ilfov au fost amendate în anul 2015 de către Consiliul Concurenței cu amenzi care au trecut de 500.000 de euro, fiind acuzate de constituire de cartel și înțelegeri pentru promovarea unor proiecte de acte normative în Parlamentul României, care să permită accesul în București a transportatorilor din Ilfov.

Citește și:

CONSILIULUI CONCURENTEI: RECOMANDARI CATRE PRIMARIA MUNICIPIULUI BUCURESTI

Menționăm faptul că în acest moment, Consiliul Concurenței are în desfășurare o investigație și pe piața taximetriei din Râmnicu-Vâlcea.