CONSILIUL CONCURENTEI: AM INCEPUT MONITORIZAREA TAXIMETRISTILOR DIN IASI

Consiliul Concurenţei: „Am început monitorizarea la Iași”

Cartelul taximetrelor – profituri ascunse, evaziune, trafic de influenţă

Taxiurile din Iaşi sunt parte a multor nereguli

Mai rar o „industrie” ca aceea a taximetriei din Iaşi. Şefii firmelor s-au înţeles asupra tarifului de 1,99 lei/km, cu 60 de bani mai mare ca în Bucureşti, şi recurg la tot felul de subterfugii pentru a-şi optimiza profiturile şi a trage ţeapă bugetului de stat. Doar una dintre cele mai mari firme de profil a raportat profit în 2011-2013.

Iaşul are una dintre cele mai profitabile pieţe ale taximetriei din România. Aceasta şi datorită faptului că şefii marilor companii de profil din oraş se înţeleg „ca fraţii“, stabilind un tarif unic, caz fără corespondent în țară.

Pe de altă parte, toţi marii jucătorii de pe piaţa locală au raportat pierderi pe linie în perioada 2011-2013. Unul singur a declarat profituri în fiecare an, dar modice. În ce priveşte evaziunea fiscală şi ingineriile financiare, firmele de taxi din Iaşi stau din nou foarte bine.
Consiliul Concurenţei stă la pândă

„Dacă oamenii n-ar mai circula cu taxiurile, preţul ar scădea. Colegii din Bucureşti au un preţ de 1,39 lei/km, dar acolo oamenii nu urcă pentru 2-3 kilometri, ci iau taxiul pentru distanţe mai lungi. În plus, acolo e atât de aglomerat, încât şoferului îi convine, deoarece aparatul de taxare funcţionează şi când staţionezi la semafoare ori în spatele unei coloane”, explică tariful de la Iaşi un şofer intervievat de 7EST.

Reprezentanţii Oficiului Consiliului Concurenţei susţin că în Iaşi nu a fost efectuată încă o acţiune de control, dar că “există acţiuni de monitorizare a modului în care se desfăşoară această activitate.” Referitor la materialul publicat în numărul trecut de 7EST, tema fiind înţelegerea în bloc asupra unui tarif unic, reprezentantul Oficiului afirmă că ”este adevărat că ceea ce aţi sesizat este ciudat.”

Cititi mai mult pe: www.7est.ro