Supărati de lipsa măsurilor concrete pe care le asteaptă de la autoritati, pe un frig de nici cătelul nu il tii afară, o mâna de oameni, dar foarte vocali si îndârjiti s-au strâns astăzi în fata Teatrului National.
Cunoscut ca un loc unde poti să iti strigi nemultumirile la adresa autoritătilor, o adevarată Agora a protestatarilor, scările Teatrului National au fost imediat invadate de televiziuni, politie, negociatori, dar si de o parte a sindicatelor si asociatiilor reprezentative, venite să ii sprijine în protestul lor spontan.
Nemultumirile au fost aceleasi, strigate de vreo doi trei ani încoace: neimplicarea autoritătilor în problema taximetristilor din Ilfov, evaziunea fiscală din taximetrie, abuzurile dispeceratelor de taxi care impun un tarif sub limita acoperirii costurilor de operare a transportului public de taxi, lipsa locurilor de asteptare a clientilor.
„Asa nu se mai poate. Am făcut zeci de sesizări , petitii, cereri si am vrut să avem un dialog institutional cu autoritătile. Ăstia sunt autisti domnule. Murim de foame pe mizeria asta de tarif si nimeni nu face nimic pentru a se respecta legile acestei tări. Cel care munceste efectiv, soferul de taxi, face foamea si altii se îmbogătesc. Cum se poate să muncesti si să nu te duci acasă cu bani dupa 14-16 ore de muncă?Avem familii si copii!! Vom bloca orasul!”, ne-a declarat unul dintre protestatari.
Oricum ar fi, este clar că cineva va începe sa aiba nopti albe…