INTERVIU VIOREL RADU – ADTI: STOPATI ILEGALITATILE DIN TAXIMETRIE

Că taximetria a ajuns într-un moment zero în care este nevoie de schimbare, este o realitate care este tot mai mult discutată de către autorități, organizații profesionale sau instituții. Despre aceste schimbări, despre realitățile de dincolo stradă și care sunt discutate prin birourile autorităților, am vorbit cu Viorel Radu, președintele Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor (A.D.T.I.).

Ce își doresc taximetriștii PFA pentru această activitate, despre golanii din taximetrie sau despre serviciile de ride-sharing, totul într-o discuție pe care am avut-o geam în geam, pe stradă, la volanul taxiului pe care îl conduce, așa cum îi șade bine unui președinte de organizație profesională: printre taximetriști, chiar dacă absolvent de facultate. Un dialog deschis, în care sunt descrise realitățile noastre zilnice, problemele pe care le avem și ce ar trebui făcut pentru a schimba lucruri în taximetria momentului.

Despre Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor: Este o stare de spirit, deschisă tuturor taximetriștilor, dincolo de barierele discriminării de orice fel, indiferent de rang, rasă, culoare, sex, religie sau limbă.

Prezentare: Asociaţia pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți este o organizație profesională constituită în 22 iunie 2004 și are în rândurile sale oameni de pretutindeni neangajaţi politic. Cei mai mulţi dintre ei sunt taximetriști independenți. Tineri, maturi sau vârstnici, bărbaţi sau femei, aşa cum le-a dictat conştiinţa, au optat să facă parte din această organizaţie. Nimeni nu le-a impus să intre în Asociaţia pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți. Opţiunea le-a aparţinut în totalitate, după cum şi renunţarea la statutul de membru nu este condiţionată în vreun fel. Eforturile de constituire şi de dezvoltare a Asociaţiei pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți au fost încununate de succes şi datorită faptului că, în sufletul oamenilor care practică meseria de taximetrist, respecta legea şi societatea, prietenia are rădăcini adânci şi solide. La aceşti oameni se va găsi întotdeauna, din belşug, spirit de echitate şi dreptate, susţinere morală, respect şi apreciere faţă de valorile umane şi ale statului de drept.

Despre golănie: Sunt în piață și “golani”, care s-au îndepărtat de noțiunea de prestator de servicii publice și fac taximetrie cu un singur scop: să facă bani sub orice formă.

Viorel Radu: Avem în această activitate oameni, și aici mă refer la operatori de transport deținători de autorizații taxi sau dispecerate, care știu cum să facă un business din care toată lumea are de câștigat. Spre nemulțumirea noastră, sunt în piață și “golani”, care s-au îndepărtat de noțiunea de prestator de servicii publice și fac taximetrie cu un singur scop: să facă bani sub orice formă. De aici ne vin taxe de dispecerizare mărite ”noaptea ca hoții”, de planuri impuse șoferilor angajați, de obligare a șoferilor să nu înregistreze în aparatul de taxat cursele efectuate sau de șoferi care pretind clientului sume care nu au corespondență în tarifarea reală.

Avem în taximetrie o “miliție paralelă” înființată de către unele dispecerate, care se substituie organelor de control legale și care împarte șoferilor amenzi și penalizări, taximetriști care au ales să “slujească” patronatele pentru a împărți cu ei banii din amenzi aplicate șoferilor, fără să dea curs reclamațiilor clientului la autoritate. Taximetristul trebuie să răspundă în nume propriu pentru calitatea serviciului numai în fața autorităților. Ca organizație profesională ne dorim colaborări cu oameni corecți, care înțeleg că această activitate nu te poate îmbogăți peste noapte din vânzarea și închirierea de autorizații, din banii șoferilor ceruți pentru ecusoane sau amenzi.

Despre dispecerate: Dispeceratul viciază calitatea de transportator autorizat. Cele mai multe taxiuri neautorizate sunt acum în interiorul marilor dispecerate-companii de taxi.

Viorel Radu: Trebuie să dăm valoare activității de transport. Totul trebuie să se raporteze la ecusonul de pe ușile taxiului. În jurul acestui ecuson stă calitatea de transportator autorizat. El îți dă dreptul de a executa această activitate. Avem în acest moment un ecuson care este acoperit de colante și brand-uri pe care cetățeanul le confundă cu calitatea de transportator. Așa a apărut în piață sintagma “Companie de Taxi”, noțiune pe care nu o regăsim în legislație și care a parazitat această activitate. Parte din aceste “Companii de Taxi” nu dețin decât câteva autorizații de taxi sau taxiuri autorizate, sunt dedicate serviciilor de dispecerizare și ne acoperă taxiurile cu tot felul de sigle sau numere de telefon. Datorită acestor colante cetățeanul este păcălit că acel taxi este autorizat, deși în realitate acel taxi ar fi trebuit să nu existe, oferind o “umbrelă” și o camuflare perfectă a activităților ilegale și ilicite.

Dispeceratul viciază calitatea de transportator autorizat și din această cauză avem în piață taxiuri neautorizate cu certificate de grefă sau operatori de transport care nu mai figurează demult în evidențele autorităților. Îmi aduc aminte că într-un comunicat, și Poliția Română a ieșit în presă cu un text în care sfătuia cetățenii să folosească numai taxiuri care aparțin companiilor de taxi sau care au pe caroserie însemnele unui dispecerat. Cele mai multe taxiuri neautorizate sunt acum în interiorul marilor dispecerate-companii de taxi, cărora le-a fost retrase până și autorizațiile de dispecerat, dar continuă să opereze în piață ilegal, chiar sub ochii autorităților. Și totul datorită acestor colante.

Despre demersuri: Această activitate de transport trebuie să fie dedicată în primul rând celui care pune taxiul în mișcare. Taximetristul și cetățeanul dă valoare sau non-valoare acestei meserii.

Viorel Radu: Toata munca noastră este dedicată celor care ne susțin. Am avut situații în care, deși am avut demersuri care au adus plusvaloare acestei activități, ne-am fi dorit să fie pentru oameni care s-au implicat moral sau emoțional. De fapt, asta motivează o organizație să meargă mai departe. Însă am avut și situații în care timpul sacrificat sau resursele materiale pe care le-am dedicat pentru îmbunătățirea acestei activități sau a activității șoferilor, nu au adus feed-back-ul pe care îl speram. Și asta pentru că activitatea noastră este viciată puternic de tot felul de “cozi de topor”, care nu sunt în stare să înțeleagă că tot ce facem noi este dedicat și direcționat pentru a îmbunătăți calitatea serviciului și eliminarea din această activitate a intermediarilor care ne închiriază autorizații, care ne vând comenzi de taxi sau care ne măresc planul peste noapte.

Această activitate de transport trebuie să fie dedicată în primul rând celor care pun taxiul în mișcare: cetățeanului și taximetristului. De aceea, așa cum este denumită și organizația al cărui președinte sunt, voi milita pentru drepturile taximetristului indiferent sub ce formă desfășoară această activitate: ca PFA sau ca șofer angajat, dar și a cetățeanului care este beneficiar al acestor servicii. Pentru că cetățeanul și taximetristul dă valoare sau non-valoare acestei meserii.

Oportuniștii trebuie să înțeleagă că vremea manipulărilor, a instigărilor sau a prostelii pe față a trecut. Am găsit de fiecare dată sprijin la autorități, suntem invitați la orice discuții care țin de această activitate și dincolo de toate, avem în acest moment internetul ca mijloc de informare imediată prin care putem să demascăm manevrele de prin birouri ale unora dintre patronate sau a oportuniștilor care ne contestă activitatea.

Dacă nu am reușit să ducem la bun sfârșit toate iniţiativele noastre, nu este vina noastră, este vina celor care ne contestă și care nu vor ca această activitate să se schimbe. Din fericire, dechiderea pe care am găsit-o la autoritățile care discută în acest moment despre schimbările legislative care urmează să fie făcute în această activitate, arată faptul că avem ocazia pentru schimbări în bine, dedicate în primul rând clientului și cetățeanului căruia noi îi oferim acest serviciu și nu în ultimul rând, taximetriștilor. Un exemplu recent este la Aeroportul Otopeni, unde cu mare greutate, și spun asta deoarece unii dintre reprezentanții patronatelor și a dispeceratelor care au interese pecuniare și de monopol a activității de transport de acolo, s-a reușit să se scoată din ecuație păcănelele și unde acum clientul poate angaja serviciile unui taxi direct de la peronul sosiri la rând, indiferent de tarif sau dispecerat. Țin să mulțumesc pe această cale celor care s-au alăturat și au sprijinit demersul nostru, cât și autorităților aeroportuare care au înțeles că acolo era o discriminare și o ilegalitate care mirosea vizibil a cartel.

Despre cartel: Înțelegerile de tarif ale dispeceratelor și haiducia financiară a deținătorilor de autorizații au adus taximetria și taximetriștii în situația execrabilă în care suntem acum.

Viorel Radu: În taximetrie, vorbim în acest moment depre asasinat economic. Prin cartelul dovedit de către Consiliul Concurenței și practicile pe care zi de zi aceste patronate sau dispecerate le aplică cu mâna șoferului de taxi, “companiile” și firmele de taxi se canibalizează. Autoritatea publică locală nu este străină de aceste practici, dar este paralizată de multitudinea de acțiuni în instanțele din contencios administrativ.

Însă pot să afirm că interesul patrimonial pentru milioanele care se învârt în taximetrie atinge și funcționari publici sau entități economice care au dezvoltat adevărate industrii pe verticală și orizontală cu un singur scop: să facă bani de pe urma muncii celui care prestează efectiv această activitate. Este adevărat că suntem într-o economie de piață și că este justificată haiducia financiară, dar să nu uităm că această activitate este una de utilitate publică, care este dedicată în primul rând cetățeanului. Concurența este bună, atâta timp cât ea se desfășoară pe principii corecte, care nu încalcă legea sau drepturile prestatorilor și consumatorilor la un serviciu corect și sustenabil economic.

Înțelegerile de tarif ale dispeceratelor și haiducia financiară a deținătorilor de autorizații au adus taximetria și taximetriștii în situația execrabilă în care suntem acum. Avem și în acest moment înțelegeri de tarif în piață, practici incorecte și anticoncurențiale prin care unele companii de taxi caută să câștige cotă de piață folosind tarife incorecte și nefundamentate economic, și care aduc grave prejudicii în primul rând calității serviciului.

Consiliul Concurenței are în vizor aceste practici și supraveghează această canibalizare pe tarife, așa cum a făcut și în anul 2015, moment în care aceste companii au fost amendate cu peste 500.000 de euro. La înțelegerea pe tarife făcută atunci, la ceas de seară, într-o cârciumă de pe Drumul Sării, s-a pus la cale falimentul operatorilor PFA.

Vezi și: Taximetriștii, revoltă la Consiliul Concurenței

https://www.facebook.com/100007676462643/videos/vb.100007676462643/1484303591835509/?type=2&video_source=user_video_tab

Culmea este că acest cartel încasează încă sume necuvenite din activități ilicite de transport în regim de taxi, fără ca cineva să îi deranjeze. Ancheta de atunci a Consiliului Concurenței a dus la revolta unor taximetriști care i-au făcut pe cei din cartel să intre pe ușa din dos a instituției și nu ne dorim ca acele momente să se repete. Din păcate, avem multe probleme în piață, generate de către operatori care nu vor să se alinieze noțiunilor legislative ale acestui serviciu de utilitate publică. Maimuța și cuarțul sunt susținute de către operatori economici care nu mai există nicăieri în documente sau nu mai au nici măcar sediile declarate. Raportul AMRSP de anul trecut arată o realitate cruntă: fiecare face ce vrea, cum vrea, și unde vrea – taximetrie. Acest raport al AMRSP este un document care ar trebui să dea de gândit autorităților și legiuitorului despre ce se poate face în taximetrie. Controalele făcute de această autoritate municipală în servicii publice arată degringolada și haosul în care se află în acest moment taximetria.

Deși este condiție obligatorie de menținere în activitate și necesară în obținerea și deținerea autorizațiilor de taxi, majoritatea acestor operatori au sedii declarate fictiv iar autovehiculele taxi lipsesc de la sediul pe care au declarat că îl deține. De aceea vedem autovehiculele taxi care sunt lăsate de izbeliște pe străzile orașului sau prin parcările dintre blocurile de locuințe, deși acestea ar fi trebuit să se afle în garajele acestor societăți. Acest raport (pe care îl găsiți aici) al AMRSP arată și soluțiile care trebuiesc implementate imediat, dar și pe termen mediu și lung.

Citește și: http://academiadetaxi.info/bomba-adti-da-cartile-pe-fata-nu-exista-temei-legal-pentru-planul-zilnic-pe-care-il-platesc-soferii-avem-dovezi-ca-din-27-de-curse-25-sunt-sterse-din-memoria-fiscala-aparatelor-de-taxat/

Despre Uber: Sunt patroni de firme de taxi bucureștene care au mașini și la Uber sau în regim de rent a car, jucând la două capete.

Viorel Radu: Am denunțat de fiecare dată când am avut ocazia pirateria din transportul de persoane în regim de taxi, şi nu am făcut-o selectiv. La începutul anului 2016 am semnalat ce înseamnă UBER și transportul neautorizat pe care aceste platforme, nu numai Uber, sub pretextul inovației, îl susține și îl generează în piață.

Am desfășurat acțiuni cu poliția contra șoferilor UBER, acțiuni la care au participat polițiști, membrii ADTI, cât și voluntari. Am avut întâlniri cu Primarul General și cu reprezentanți ai IGPR în cadrul cărora s-a concluzionat că, pentru eradicarea pirateriei este necesară modificarea legislației. Cunoaștem demagogia din campania electorală de anul trecut și știm și noi să interpretăm un text legislativ, însă, pentru cine nu știe, există un război mocnit prin birourile autorităților în care organizațiile patronale caută să mențină actuala stare de lucruri. Sunt patroni de firme de taxi bucureștene care au mașini și la Uber sau în regim de rent a car, jucând la două capete. Care au mutat parcul auto învechit din taximetrie la Uber și care susțin activitatea paralelă și ilegală a ride-sharingului.

Din fericire, avem în piață câțiva operatori de transport care au înțeles că taximetria trebuie să se schimbe în bine și că numai așa vom putea să oferim servicii de calitate echitabile din care toată lumea are de câștigat: șoferul de taxi și operatorul, dar mai ales cetățenii. Pentru că activitatea de taximetrie este definită în legislație ca serviciu de utilitate publică și este dedicată în primul rând cetățeanului. Noi înțelegem cauza, iar efectul îl vedem cu toții: încet-încet se transferă sclavia din taximetrie și înspre platformele de ride-sharing. Mai nou, se creează în piață teme false, pentru a distrage atenția de la adevăratele probleme care sunt în această activitate de taximetrie. Iar Uber devine una dintre ele.

Problema se pune și altfel: avem în această activitate oameni care au refuzat să mai alimenteze conturile cartelului din taximetrie. Și au văzut în Uber o ocazie, chiar dacă ilegală, de a dezerta din sclavia existentă în taximetrie. Sunt șoferi care sunt trimiși pe stradă cu certificat de grefă, fără autorizațiile necesare pentru a desfășura această activitate, șoferi care au limită de încasare în aparatele de taxat, șoferi care sunt obligați să șteargă încasările din memoria fiscală a aparatului de taxat, sau care sunt obligați să ducă bonuri de benzină sau de reparații din care patronul să își deducă tva nejustificat. Oameni care și-au dat seama că oricum se urcă la volan, tot ilegali sunt. Șoferi care au refuzat ca pe banii lor să nu îi fie plătită carte de muncă, iar el ca șofer, să fie umilit sau batjocorit. Și care a decis ca pe munca lui să nu se mai întâmple asta. Iar patronii din taximetrie să se mai ducă și ei la muncă, dacă nu este respectat ca atare. Sunt șoferi care își doresc ca patronatele și dispeceratele să facă management adevărat, să ofere condiții optime în care să își desfășoare activitatea, să îi asigure că, după o zi de muncă, au ce să ducă acasă familiei.

Aceste servicii alternative de transport este o problemă care afectează patronatele și pe marii deținători de autorizații de taxi care până acum nu au jucat corect în piață și cărora autoritatea le-a încredințat un serviciu foarte valoros financiar și social, dar de care și-au bătut joc efectiv. Și tot autoritatea trebuie să decidă la un moment dat, ce trebuie făcut pentru mai departe, reglementând pentru pace socială, pentru cetățean și pentru șofer. Adică legislație dedicată celor cu adevărat importanți, nu spre beneficiul câtorva golani. Suntem atenți la tot ce se întâmplă și refuzăm să intrăm în jocuri de interese, pentru că miza este mare și trece dincolo de taximetrie, ajungând până la transportul cu microbuze sau autocare.

Repet, este o problemă care devine una socială, însă numai autoritatea, prin măsuri legislative echitabile și corecte trebuie să intervină. Însă până atunci trebuie respectată legea, altfel se ajunge la anarhie și la situații similare Europei de Vest. Nu credem că ouăle și făina sunt soluții, însă taximetristul corect are nevoie de autoritate acum, mai mult decât oricând, pentru a putea să își întrețină familia. Are nevoie și de patronate care să înțeleagă că el, ca taximetrist, trebuie să aibă condiții decente de muncă, siguranța zilei de mâine și să fie respectat, altfel va trece la Uber. Cui îi este frică de reglementarea asta decât patronatelor care nu vor să scape din mână taximetria cu autorizații închiriate, certificate de grefă și dispecerizarea obligatorie? De fapt și din câte ne dăm seama, Uber nu este bun în transporturile din România pentru că nu mai încasează patronatele din taximetrie sau cum? Cu ce este diferită o grefă sau o autorizație retrasă cu care operează un taxi în piață, în comparație cu un autoturism care nu are autorizație deloc și care este la Uber? Întreb și eu, pentru un prieten…

Însă trebuie să ne întrebăm și dacă societatea este pregătită să lase pe mâna unor gestionari electronici aceste servicii, ecuație din care lipsește cu desăvârșire autoritatea publică.

Despre autorizații: Autorizațiile retrase sau care nu mai îndeplinesc condițiile de menținere în activitate trebuie predate autorității, pentru a da posibilitatea șoferilor să devină transportatori autorizați.

Viorel Radu: Aceste patronate nu au știut ce înseamnă criză economică și nu au știut ce înseamnă concurență. În timp ce taximetristul a fost nevoit să își prelungească programul de lucru sau să mai pună, pe bani grei, o stație radio în plus pe mașină sau o aplicație, patronatele au încasat. Dispeceratul a încasat și el banii anticipat, incredibil într-o economie de piață unde plățile se fac după furnizarea oricărui fel de servicii. Fără să le pese că taximetristul și-a prelungit orele de stat pe stradă sau că a lipsit familia de prezența sa. Cele 15 minute de pauză între cursele taximetristului trebuie scoase din legislație, pentru a avea taximetriști odihniți și responsabili în executarea serviciului. Iar autorizațiile retrase sau care nu mai îndeplinesc condițiile de menținere în activitate și pe care șoferii le închiriază de la patroni trebuiesc predate autorității, pentru a da posibilitatea șoferilor să devină transportatori autorizați, de pe urma cărora statul să încaseze taxe și impozite, așa cum este descris în legislație, nu să le țină la sertar și să facă trafic ca la piață. Nu se poate ca, pentru închirierea unei autorizații de taxi, să se plătească chirie cât pentru un apartament. Cunoaștem mecanismele și suntem gata să le denunțăm, pentru că s-a creat în taximetrie niște monștrii care nu mai au legătură cu transportul.

Din fericire, în parlament și legislatorii care urmează să modifice Legea Taximeriei au înțeles asta. Din păcate, aceste personaje s-au grupat sub diverse forme, denumite confederații, federații sau asociații care își permit să pună presiune pe autorități, mergând până la șantaj. Avem în taximetrie o groază de oameni cinstiți care știu să facă taximetrie. Nu toată lumea este ticăloasă, însă din păcate sunt taximetriști mințiți și îmbârligați de către patronate sau dispecerate, cărora li se spune că este natural să se întâmple astfel de lucruri, că aceste autorizații sunt un drept pe care numai cei cu stea în frunte pot să le gestioneze.

Pentru cine nu știe, legislația din taximetrie este foarte greu de decriptat. Am fost unul care am înțeles ce vor să facă unii cu taximetria și cu taximetriștii. Am avut de-alungul timpului colaborări și am oferit consultanță colegilor din țară care au înțeles ce trebuie să facă pentru a își apăra drepturile și a primi sprijin de la autorități pentru obținerea unor condiții corecte de desfășurare a activității. Criteriile de departajare și punctare, fundamentarea tarifului și obligarea autorităților locale să respecte legislația în vigoare a fost cel mai greu lucru care a trebuit să îl explicăm celor pe care i-am sprijinit în demersurile lor. Din păcate, obligativitatea dispecerizării a făcut transportatorul captiv și dependent de deciziile câtorva patroni de dispecerate, decizii care au băgat transportatorul în insolvență sau faliment, mulți dintre ei și-au pierdut autorizațiile sau, dacă au fost organizați ca PFA, au renunțat la meserie și au devenit șoferi la plan. Avem taxe de dispecerizare care sunt mai mari decât impozitul datorat statului. Transportatorul a plătit dispecerizarea, dar nu a reușit să mai plătească și taxele sau impozitele. Obligativitatea dispecerizării este cel mai mare rău adus acestei activități. De pe urma transportatorilor, aceste “companii de taxi” și patroni de dispecerate care nu își au justificare economic în această activitate au făcut averi colosale, împărțind piața și cartelizând aceste servicii. Și în momentul ăsta dispeceratele își împart piața și mai nou, bătălia se duce pe transportatorii din Ilfov – noua sursă și resursă de venituri, care încalcă grav principiile și legislația în vigoare.

Însă sperăm că cei de la Consiliul Concurenței va avea din nou un cuvânt greu de spus despre această nouă găselniță a acestor “companii de taxi”. Am ajuns la concluzia că pentru respectarea legislației nu trebuie să ieșim în stradă, doar că trebuie să facem demersurile necesare pentru a opri ilegalitățile acestor dispecerate.

Despre tehnologie și aplicații: Aplicațiile mai au încă timp să se alinieze cerințelor șoferilor, să evite abuzurile și să pună frână pretențiilor financiare exagerate, dacă vor exista.

Viorel Radu: Aplicațiile de taxi au fost cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla în această activitate. Dincolo de faptul că este o soluție de comandă comodă pentru client dar și pentru șofer, aceste aplicații au torpilat, spre bucuria noastră, elementul care a parazitat această activitate: dispeceratul. Nu ne dorim ca aplicațiile să devina dispecerate.

Avem în această activitate peste 40 de dispecerate autorizate de PMB și care, majoritatea lor, nu fac nimic pentru șoferul de taxi. Profitând de faptul că dispecerizarea este obligatorie, aceste dispecerate au pierdut startul tehnologic, mulțumindu-se să încaseze doar taxa de dispecerat, să sancționeze sau să dea amenzi șoferului. În numele clientului, dispeceratele s-au substituit autorității de control, uitând că rolul lor este să intermedieze doar comenzi de taxi, stârnind aversiunea șoferilor dar și a clienților, care nu mai regăsesc în aceste dispecerate acel factor de echilibru care intermediază relația dintre client și șofer. Aceste aplicații, atâta timp cât rămân doar aplicații, nu pot să facă cartel, nu pot să rupă mâinile șoferilor sau să îi alerge prin trafic. Nu ne dorim ca, pe lângă cei care căpușează deja această activitate, să se mai alăture încă doi-trei, care să ne sancționeze și să ne amendeze.

Aplicațiile mai au încă timp să se alinieze cerințelor șoferilor, să evite abuzurile și să pună frână pretențiilor financiare exagerate, dacă vor exista. Și unii și alții să nu uite că noi suntem în această activitate, clientul nostru există și că l-am putea aștepta în stradă atunci când dorește un taxi. Oricum ar fi, noi ne dorim ca primăriile să preia competența dispecerizării acestei activități. Am ratat în primăvară ocazia din cauza golanilor și a trompetelor din taximetrie, însă timpul nu este pierdut, milităm în continuare pentru asta.

Despre viitor: Să se stopeze ilegalitățile din taximetrie. S-au făcut atât de multe ilegalități încât nici autoritățile și nici acești ilegali nu mai știu cum să se acopere.

Viorel Radu: Ne dorim o activitate corectă, din care fiecare să aibe de câștigat. Dispecerizare opțională. Un restart al pieței și o implicare totală a autorităților publice. Dacă nu se intervine legislativ, moartea naturală pe care o aplaudau unii prin birouri în urmă cu câțiva ani va veni mai repede decât se credea.

Este un serviciu public care trebuie sprijinit, pentru a reuși să punem în echilibru asaltul în piață a unora care, sub pretextul inovației, va lăsa cetățeanul neprotejat în fața abuzurilor de tot felul.

Autoritățile publice locale trebuie să găsească mecanisme prin care să țină piața sub control, cu legislație preventivă și bine fundamentată care să mulțumească pe toată lumea. Primăriile pot să ajute taximetria prin tehnologie, prin implementarea unor soluții de dispecerizare centralizată, de supraveghere în trafic a taxiurilor și de monitorizare a activității taximetristului în traseu. Pregătire profesională temeinică, cu un nivel de calificare care să ridice standardul profesional al celor care doresc să practice această meserie și reguli clare între prestator și consumator, în care arbitru să fie numai autoritatea și instituțiile dedicate protejării drepturilor prestatorilor și a utilizatorilor, stabilite prin legislație.

Să se stopeze ilegalitățile din taximetrie. S-au făcut atât de multe ilegalități încât nici autoritățile și nici acești ilegali nu mai știu cum să le acopere. Pentru că în acest moment toată lumea este nemulțumită de tot ce se întâmplă în taximetrie.

Despre Viorel Radu: Absolvent a facultății de sociologie, este căsătorit și are doi copii. Practică taximetria de douăzeci de ani și este fondator, alături de alte câteva sute de taximetriști, a Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți încă din anul 2004. Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor este o organizație profesională, nonguvernamentală, nonprofit și funcționează conform prevederilor legislației româneşti și ale statutului propriu. Este acreditată la Parlamentul României ca partener pentru dialog social, a cărei activitate și demersuri legislative le găsiți aici.

Distribuie articolul prin: