Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR): „Primarul Nicolae Robu devine părtaș la activitățile ilegale desfășurate cu nerespectarea legii, care, în atâția ani de activitate politică încă nu a învățat să citească legile acestei țări înainte de a face comentarii publice, așa cum, deși este liberal, nu a-nțeles că democrația nu este anarhie, iar într-un stat democratic trebuie să fie respectate legile de către toți, în mod egal, ceea ce exclude activitatea neautorizată, în orice domeniu s-ar desfășura”, spune Teodor Peșteleu, președintele COTAR- Filiala TIMIȘ, într-un comunicat de presă.
„Ca autoritate a statului, domnul primar Robu ar trebui să fie tocmai cel care veghează și duce la punerea în aplicare a legilor. Firma pe care o recomandați face transport de persoane ilegal pe raza administrativă pentru care răspundeți, după ce ați fost ales. Sau cumva un coleg de al dvs de partid, care păstoreste UBER în România, v-a rugat să faceți lobby pentru firma condusă de fiica domniei sale?”, mai declară Peșteleu, in același comunicat de presă.
Comunicatul de presă, emis dupa scandalul în care mai mulți taximetriști s-au încăierat pe străzile din Timișoara cu mai mulți șoferi de la Uber.
Tot în comunicatul de presă, COTAR spune că nu se regăsește în actele de huliganism pe care le practică unii taximetriști sau șoferi de la UBER, care nu înțeleg faptul că funcționează în afara legii: „Nu putem fi de acord cu provocările și actele de huliganism ale nimănui, mai ales dacă sunt îndreptate împotriva autorităților statului, inclusiv a primarului general al Capitalei, singura autoritate care după 10 ani de la adoptarea HCGMB 178/2008 a avut curajul să modifice hotărârea și să o completeze, aducând regulamentul la zi cu toate modificările incluse în legea 38/2003”.
„Decizia primarului general nu poate mulțumi “pirații” – pe aceia care practică activitatea de transport persoane sau activități conexe fără niciun fel de aprobare de la PMB, dar care, prin diferiți indivizi, au început să lanseze provocări ce aduc prejudicii de imagine breslei. Aceste provocări nu sunt altceva decât acte anarhice ale unor indivizi manipulați tocmai de către cei care nu vor ca regulamentul să fie modificat, pentru ca ei să-și poată desfășura activitățile ilegale de transport persoane nestigheriți în continuare, în defavoarea celor care funcționează legal, contribuind la bugetul statului prin taxe și impozite. Indiferent de consecințe, rămânem alături de Primarul General și de cei care vor să aducă normalitate în activitatea noastră, siguranță și confort cetățeanului, clientului nostru de zi cu zi. Rămânem alături de cei care ne ajută să avem o concurență loială pe piața de transport persoane”, se mai arată în același comunicat de presă al președintelui Cotar Filiala Timiș, Teodor Peșteleu.
COMUNICAT DE PRESĂ
“Nu ne regăsim în actele de huliganism pe care le practică unii taximetriști sau șoferi de la UBER, care nu înțeleg faptul că funcționează în afara legii.
Nu putem fi de acord cu provocările și actele de huliganism ale nimănui, mai ales dacă sunt îndreptate împotriva autorităților statului, inclusiv a primarului general al Capitalei, singura autoritate care după 10 ani de la adoptarea HCGMB 178/2008 a avut curajul să modifice hotărârea și să o completeze, aducând regulamentul la zi cu toate modificările incluse în legea 38/2003.
Decizia primarului general nu poate mulțumi “pirații” – pe aceia care practică activitatea de transport persoane sau activități conexe fără niciun fel de aprobare de la PMB, dar care, prin diferiți indivizi, au început să lanseze provocări ce aduc prejudicii de imagine breslei.
Aceste provocări nu sunt altceva decât acte anarhice ale unor indivizi manipulați tocmai de către cei care nu vor ca regulamentul să fie modificat, pentru ca ei să-și poată desfășura activitățile ilegale de transport persoane nestigheriți, în continuare, în defavoarea celor care funcționează legal, contribuind la bugetul statului prin taxe și impozite.
Indiferent de consecințe, rămânem alături de Primarul General și de cei care vor să aducă normalitate în activitatea noastră, siguranță și confort cetățeanului, clientului nostru de zi cu zi. Rămânem alături de cei care ne ajută să avem o concurență loială pe piața de transport persoane.
Nu același lucru putem afirma despre Primaria Timișoara și despe primarul Nicolae Robu, care în atâția ani de activitate politică încă nu a învățat să citească legile acestei țări înainte de a face comentarii publice, așa cum, deși este liberal, nu a-nțeles că democrația nu este anarhie, iar într-un stat democratic trebuie să fie respectate legile de către toți, în mod egal, ceea ce exclude activitatea neautorizată, în orice domeniu s-ar desfășura. Ca autoritate a statului, domnul primar Robu ar trebui să fie tocmai cel care veghează și duce la punera în aplicare a legilor.
„Domnia sa confundă transportul în regim de taxi cu “pirateria” și declară că șoferii UBER lucrează legal, chiar dacă nu respectă legile în vigoare. Ba mai mult, devine părtaș la activitățile ilegale desfășurate cu nerespectarea legii și le recomandă. Domnule Primar Robu, dacă minutul dvs de lucru în cadrul primăriei este prea scump și nu aveți timp să citiți legile pe care trebuie să le aplicați, rugați un consilier sa vă ajute! Poate veți înțelege și hotărârea Curții Europene de Justiție din 20 decembrie 2017, care spune foarte clar că UBER face transport de persoane, iar primaria pe care o conduceți nu l-a autorizat conform legii taximetriei, astfel încât firma pe care o recomandați face transport de persoane ilegal pe raza administrativă pentru care răspundeți, după ce ați fost ales. Sau cumva un coleg de al dvs de partid, care păstoreste UBER în România, v-a rugat să faceți lobby pentru firma condusă de fiica domniei sale?”
În același timp, ne alăturăm protestelor legale care vor avea loc la Timișoara, împotriva aplicațiilor de tip UBER, Taxi Fy, Bala-bala car etc. până când acestea se vor autoriza. Dacă nu doresc să intre în legalitate, îi rugăm să plece la ei acasă, în țările pentru care produc bani din activități ilegale desfășurate în România.
Reprezentanții firmelor care oferă aplicații pentru servicii de taximetrie fac o activitate de dispecerat neautorizat conform legislației românești. Dincolo de discursul ipocrit care subliniază grija pentru populație, populația și mass-media ar trebui să înțeleagă mai întâi faptul că mărinimia nu este gratuită, cât timp fiecare aplicație încasează lunar 20 de euro de la aproape 20.000 de taximetriști din București, Ilfov și orașele mari ale României, adică 400.000 de euro lunar.
Cu alte cuvinte, aplicațiile care ne vorbesc astăzi despre minunile tehnologiei și despre grija pentru populație au încasări de circa 400.000 de euro pe lună, fără nici un fel de autorizatie, în timp ce dispeceratele autorizate ale firmelor de taxi, respectă legea, dar plătesc circa 40.000 de lei lunar pentru întreținerea birourilor, logistică, personal, taxe și impozite aferente.
COTAR va continua protestele, în perioada următoare, pentru eliminarea din lege a sintagmei „în mod repetat”, cea care din 2015 face imposibilă intervenția organelor competente pentru amendarea și eliminarea de pe piață a celor care fac piraterie în transporturile rutiere de persoane”.
Sursa aici