NEXT TAXI CU PLUS. UN DISPECERAT LIBER CU VALOARE ADAUGATA

Fiecare dintre noi știm din experiență proprie cât de mult înseamnă pentru această activitate brandul de pe ușă.

Numele dispeceratului, forma sau felul în care este văzut de către clienți, face de multe ori diferența în economia unei zile de muncă a fiecăruia dintre noi. Fără brand, nu exiști și nu îți poți vinde serviciile onoratei clientele în numele căreia te autorizezi, îți pui casetă sau cupolă, aparat de taxat, te bărbierești și te îmbraci decent, adică faci toate cele trebuincioase pentru a oferi servicii de transport în mod legal și corect.

Dar nu poți să faci asta fără un “brand” pe ușă, dispeceratul în România zilelor noastre fiind obligatoriu.

Risipiți și împărțiți pe căprării, sătui de ecusoane cu termen de valabilitate ca la salam, de taxe de dispecerizare mai mari decât impozitele la stat sau decât redevența la primărie, o mână de taximetriști s-au răzvrătit împotriva unui sistem care în istorie le-au rupt mâini și le-au cotrobăit prin taxiuri, i-au decolantat în plină stradă sau le-au tăiat ilegal accesul la serviciile de dispecerizare promise prin contract și au înființat, ca o alternativă la cartelul care bântuie taximetria de vreo șase ani încoace, propriul dispecerat.

Citește și http://academiadetaxi.info/cum-procedam-in-cazul-in-care-dispeceratul-taxi-ne-opreste-de-la-comenzi-2/

Nu”i munte ca Everestul și nici taxi cum e Nextu”

Taximetriștii care au înființat dispeceratul nu sunt oameni de afaceri sau posesori de zeci de autorizații.

next

Sunt taximetriști care muncesc pentru ei, sătui să tot aștepte soluții dinspre parlament, guvern, primărie sau asociații profesionale. Sunt taximetriști care au înțeles că vremea alternativelor roz trâmbițate pe la colț de stradă a trecut. Că este o soluție la trenul cu care urmau să fie trimiși în Siberia și o alternativă la umilințele la care au fost supuși ani de zile de către brandurile carteliste susținute și finanțate, culmea! tot cu banii lor.

Despre educația prin înfometare, cei șapte ani de acasă sau despre golănia dispeceratelor și a autorităților care vor să înlocuiască autobuzul și tramvaiul cu taxiul, noi am mai scris.

dispecerat

Despre cum gândesc patronatele atunci când se constituie cartel, mărturie stau documentele din raportul Consiliului Concurenței.

Cum gandesc patronii

Am scris și despre organizații profesionale care în istorie au încercat să ofere alternative la cartel și sclavie, dar care au fost zădărnicite sau nimicite atunci când au încercat să ridice capul. Aveți aici exemplul suprem al uneia care a fost distrusă imediat cum a fost sesizată amenințarea că taximetriștii își vor lua înapoi banii și experiența.

Să îți iei banii și experiența înapoi și să le pui ca valoare adăugată în taxiul propriu, este cea mai mare amenințare pentru sistemul care ani de zile a sărăcit taximetristul. Pentru banii și experiența fiecăruia dintre noi se bat acum aceste branduri, indiferent sub ce formă ne desfășurăm activitatea. Și care acum văd amenințarea și ceea ce poate deveni acest nou dispecerat. Pentru că principiul „dezbină și stăpânește” a fost literă de lege în această activitate.

Spectaculos este și faptul că, lucru nemaiîntâlnit într-un mediu de afaceri cu taxiuri, un patron de firmă a oferit gratuit celor 20 de taximetriști, suportul logistic de care au avut nevoie, devenind astfel plusul alăturat lângă numele și brand-ul nou creat: NEXT TAXI PLUS.

Plusul care a oferit mereu în istorie sprijin și toată baza materială necesară desfășurării unei activități corecte, este acum un egal la Registrul Comerțului, într-o ecuație matematică pe care taximetriștii au înțeles-o ca principiu de piață și pe care vor trebui să o promoveze, să o susțină și să o pună în competiție cu celelalte dispecerate.

Rămâne de văzut cum va evolua Next Taxi Plus cu noul concept de administrare, și dacă taximetriștii vor înțelege că taximetria nu înseamnă controlori de trafic, ore de suspendare, amenzi sau decolantări în masă, mâini rupte sau regulamente absurde visate peste noapte.

„Așteptăm orice taximetrist constituit ca PFA să vină lângă noi. Nu am înființat dispeceratul pentru profit sau să ne îmbogățim. Vrem să scăpăm de cartel și de regulamente impuse de către dispecerate, să nu mai plătim taxe de dispecerizare cât o rată la bancă sau amenzi. Nu mai vrem să fim umiliți de către șefica, de bossulică sau de controlori de trafic – patru clase – mușchii mei minte nu are – pe banii și pe investițiile noastre în această activitate. Oferim colegilor noștri cel mai „liber” dispecerat, în care relația dintre client și taximetrist este bazată pe parteneriat și arbitrată de către autorități. Noi nu primim reclamații – clientul dacă are o problemă trebuie să se adreseze autorităților, conform legii. Next Taxi Plus poate însemna mult dacă va fi sprijinit de către ceilalți taximetriști care își doresc o taximetrie decentă și corectă. Poate însemna mai multă plusvaloare în buzunarul fiecăruia. Ridicați capul și luați-vă taximetria înapoi!”, spun colegii în mesajul adresat celorlalți taximetriști.

Distribuie articolul prin: