luni, octombrie 7, 2024

CINCI MOTIVE SA FII TAXIMETRIST

Ca șofer de taxi stăpân pe meseria pe care o practici, poți dovedi că serviciile oferite de tine sunt de calitate. Comportamentul tău la volan este cartea ta de vizită. Iar tot ce trebuie să faci este să le oferi clienților tăi încredere prin promptitudine, siguranță, politețe, empatie

Top 5 motive pentru care să devii șofer de taxi

Cariera este un aspect important în viața fiecăruia dintre noi. Dacă îți place să conduci mașina și vrei să fii propriul tău șef, poți alege să fii șofer de taxi, un job relaxant, care te ține tot timpul în mișcare, dar într-un mediu sigur și confortabil – în interiorul taxiului.

Cariera de șofer de taxi poate fi dusă la rang de succes și performanță, cu doar câteva atu-uri: permisul de conducere este arma ta secretă, atenția la drum și trafic sunt competențele necesare, iar cunoașterea foarte bună a orașului este cu siguranță acel punct forte care te va face apreciat în rândul clienților.


 
La fel ca în cazul oricărui job, a fi șofer de taxi vine la pachet cu avantaje și dezavantaje, însă, spre deosebire de alte locuri de muncă, în cadrul taximetriei te poți bucura de mai multe beneficii. Iată 5 motive pentru care e o idee bună să devii șofer de taxi:

1. Program flexibil și libertate

Ca șofer de taxi, îți stabilești singur programul, în funcție de nevoile proprii. Nu e nevoie să respecți un anumit program, să te trezești sau să-ți închei munca la o anumită oră. Rutina este unul dintre minusurile majorității joburilor, însă, fiind șofer de taxi, vei avea în fiecare zi oportunități de diversificare, explorând colțurile orașului tău și stând de vorbă cu oameni diferiți, cu povești diverse.

2. Faci ceea ce iubești

Pentru mulți oameni, condusul mașinii este o activitate relaxantă. Gândurile îți pot zbura libere, atâta timp cât atenția ta este concentrată asupra drumului. Dacă simți că te-ai născut pregătit să fii șofer și te încântă faptul că poți interacționa ușor cu străini de la care poți afla și învăța o mulțime de lucruri, taximetria poate fi un domeniu interesant pentru tine.

3. Îți construiești propria carte de vizită

Ca șofer de taxi stăpân pe meseria pe care o practici, poți dovedi că serviciile oferite de tine sunt de calitate. Comportamentul tău la volan este cartea ta de vizită. Iar tot ce trebuie să faci este să le oferi clienților tăi încredere prin promptitudine, siguranță, politețe, empatie.

4. Fără ore infinite de studii

Școala necesită multă bătaie de cap, dar pentru a fi șofer de taxi nu este obligatoriu să deții studii superioare. Există, bineînțeles, cursuri de atestare profesională în acest sens, precum și un examen final, însă acest proces durează doar 5 zile, iar dacă ai deja permis de conducere, cunoști regulile de circulație.

5. Bani, bani, bani

Meseria de șofer de taxi îți poate aduce mulți bani. Pe lângă sumele pe care clienții trebuie să ți le achite pentru serviciile oferite, de cele mai multe ori vei beneficia și de tips. Recompensele oferite de clienți sunt direct proporționale cu serviciile de calitate oferite, cu implicarea ta și cu confortul călătoriei lor.

Care sunt cerințele pentru a deveni șofer de taxi

Există o scurtă listă de cerințe pe care trebuie să le îndeplinești pentru a deveni un șofer de taxi:

 Permis de conducere (cu o vechime de minim 2 ani)

 Condiție medicală bună

 Curs de pregătire profesională (durata: 5 zile)

 Certificat de pregătire profesională (acesta se dobândește în urma unui test grilă)

Sfaturi pentru a fi un șofer de taxi de succes

1. Fii amabil cu clienții tăi

2. Colaborează cu clienții tăi

3. Păstrează-ți calmul în trafic

4. Nu vorbi la telefon în timpul cursei

5. Păstrează-ți mașina cât mai curată

La Star Taxi, ne concentrăm atenția și asupra nevoilor șoferilor noștri. Cu aplicația Star Taxi, vei avea acces la toate comenzile din orașul tău. Și nu este nevoie să cunoști chiar fiecare străduță îngustă, deoarece aplicația te ghidează în funcție de destinația la care vrei să ajungi. Dacă te împrietenești cu clientul, îl poți încuraja să te adauge ca Șofer Favorit. Vei fi întotdeauna primul care-i va vedea comenzile.

Drumul către o cursă relaxantă atât pentru client, cât și pentru șofer, începe cu un download al aplicației Star Taxi din Google Play sau App Store.

Sursa aici