INTERVIU GABRIEL STAVILARU – SINDICATUL TAXIMETRISTILOR (SNTI)

academiadetaxi
STAI CU NOI
Ultimele postari ale lui academiadetaxi (vezi toate)

Având în vedere că pe masa Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților se află Proiectul de modificare a legii  38/2003, încercăm și pe această cale să aflăm direct de la sursă opiniile câtorva din liderii organizațiilor taximetriștilor din București în legătură cu aceste noi modificări. Primul care a acceptat o întâlnire în care am pus întrebări directe despre starea actuală din taximetria din București și nu numai a fost liderul Sindicatului Național al Taximetriștilor Independenți, domnul Gabriel Stăvilaru, căruia îi mulțumim și pe această cale pentru răspunsurile pe care le-a dat întrebărilor noastre – incomode și directe.

Academia de Taxi: Domnule Stăvilaru, vă mulțumim pentru disponibilitate. Pentru a nu pierde vremea  propun să trecem direct la subiect și vă rog să permiteți să vă punem întrebările direct și fără menajamente. Promitem că aceste întrebări sunt unele pertinente și corecte, dat fiind faptul că taximetriștii văd, aud și constată stări de lucruri care ar putea fi adevărate sau neadevărate.

Gabriel Stăvilaru: Sigur că da, bine v-am găsit.

A.T: Știți că în piată sunt multe voci care vă contestă și afirmă despre organizația pe care o conduceți că ați făcut și faceți rău taximetriei.

G.S:  Voci? Cine sunt aceste “voci”? Mă contestă pe mine personal?

A.T: Așa se pare, pe dumneavoastră și organizația pe care o reprezentați.

G.S: În momentul de față reprezint o organizație sindicală, mai exact interesele membrilor acesteia. Nu pot să știu ce justificare au cei care fac astfel de afirmații, dar sunt convins că mai devreme sau mai târziu vor trebui să și sustină ceea ce afirmă. Întotdeauna am militat pentru respectarea legii și aplicarea prevederilor acesteia așa cum sunt acestea. În legătură cu faptul că o parte a transportatorilor autorizați nu doresc să le cunoască sau să le  respecte, nu vă pot spune decât că este o problemă a lor și nu a celor din cadrul organizației pe care o reprezint. Taximetristul, fie el independent sau sofer angajat trebuie să își cunoască atât drepturile cât și obligațiile, astfel cum sunt prevăzute de lege. Necunoașterea acestora nu îi absolvă de vinovăția constatată. Pe lânga drepturi și obligații mai sunt și sancțiuni directe sau complementare. Conform scopului înființării acestei organizații, avem obligația de a urmări respectarea cadrului legal în baza căruia se desfășoară această activitate, atât în ceea ce privește transportatorul autorizat cât și instituțiile abilitate să-i confere acestuia condițiile necesare desfășurării unei bune activități pe plan local. Asta presupune că aplicarea sancțiunilor de orice fel să facă obiectul tuturor părților implicate, respectiv a transportatorului, a dispecerului taxi sau a funcționarilor angajați ai Primăriei Municipiului București. Rele sau nu, ele există și trebuiesc aplicate tuturor celor ce nu doresc să se conformeze. Evitarea  acestora pun în pericol buna desfășurare a activitătii celor responsabili, adică a celor pe care-i reprezint. Ca și exemplu, o parte a taximetriștilor au acumulat teancuri de amenzi sau sunt în procese cu poliția rutieră, Primăria Capitalei sau poliția locală iar alții nu ajung mai deloc în această situație. Dvs. ce puteți spune despre asta? Că este o problemă de necunoaștere sau de nerespectarea a legislației în vigoare, altă explicație nu există.

A.T: Mulți spun că vânătoarea listelor de tarife neavizate ale transportatorilor declanșată de către cei de la Serviciul Inspecție și Control din PMB a avut la bază o sesizare a organizației dvs.

G.S: Parțial, adevărat. Susțin doar ceea ce li s-a spus. Dar nu pot avea nici o dovadă în acest sens, deoarece prin inițierea sesizărilor în acest scop s-au urmărit sancțiunile complementare, și anume sancționarea și închiderea dispeceratelor fără tarif avizat. Faptul că inspectorii poliției locale din cadrul PMB au ales să sancționeze doar taximetriștii ne demonstrează că pe undeva există o “scrânteală”. Cineva  ține’n brate  dispeceratele. Reactualizarea mediei tarifului la nivel pe dispecerat, conform rezultatelor fișelor de fundamentare ale transportatorilor deserviți de către aceste dispecerate ar fi condus la practicarea unui tarif corect, legal fundamentat și aplicat în cadrul dispeceratelor. Un tarif corect, care să contribuie la desfăsurarea unei activități civilizate, în depline condiții de calitate și confort atât pentru toți utilizatorii acestor servicii cât și pentru prestatori, adică a taximetriștilor de orice fel. Aceste condiții nu le-am inventat eu, sunt impuse de prevederile Contractului de Gestiune Delegată pe care l-au semnat toți transportatorii începând cu anul 2oo8. Dar de atunci și până în prezent toate prețurile au luat-o razna, carburantul s-a scumpit cu 100%, tva-ul s-a majorat de la 19 la 24%  la toate cheltuielile transportatorului, salariul minim pe economie a crescut și el, taxele și impozitele locale au suferit și ele creșteri ale nivelurilor acestora, și cu toate acestea transportatorii, la presiunile dispeceratelor au scăzut tariful/km. Mai exact au coborât de la 1,99 sau 1,92 lei/km la 1,65 sau 1,60 lei/km, pentru ca mai apoi toată lumea să coboare la 1,39 lei /km. De fiecare dată, organizația sindicală s-a împotrivit acestor scăderi, dar ce puteam noi face în fața unor dispecerate interesate doar de încasarea taxelor de dispecerizare a taximetriștilor independenți? Nimic. Să vă spun de ce? Pentru că majoritatea taximetriștilor independenți au semnat orbește fișe de fundamentare al căror rezultat era 1,39 lei/km. Pe scurt, au sprijinit acțiunile dispeceratelor și au ascultat ceea ce le-au spus patronii. Mai uimitor este faptul că și în prezent se întâmplă la fel, nu contează ce-i spui tu, cel care vrei să-l feresti de rele, credibilitatea i-o acordă tot patronului sau dispeceratului, care dacă ne uităm peste umăr, îl oprește de la comenzi, îl decolantează sau îi reține garanția, dar despre asta văd că nu se plânge, de parca-s banii mei nu ai lui, dar asta este o cu totul altă poveste.

Revenind la ideea inițială: spuneam că acțiunea a fost îndreptată înspre dispecerate iar victime au căzut taximetriștii. Asa a vrut primăria, în loc să sancționeze dispeceratele, a ales să sancționeze taximetriștii. Pentru că nu suntem de acord cu întorsatura luată în cadrul Direcției de Inspecție și Control din cadrul PMB, ne-am angajat ca Luni 25 Martie între 12:00 si 15:00 să organizăm un miting în fața PMB. Miting în cadrul căruia vom solicita închiderea dispeceratelor cu tarif neavizat, și de ce nu, și eliminarea celor care cu bună știință au semnat fișe de fundamentare pe 1,39 le/km, acțiune în urma căreia o “tragem” cu toții în prezent. Până la aprobarea sau nu a noilor amendamente, avem de respectat niște legi în vigoare și după care ne desfășuram activitatea. Am organizat campanii de instruire a taximetriștilor și le-am dat timp suficient (doi ani) să și le refacă. O parte a acestora au înțeles că se fac vinovați de fals în declarații și au decis să și le întocmească legal. Dar pentru cei care nu au înțeles asta sau consideră că sunt mai șmecheri, îmi pare rău să-i anunț, dar nu-i vor aștepta vremuri bune. Ar trebui să înțeleagă faptul că noi suntem noi ……iar ei susțin majoritatea firmelor care și-au închiriat autorizațiile, plasând astfel toate cheltuielile în spatele șoferilor angajați, dealtfel chiriași ai autorizațiilor taxi deținute de către firme. Și acum vine rândul meu să vă întreb…..vocile despre care-mi vorbiți, sunt cei care nu au înțeles nimic până în prezent și din cauza cărora suntem datori ?

A.T: Eu nu spun asta, dar foarte bună întrebarea. Am să trec la următoarea întrebare.

G.S:  Sigur, dar nu inainte de a vă da eu răspunsul. Dacă în spatele acelor voci se afla cei responsabili de condiția socială proastă a taximetristului, atunci vă rog să mă credeți că nu-i cunosc, nu mă identific cu ei si nici nu pot să cred că cineva îsi dorește să existe un așa taximetrist. Și acum, vă rog întrebarea.

A.T : Care este legătura dvs., sau a organizației dvs. cu dispeceratul Next Taxi? Și insist care este legătura dvs. cu Next Taxi?

G.S: Dacă vă referiti la mine personal, niciuna. Și insist…niciuna. Dar dacă vă referiți la organizația pe care o conduc, legătura este una esențială. Și vă spun și de ce: Acest dispecerat este unul care dispecerizeaza taximetriștii, indiferent sub ce forma practică această meserie, că angajați, independenți sau colaboratori, în condiții legale și egale. Aici șoferul de taxi este respectat, nu se cere garanție, nu primește ore de suspendare din traseu, are contract de muncă la 8 ore. Ca principiu, acest dispecerat este umbrela noastră pentru vremurile grele în care se practică taximetria în ziua de azi. Avem manopera gratuită pentru reparații iar nivelul dispecerizării este conform normelor legale. Adică ziua de dispecerizare este egală cu nivelul tarifului/km. asa cum prevăd normele ANRSC. In momentul acesta noi avem plata stației 50 de ron/lună, avem un tarif avizat legal de primărie, o bază materială solidă cu frecvențe de lucru și de rezervă. Desigur că se putea obține și mai mult, dar în acest moment atât poate acest dispecerat să ofere organizației noastre. Spuneam că puteam obține și mai mult, dar acest mult venea din negocierile pe care le puteam avea cu furnizorii de piese auto, de cauciucuri, cu furnizorii de combustibili, uleiuri de motor și de ce nu …tablete cu android…dar cu o condiție…să fi fost mulți sau aproape toți independenții sub aceeasi umbrelă…

Eu doar apăr interesele celor pe care îi reprezint prin acest dispecerat în fața autorităților, a abuzurilor și a drepturilor celor care sunt dispecerizati aici și vor să facă taximetrie legal, egal si cinstit, fără maimute, cuarțuri sau înșelătorii.

Vom apăra acest dispecerat ca fiind al nostru și parte fundamentală din organizația noastră în desfășurarea activității în deplină calitate, confort și sigurantă așa cum prevăd legile în vigoare. Biroul, scaunul sau raftul în care eu țin evidența celor pe care îi reprezint sunt puse la dispoziția organizației de către acest dispecerat și pe care le folosesc atunci când nu sunt la Primărie, instanță sau poliție în interesul membrilor organizației. Este singura legătură personală cu Next Taxi.

A.T: Pentru că, inevitabil, aceeași întrebare o vor primi și ceilalți lideri de organizații ale taximetriștilor, ne puteți spune, câți membri aveți în organizația pe care o conduceți?

G.S: Mă bucur că mă întrebați asta. Trebuie să știți cu toții faptul că membru este numit cel plătitor de cotizație, iar prin neplata cotizatiei timp de trei luni aceasta calitate se pierde. Așa că, și vă rog să nu zâmbiți, în prezent avem 17 membrii fondatori și doar 8 (opt) cotizanți. Așadar, legal sunt 25 de membri. Chiar daca în dosarele organizației sunt înregistrați peste 800 de taximetriști, cu drepturi depline nu sunt decât 25.

A.T: Mda…zâmbeam pentru că trebuia lămurită și asta, pentru că toate asociațiile  taximetriștilor din Bucuresti reprezintă 3500-4000 de membri… Spuneți-ne ceva despre celelalte organizații sau asociații…Aveți o comunicare la nivel de lideri cu acestea?

G.S: Da, avem un dialog, dar care în ultima vreme lasă de dorit. Noi strigăm relele din taximetrie de ani buni, dar se pare că unii dintre ei au avut mai repede “proptele” fie instituțional, fie pe alte căi. Nu vreau să dezvolt subiectul. Cert este un singur lucru, că o parte dintre aceste organizații au făcut mult rău taximetriei și taximetristilor în general. Limitarea tarifului maximal, care a fost fixat în Februarie 2008 și așa a rămas. La acea vreme un litru de carburant costa 3 lei, iar acum este 6,4 lei la pompă. De doi ani incerc să-l reactualizez. De ce? Pentru a scoate în evidență plaja existentă dintre tariful actual practicat și costul litrului de carburant.

A.T: Curios. Trecem la următorul subiect. La Comisia pentru Industrii și Servicii din Parlament se află proiectul de modificare a legii 38/2003, acel Plx 621. Susțineți aceste modificări?

G.S: Noi susținem în principiu, orice modificare ar aduce un plus de valoare acestei meserii, respectiv acestei autorizații taxi. Numai în acest fel vor fi puse în valoare calitatea serviciilor menite să vină în sprijinul șoferilor de taxi sau a utilizatorilor acestor servicii (clienților). Dar mă tem că aceste amendamente nu vor completa lipsurile identificate de-a lungul vremii în cadrul desfășurării acestei activități. Deja există unele sintagme care în viitor, vor fi interpretate abuziv și în urma cărora, mai devreme sau mai târziu vor trebui aduse noi modificari la lege, evident că prin noi amendamente. Un avocat sau jurist poate exploata aceste lucruri și după experiența avută cu cei din Ilfov, aceste sintagme trebuiesc eliminate. Este adevărat faptul că în prezent avem o legislație stufoasă. Nicio lege din România nu are atâtea completări, modificări, modificări aduse modificărilor, ordonanțe de urgentă și hotărâri ale Consiliului General, s.a.m.d., dar asta este legea taximetriei. Va trebui să vă aduceți aminte ce vă spun acum. Noi amendamente la legea actuală vor complica și mai mult situația taximetriștilor.

A.T: Vă puteți argumenta opinia?

G.S. Sigur că da. Să luăm de exemplu acea prevedere în care se stipulează faptul că un număr de până la 16oo de taximetriști autorizați în Ilfov vor fi parte a unui viitor protocol încheiat între PMB și Consiliul Judetean Ilfov. Adică nu mai mult de 1600 de ilfoveni vor avea acces în București. Acest gen de sintagme ”până la..” sau “nu mai mult de…” vor da ocazia părților interesate să le interpreteze în funcție de interesul de moment al fiecăruia. Prin urmare se vor face presiuni ca “până la….”  să reprezinte maxim sau mai mult. Luați exemplul de 4 taxiuri la 1000 de locuitori. Legislația prevede că într-o localitate să fie eliberate un număr maxim  de 4 taxiuri la 1000 locuitori, iar noi suntem de fapt mai mult de 4 la 1000. În nici un caz 2,5 sau 3 la 1000 astfel încât să se justifice sintagma de “maxim 4 /1000”. Ar trebui să învățam că noi nu facem taximetrie pentru 6 luni sau un an și de aceea trebuie să gândim pe termen lung. Iată de ce avem nevoie de o reglementare clară si pentru totdeauna a serviciului acesta, valabil si în ceea ce priveste activitatea celor autorizati în Ilfov, care în momentul de fată au aglomerat stațiile de taxi a celor autorizați în București. Mă refer aici la locurile de asteptare a clientilor, special amenajate de către PMB pentru cine credeți? Tocmai pentru transportatorul autorizat bucureștean, plătitor de taxe și impozite locale unde credeți? În București, adică pe aria de acoperire a autorizației emise de către PMB. A nu se înțelege ceva greșit. Noi nu dorim să-i desființăm pe cei autorizați în Ilfov și nici ca familiile acestora să rămână fără venituri, cel puțin așa am auzit “vocile” spunând. Tot ceea ce ne dorim este ca domniile lor să-și desfășoare activitatea acolo unde au solicitat obținerea autorizației, adică acolo unde sunt înregistrați să plătească taxe și impozite locale. Ce vedeți dvs. greșit în asta?

Să presupunem că prin noile amendamente se va permite legalizarea numărului acestora, adică nu mai mult de 1600. În aceste condiții de ce nu vă gânditi că numărul taxiurilor din Bucuresti va creste cu 20%? Și atunci de ce taximetristul nu se gândește că legiuitorul a uitat să prevadă în aceste amendamente și reducerea cu 20% a impozitelor si taxelor locale ale taximetristului bucureștean? Sau creșterea locurilor din stațiile taxi cu până la 20%? Sau creșterea cu 20% a personalului aferent instituțiilor abilitate, angajat să organizeze, coordoneze, monitorizeze si controleze această activitate?

De ce gânditi pe termen scurt? Deja încasările s-au micșorat în 2010 prin reducerea tarifelor cu 40% din cauza dispeceratelor taxi. Nu mai vorbim de criza economică. Dar acum, conform noilor amendamente, legiuitorul ne trasează faptul că va trebui să ne micșorăm din nou încasările zilnice cu înca 20%. Este ca și cum am spune că începând de mâine tariful va fi de 1,14 lei/km. Domnilor, de ce nu încercați să “bateți” mai mult decât faza scurtă?

Despre ce calitate, ce confort si ce siguranță mai putem vorbi și oferi noi taximetriștii – clienților care în aceste condiții trebuie să ne suplinească necesarul în vederea susținerii cheltuielilor aferente desfășurării activității? Și cum vom face asta? Prin evaziune fiscală? Sau prin neplata taxelor și impozitelor? Rupem creioanele în două și le împărțim copiilor la scoală? Nu ajunge că ne reparăm masinile cu piese second- hand, trebuie să începem să ne îmbrăcăm și de la second-hand? Sincer vă întreb……cum crede cineva că mai putem face și asta…. că eu nu pricep?

A.T: Domnule Stăvilaru, dar văd că sunteti foarte pornit.

G.S:  Pornit pe ce? Din păcate aceasta este realitatea și sunt convins că toată lumea o percepe la fel. Dar sunt conștient că există foarte puțini taximetriști care să recunoască asta. Eu sunt de acord să discutăm deschis despre toate aceste lucruri care, mai devreme sau mai târziu ne vor costa foarte scump. Spun asta deoarece începând cu această vară (2013), vor începe prelungirile termenelor de valabilitate a autorizațiilor taxi eliberate în 2008, după care vor urma cele din 2009 pentru ca mai apoi să ajungă la reautorizare restul, care completează tot ce înseamnă taximetrie în București. Spuneți-mi vă rog, greșesc eu când afirm faptul că avem deja taximetriști PFA, II sau IF /AF în dreptul cărora sunt înregistrate datorii /restanțe aferente taxelor si impozitelor locale?

A.T: Nu știu dacă greșiți sau nu. Ne puteți da câteva exemple?

G.S: Nu este treaba mea să o fac. Treaba mea este să-i confer independentului o idee cât mai amplă în ceea ce privește activitatea desfășurată astfel încât să nu se trezească în 2015 fără certificat fiscal pe zero, respectiv fără autorizație. Dar din păcate pentru majoritatea acestora, deciziile și opiniile le sunt formate în cadrul dispeceratelor. Astfel că noi și organizația noastră suntem absolviți de orice vină, alegerea făcută rămâne a lor, adică a taximetriștilor care se încăpătânează să-si împartă banii cu patronii dispeceratelor. Asta în nici un caz nu este un exemplu de curaj dar nici o dovada de neputință. Ci mai degrabă de inconștiență și iresponsabilitate, fără să doresc a supăra pe cineva……dar nu pot fi de acord să ne ruinăm împreună cu ei. Le respect alegerea, dar nu putem fi de acord să ne scufundăm împreună. În cadrul organizației avem buni înotători, capabili să sară și în ajutorul celorlalți. Singura condiție este ca și “victima” să-și dorească asta. Vă rog să-mi scuzați comparațiile.

A.T: Nu-i nimic, observ că le spuneți foarte direct. Foarte frumos…Să vorbim în continuare despre dispecerizarea opțională și tariful unic pe kilometru, ambele menționate în noile amendamente.

G.S: Dacă citiți cu atenție proiectul, veți observa că și în cazul lor, întâlnim acele sintagme sau interpretări despre care vă vorbeam mai devreme. Dispecerizarea este mentionată a fi opțională. Dar strecurate printre rânduri există o altă prevedere care mentionează faptul că la depăsirea a 15 minute de pauză între cursele efectuate, taximetristul este obligat să anunțe dispeceratul că a depăsit acest interval de timp. Ce vrea să spună asta? Dacă transportatorul alege să nu fie dispecerizat, cam cui să anunțe acest lucru? Acest aspect bineînțeles că face referire la contabilizarea timpului de lucru. Mă veți întreba ce legătură are asta cu independentul? Păi are, pentru că la capitolul criterii de departajare în cazul licitațiilor de acordare a viitoarelor atribuiri, aceste condiții nu vor mai putea fi îndeplinite de către PFA independenți, vă rog să le citiți. Urmare a acestor prevederi, de care se pare că PFA-ul nu vrea să știe (momentan), vreau să stiu si eu, mai poate sta el nedispecerizat? Bineînțeles că nu. Nu mai spun că salariatul, șoferul angajat, va suferi teribil la capitolul venituri, întrucât se vor ponta doar timpii efectiv lucrați, adică doar perioada de timp în care va fi ocupat cu client. Și uite așa va sta pe străzi vreo 14-16 ore pe zi și va fi plătit doar vreo cinci. Dar între timp transportatorul (firma), va mai câștiga câteva puncte în fața independentului, că doar i-a stat mașina în traseu 16 ore pe zi. Și acum vă rog să-mi spuneți, este interesat independentul să mai taximetreasca și în viitor? Dacă da, atunci să mai reflecteze înainte să se arunce”n cap doar de dragul unui tarif unic. Iată cum o opționalitate a dispecerizării este transformată în obligativitate cu o simplă interpretare a unui text fără ca taximetristul angajat sau cel care lucrează pe mașina proprie ca și PFA să o înțeleagă întocmai sau să o asocieze unei alte prevederi, astfel cum rezultă și din textul proiectului.

O altă prevedere, care în aparență sună bine și este pe placul indepedentului o reprezintă introducerea tarifului unic. Până aici toate bune. Dar va fi bună pentru cine? Aparent pentru independent dar în final pentru firme și dispecerate. Nu va mai exista concurență nici între transportatorii independenți și firme nici între dispeceratele existente. Chiar credeți că este corect? Ia să-ncerc rapid o simulare. În condițiile în care un PFA lucrează pe cont propriu (deci el conduce și taxiul) … ar trebui să rămână cu profit mai mare decât un patron care plăteste și un salariu șoferului angajat, corect? Și care credeti că va fi rezultatul? …..dacă nu reușiți să extrageți singuri concluziile, promit să vă luminez. Dar până atunci, vă spun că toți ne vom întoarce la vechile Dacii Berline și vom încerca să optimizăm activitatea prin suprimarea costurilor la reparațiile autovehiculelor taxi. Astfel vom pune în cui nivelul confortului oferit, siguranța clientului dar și a propriilor noastre persoane. De ce să mai taximetrim cu Mercedesuri dacă tariful este același cu al unui Logan? Corect?

A.T: Eu nu știu ce să spun, probabil că timpul ne va demonstra dacă observațiile dumneavoastră sunt bune sau nu.

G.S: Foarte corect. Numai că în tot acest timp se va alege praful de noi, independenții și șoferii angajati. Carne de tun. La asta trebuie să ne gândim încă de pe acum.

A.T: În acest moment o asociație profesională face demersuri pentru organizarea unor acțiuni de protest prin care se dorește repunerea de urgență pe ordinea de zi a amendamentelor la legea 38/2003. Din câte stiu eu, inițiatorii protestelor au invitat toate organizațiile să participe. Veți sprijini aceste proteste?

G.S: Am auzit, știu. Cunosc situația, dar ce să vă spun? Eu mai că nu-i mai înțeleg.“Inițiatorii” asa cum i-ați numit dumneavoastră, sunt tocmai acele “voci” care mă contestă acum și cărora o parte din rele actuale din taximetrie li se datorează. Doar ca în timp ce eu solicit aceleași lucruri de patru cinci ani, ei s-au ocupat de altele…iar acum s-au gândit că-i mai bine să revină și ei la lucruri mai serioase. Foarte bine, felicitări că le-a venit mintea la cap. Doar că trebuie să mai ia în calcul si altceva. Atunci când te erijezi în liderul taximetriștilor, în fața Parlamentului sau a Camerei Deputaților trebuie să iei în calcul și pe cine reprezinți și că taximetrie nu se face numai în București. Mă refer la faptul că modificările aduse legii trebuie să răspundă și nevoilor celor din Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța, Galați sau Iași. Cei din țară le cunosc? Știu și ei despre ce este vorba? Sau acești inițiatori sunt interesați doar de ce se întâmplă “loco”? Eu sunt de acord să avem ceva modificări ale legii, dar acestea trebuie să răspundă problemelor tuturor, cu aplicabilitate pe termen lung și la nivel național. În nici un caz nu-mi doresc să ne complicăm și mai tare existența. Cu riscul de a mă repeta, vă spun că noi nu putem face taximetrie 6 luni sau un an…și după aceea mai vedem noi ce’o fii ? …cum am auzit și eu niște “voci”.

Dacă mă întrebați pe mine, nu avem nevoie de nici o modificare, avem o lege care prin cuprinsul său reglementează tot, și Ilfovul, și tariful pe km, și dispecerizarea. Problema este neaplicarea acestor prevederi întocmai specificațiilor legii atât din partea primăriilor cât și din partea transportatorilor și a dispeceratelor. Avem teancuri de petiții, sesizări și reclamații în care sunt identificate problemele din taximetrie și în urma cărora solicităm respectarea prevederilor legii în vigoare dar…mai mult decât atât ce putem face dacă nu suntem susținuți? Cum de cine?  De către cel pentru care strigăm în stradă de ani buni! În timp ce primăria nu are dureri de cap iar dispeceratele jubilează pe tarif de 1,39 ….taximetristul doarme. ASTA ESTE REALITATEA.

Imagine0022-1Din păcate pentru unii, va sosi momentul să se trezească, spun din păcate pentru că va veni timpul să dea socoteală ……și asta înseamnă că fie treaz și conștient de fiecare greșeală pe care a făcut-o de 5 ani încoace. Cinci ani în care terții au urmărit să-si însușească venituri cât mai mari și cât mai multe pe cârca lui. Probabil că acum, prin aceste amendamente ce uluitor observ că se dorește mai mult ca niciodată să se voteze, se “spală de păcate” niște unii….  care nu au respectat mai nimic până în prezent în materie de legislație. Mă refer la închirierea autorizațiilor, reducerea tarifului/km, invazia Ilfovului, transformarea taximetriei în refugiu social, desființarea independentului și de ce nu ….jefuirea unei clase sociale, în trecut respectabilă și profitabilă. Toate acestea se datorează neaplicării legilor în vigoare sau proastelor interpretări ale acestora, poate a tabletelor sau prieteniilor dintre liderii celor din Ilfov si bucureșteni……cine știe? Nebănuite sunt interesele fiecăruia.

A.T: Și tot nu mi-ați răspuns la întrebare, vă veți alătura protestului inițiat de către reprezentanții ANTTI?

G.S: Organizația noastră sindicală nu agreează astfel de acțiuni, mediocru justificate. Nu am înțeles până acum cum le sunt reprezentate interesele transportatorilor independenți prin aceste acțiuni. Nu dorim răul nimănui, dar cei pe care îi reprezint au familii de întreținut, copii la școală, rate la bănci, impozite de plătit sau restanțe, nu ne putem bate joc. Nu-i putem lăsa să ajungă-n pragul falimentului sau al disperarii din cauza celor care simt că nu le mai merge și vine ziua plății, mă refer la cei care nu au dorit să respecte legea.

Ce vă face să credeți că pe viitor se vor respecta toate aceste noi modificări, din moment ce actuala legislație nu este respectată?

La momentul acesta ne continuăm războiul pornit împotriva dispeceratelor, în ajutorul cărora constat că au sărit și o parte a independenților. Asta este, trebuie să existe și opozitie, altfel nu ar mai avea loc dispute, corect? Dacă în acest război nu vom fi decât noi, înseamnă că doar nouă ne pasă. Suntem puțini, dar valoroși, adevărații taximetriști, și asta se va demonstra.

A.T: Aveți de transmis ceva taximetriștilor fie ei angajați sau independenți?

G.S: Celor angajati le transmit următorul lucru: să lupte pentru obținerea contractelor de muncă încheiate pentru minim 8 ore/zi, astfel cum este prevăzut în contractul colectiv de muncă, unic la nivel de ramură de transport local, contract în care sunt prevăzute sporuri de noapte, plata orelor suplimentare, procent din încasări, s.a.m.d.

Independenților ce să le mai spun, să nu uite că în portbagajul fiecăruia dintre ei există, pe lângă un Contract de Gestiune Delegată semnat cu Primăria Capitalei în care sunt specificate și drepturi, nu numai obligații, mai sunt și alte documente pe care merită să le citească. În lipsa acestora, eu sunt deschis la dialog. Numai așa vor înțelege că alții profită de necunoaștere, ignoranță sau nepăsare.

A.T: Nepăsarea cui?

G.S: Bineînțeles că a taximetriștilor. Care se pare că în afara ziarului Libertatea și “Fata de la pagina cinci” nu doresc să afle sau să citească legislația în baza căreia taximetresc cu toții și la faptul că au o afacere de condus, un butic mobil propriu dacă pot să spun așa. Păcat. Am întâlnit și oameni pregătiți, în privirea cărora mi-e jena să mă uit. Pe ei m-am angajat să îi reprezint, oameni valoroși, neignoranți, cărora le pasă de afacerea lor. Acesta este și motivul pentru care nu pot să-i las pe alții să le cauzeze pierderea autorizațiilor deținute. Sunt oameni care nu sunt de acord să șmecherească aparatele de taxat, să-și semneze fișe de fundamentare false, doar de dragul de a taximetrii o vară, oameni care nu doresc să facă nimic din ceea ce le-ar periclita continuitatea deținerii autorizației taxi. Iată de ce existăm ca și organizație, să ne apărăm unul pe celălalt. Numai așa ne vom putea continua activitatea indiferent de presiunile sau amenințările la care suntem supuși. Suntem aici pentru apărarea drepturilor taximetriștilor responsabili, a celor care sunt de acord cu aplicarea legilor așa cum sunt în momentul de față, bune pentru cei care vor să le respecte și rele pentru cei care nu înțeleg că ‘‘fiecare pasăre pe limba ei piere’’

Insă mă gândesc că printre ei sunt și oameni de bună calitate, dintre cei ce citesc mai mult decât “Libertatea”, pe care-i salut cuviincios, dar nu înainte de a le reaminti tuturor faptul că, “ Cine spune adevărul nu poate să mulțumească pe toată lumea”.

A.T: În aceste condiții, eu nu pot decât să vă multumesc.

G.S:  Succes în toate!