Decizie istorică la Curtea Europeană de Justiție a Comunității Europene.
Avocatul General a publicat concluziile prin care StarTaxi ar putea obține în instanța europeană, anularea dispoziției din Hotărârea 626/2017 (pe care o găsiți aici), prin care Primăria Municipiului București și Consiliul General voia ca aplicația să devină dispecerat.
După mai bine de opt ani în care ar fi trebuit să se înțeleagă ce înseamnă tehnologia și noile concepte din taximetrie, există acum dovada faptului că golănia nu a fost niciodată în torpedoul taximetristului. Ea a fost inventată prin birouri și în spatele ușilor închise, în numele unor principii strâmbe și interese care nu au adus niciodată plusvaloare acestei activități. Din contră.
Unii au beneficiat din plin de sprijinul autorităților și de sistemul implementat cu multă migală în ani de zile, alții au ales să lupte în instanțele din România și din Europa pentru dreptatea lor, însă și mai mulți s-au declarat învinși de sistem și au ieșit din taximetrie, scârbiți de trei minute șefica, Siberia sau flegme aruncate înspre colegi, convinși fiind că, la un moment dat, fiecare primește în viața asta fix ceea ce merită.
Dincolo de zgomotul cheilor de 16 trântite pe aleile din Parcul Cișmigiu, cei care au știut la vremea respectivă ce se întâmpla prin birouri sau în spatele ușilor închise, au spus atunci ce aveau de spus. S-a confirmat încă o dată, că istoria nu iartă și acum taximetristul, cocoșat de datorii sau foame, își caută soluția umblând cu traista-n băț pe la ușile transportului alternativ. Cine spune altceva este ipocrit sau orb să nu vadă ce a devenit taximetristul și taximetria fără o direcție și principii, iar „#ptiudatensloboz”, va rămâne în istorie ca un moment în care mulți și-au dat seama că nu ai cu cine, pentru ce și, nu în ultimul rând, de ce. S-a mers înainte, pe principii strâmbe și multă ură, dezbinare și iresponsabilitate, transformând taximetristul în coadă de topor, în numele câtorva arginți duși acasă pe principii strambe, scutiri de la plata stației și prioritate la comenzi.
Să nu uităm că sistemul care distruge încet, încet taximetria, va dori în fiecare zi mai mult. Transformând taximetristul în coadă de topor, fiecare din noi am fost martorii canibalizării taximetriei și asistăm acum, la un moment în care ne dăm seama despre ce ar fi putut să fie sau despre ce ar fi trebuit să fim.
Sistemul a vrut desființarea Star Taxi pentru că nu îi convenea un asemenea concept.
Istoric vorbind, este de datoria fiecăruia dintre noi să nu uităm că acum vreo 8 ani, preluam comenzile de la StarTaxi cu telefonul ascuns între picioare. Dincolo de „detectorul de StarTaxi” și până la comenzile false plasate de cozile de topor ale dispeceratelor, nu putem să nu ne gândim ce ar fi putut să facă StarTaxi cu banii cheltuiți prin tribunale, pentru taximetrie și taximetriști.
Ca excepție de la regulă, de data asta nu am putut să fim imparțiali. Am văzut la StarTaxi rafturi întregi de dosare și demersuri făcute înspre instanțele din România în numele unei taximetrii drepte și corecte, pe principii sănătoase și în deplină armonie cu momentele tehnologice pe care le trăim. Cu strângere de inimă și în lipsa de soluții constructive pe care mai marii din taximetrie ar fi putut să le implementeze, vedem cum taximetria piere cu dreptatea atârnată de gât, așa cum au pierit și strămoșii noștri, în numele unor realități și stări de lucruri care ar fi trebuit să fie îndreptate și corectate la vremea istorică respectivă.
Citește și: http://academiadetaxi.info/dezbatere-publica-la-pmb-despre-intelesuri-si-mize/
Taximetristul încă nu a învățat nimic din fentele puse la cale și făcute în numele buzunarului său – pe zi ce trece tot mai gol și rupt. Zeci de entități cu statut de obligativitate roiesc în jurul troacelor galbene ponegrite de presă zi și noapte, fără ca cineva să contabilizeze sau să întrebe taximetristul despre ce nevoi are sau ce probleme întâmpină în viața de zi cu zi, pe stradă.
Despre ce ar trebui să facă acum StarTaxi și cui ar trebui să ceară despăgubire pentru daunele economice și de imagine aduse unui astfel de concept, nu comentăm. Nu dorim nici să detaliem cui folosește o asemenea decizie și câtă șmecherie va să apară pe piața transporturilor și în taximetrie, datorită acestor Concluzii ale Avocatului General al Curții de Justiție a Uniunii Europene, câștigate cu mult efort de către StarTaxi. Spunem numai că taximetriștii și taximetria au pierdut mult și vor mai pierde. Vor pierde mult timp, mulți bani, soluții, și probabil, poate chiar meseria. O meserie la care au râvnit mulți și care a însemnat la un moment dat, greutatea fiecăruia dintre noi, în aur.
Curtea Europeana de Justiție a dat publicității concluziile Avocatului General cu privire la sesizarea StarTaxi în care Primăria Municipiului București cerea, prin HCGMB 626/2017, ca StarTaxi să devină dispecerat.
„S.C. Star Taxi App SRL, o societate cu sediul în București (România), operează o aplicație pentru smartphone care pune în legătură directă utilizatorii serviciilor de taxi cu șoferii de taxi. Această aplicație permite să se efectueze o căutare în urma căreia apare o listă a șoferilor de taxi disponibili pentru efectuarea unei curse. Astfel, clientul este liber să aleagă un anumit șofer.
Această societate nu transmite comenzile șoferilor de taxi și nu stabilește prețul cursei, care este plătit direct șoferului, la finalul acesteia.
La 19 decembrie 2017, Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotărârea nr. 626/2017, care a extins domeniul de aplicare al obligației de a solicita o autorizație pentru activitatea numită de „dispecerat” la operatorii de aplicații informatice precum Star Taxi App. Întrucât a încălcat această reglementare, Star Taxi App a fost amendată cu suma de 4 500 RON (aproximativ 929 de euro). Deoarece consideră că activitatea sa constituie un serviciu al societății informaționale căruia i se aplică principiul de excludere a autorizării prealabile prevăzut de Directiva privind comerțul electronic, Star Taxi App a sesizat Tribunalul București (România) cu o cerere introductivă având ca obiect anularea Hotărârii nr. 626/2017.
În acest context, Tribunalul București solicită Curții de Justiție să stabilească, printre altele, dacă un serviciu care constă în punerea în legătură directă, prin intermediul unei aplicații electronice, a clienților și a șoferilor de taxi constituie un „serviciu al societății informaționale”. În cazul unui răspuns afirmativ, acesta solicită Curții să efectueze o apreciere a validității Hotărârii nr. 626/2017
în lumina anumitor dispoziții de drept al Uniunii.
În concluziile prezentate astăzi, avocatul general Maciej Szpunar observă, mai întâi, că serviciul propus de Star Taxi App corespunde definiției serviciului societății informaționale din Directiva privind comerțul electronic întrucât acest serviciu este furnizat în schimbul unei remunerații, la distanță, prin mijloace electronice și la solicitarea individuală a unui beneficiar de servicii.
Totuși, avocatul general amintește că, potrivit jurisprudenței Curții, se poate considera că un serviciu nu se încadrează în noțiunea de „serviciu al societății informaționale” chiar dacă prezintă caracteristicile cuprinse în definiție. Această situație se regăsește, printre altele, atunci când prestația efectuată prin mijloace electronice este indisociabil legată de o altă prestație, care constituie prestația principală și care nu este efectuată prin mijloace electronice, precum un serviciu de transport. Această legătură indisociabilă se caracterizează, potrivit Curții, prin faptul că prestatorul prestației efectuate prin mijloace electronice controlează aspectele esențiale ale celeilalte prestații, inclusiv selectarea prestatorilor acestei alte prestații.
Citește și: http://academiadetaxi.info/startaxi-ramanem-singurul-partener-adevarat-al-taximetristului/
Avocatul general evaluează situația societății Star Taxi App și observă că aceasta nu trebuie să recruteze șoferii de taxi și nu exercită un control și nici o influență determinantă asupra condițiilor de prestare a serviciilor de transport de către șoferii de taxi. Spre deosebire de alte servicii similare, precum Uber, serviciul prestat de Star Taxi App se adaugă la un serviciu de transport în regim de taxi deja existent și organizat. Rolul Star Taxi App se limitează astfel la cel al unui prestator extern al unui serviciu accesoriu, util, dar neesențial pentru eficiența serviciului principal, care este cel de transport”.
Concluziile Avocatului General al Curții Europene de Justiție le găsiți aici