TO BE OR NOT TO BE. TARIFUL – INTRE HAMLET SI TAXIMETRIE.

"Așadar, atenție la educația prin înfometare. Este un concept care contrazice reguli economice, în contradicție cu teoriile economiștilor școliți prin universitățile de mai sus și a fenicienilor – inventatorii monezii de care vă vorbeam"

academiadetaxi
STAI CU NOI
Ultimele postari ale lui academiadetaxi (vezi toate)

De când fenicienii au inventat moneda, toate mărfurile, serviciile, obiectele sau proprietățile au căpătat, din punct de vedere economic, o dimensiune care a permis ca toate cele descrise mai sus să capete valoare tradusă în moneda – inventată de fenicieni.

Istoric vorbind, trocul stătea la baza tuturor schimburilor economice. Se mai poartă și în zilele noastre, prin unele regiuni ale pământului. La arabi, schimbul se face în cămile – tradițional vorbind, mai ales atunci când e vorba de o căsătorie, prin Africa în vite sau capre, iar în America colonială trocul se făcea în sclavi – negrii, care munceau de dimineața până seara pe plantațiile de bumbac ale latifundiarilor. Și în România – istoria ne arată că trocul se făcea prin împroprietărirea cu o parcelă de pământ sau cu o moșie, celor care aduceau plusvaloare boierului sau domnitorului de la vremea respectivă, prin fapte eroice în războaie sau aveau merite deosebite prin serviciile pe care le oferea fiecare, calitativ sau cantitativ.

Dar majoritatea oamenilor folosesc moneda ca principal instrument de plată sau recompensă pentru produsul, bunul sau serviciul pe care îl primesc. Și acesta este denumit preț. Atâta costă și atâta se plătește. Cost care este stabilit de producător, iar cel care îl vinde, adică vânzătorul, își adaugă și el un procent și îl dă mai departe cumpărătorului, care îl cumpără cu moneda inventată de fenicieni și îl foloseste cum crede el de cuviință. Asta în cazul prețului.

Însă, în cazul taximetriștilor, taxiurilor și dispeceratelor – dacă urmăriți și căutați în toată legislația care ne reglementează, pe nicăieri nu este pomenit cuvântul – „preț”.

În orice formulare și în orice text, este vorba de tarif. Tarif de distanță, tarif extraurban, de zi, de noapte sau staționare. Tarif care nu se mai supune, asta dacă urmărim sensul cuvântului din punct de vedere economic, regulilor de preț, la fel cum în legislația care ne reglementează nu o să găsiți nicăieri noțiunea de cumpărător, ci numai pe aceea de client.

În orice sistem economic, cu privire la preț există puncte de vedere cu interese aparent diametral opuse şi anume: al producătorului şi al consumatorului. Astfel, în calitate de producător se solicită un preţ, dacă este posibil cât mai mare, deoarece i-ar putea aduce un profit mai mare, dar acesta trebuie acceptat de către consumator şi ca urmare nu poate depăşi posibilităţile lui. În calitate de consumator, preţul este suma pe care eşti dispus să oferi pentru un bun sau serviciu, în funcţie de valoarea pe care o acorzi ofertei.

În mod normal, preţul se stabileşte prin negocierea dintre producător şi consumator, negociere în care producătorul propune un preţ consumatorului, dar în final contează valoarea pe care consumatorul o atribuie produsului. Deci preţul se poate defini, ca expresie de cele mai multe ori financiară, a valorii atribuite de consumator în cadrul schimbului. El joacă adesea rolul decisiv în opţiunile cumpărătorului, iar preţul este acela care-i oferă o imagine a consumatorului asupra a ce trebuie să se aştepte de la un produs. Aceasta înseamnă, că stabilirea unui preţ mic nu va duce automat la creşterea vânzărilor, întrucât consumatorul se îndoieşte de calitatea produsului, iar un preţ mare poate fi susţinut printr-o imagine de marcă sau brand.

Comportament economic care nu mai este valabil în cazul tarifului… Haideți că v-ați prins despre ce vrem să vă povestim în cele ce urmează, că doar sunteți taximetriști…

Tarif – preț, producător – cumpărător,  client – vânzător, noțiuni care schimbă total conceptul de piață după care funcționăm noi ca taxiuri și taximetriști. Noțiuni care pot fi foarte usor confundate dacă nu ești economist. Și noi nu suntem economiști – vă aduceți aminte?

Dar nici nu putem să stăm și să ne uităm indiferenți la peisaj, chiar dacă suntem taximetriști – atâta timp cât avem în comun cu cele descrise mai sus un element care stă la baza tuturor lucrurilor, indiferent cu care ochi ne uităm la ele. Și aceea este moneda – inventată de fenicieni.

Monedă care se pierde între toate aceste noțiuni economice și nu mai ajunge și în buzunarul nostru.

Am analizat și noi mecanismele care fac ca această monedă să nu se regăsească în buzunarele noastre și am încercat să indentificăm pirații economici care nu țin cont de regulile economice sau de piață și au adus taximetria și taximetriștii în situația din acest moment, cine are interes ca tariful de care vorbeam mai sus să fie mic sau mare, cum în anumite texte de lege – cei care au interes – interpretează tariful ca preț și prețul ca tarif, cine dorește ca taximetria să fie legiferată în acest mod, cine profită și cine pierde în toată această ecuație, după 10 ani de reglementare.

Un studiu de caz, bun de pus pe mesele sau birourile economiștilor sau de predat ca lecție deschisă la orele de strategie economică.

Să începem cu începutul:

Vă spuneam mai sus că în calitate de producător, se solicită un preţ, dacă este posibil cât mai mare, deoarece i-ar putea aduce un profit mai mare, dar acesta trebuie acceptat de către consumator şi ca urmare nu poate depăşi posibilităţile lui. În calitate de consumator, preţul este suma pe care eşti dispus să o oferi pentru un bun sau serviciu, în funcţie de valoarea pe care o acorzi ofertei.

Și cum – în cazul taxiurilor – le vedeți la orice colț de stradă sau stație de taxi – oferta e clar că depăseste cererea, clientul are de ales. Alegere pe care o poate face în funcție de buget, venituri, confortul oferit, tarif/km, sau aspect interior sau exterior.

Este clar că atunci alegerea clientului este ca la magazin – unde este vorba strict de preț – tariful nemaifiind valabil decât în cazuri psihologice –  de aici  și cifrele cu 9 în coadă (gen 1,39, 1,19, 3,49 sau 1,69). iar atunci clientul confundă prețul cu tariful – de aici și alegerea sa – alege un taxi din șirul de autoturisme care se pliază pe bugetul său – de fapt o anomalie, în condițiile în care acele taxiuri practică același tarif, oferă același nivel de confort, are tot patru roți și un volan, iar șoferul suportă aceleași grade Celsius ale temperaturii exterioare fie că sunt cu plus sau cu minus.

Totul se rezumă la cum e ambalat acel taxi și notorietatea firmei care îl dispecerizează. Dispecerizare care reprezintă o intervenție în activitatea economică desfășurată de cel care prestează efectiv activitatea de taxi ca și transportator. Adică intervenția “brand-ului “ și a marketing-ului.

Dispecerizare și intervenție care are rostul ei în mecanismul care urmează să îl descriem în continuare.

Se știe că taxiurile și taximetriștii sunt aproape incontrolabili. Fie că sunt aproape tot timpul în mișcare, fie că din punct de vedere fiscal este foarte ușor să „optimizezi” această afacere în care cheltuielile cu reparațiile și combustibilul sunt deduse în totalitate, autoritățile au trebuit să identifice un mecanism care să permită – chiar dacă nu în general – măcar parțial, controlul acestei activități. Și atunci au găsit în dispecerate principala pârghie de control a acestor taxiuri și taximetriști. Pârghie care – prin activitatea desfășurată, și-a cerut și ea partea de monedă – inventată de fenicieni – fiind legiferată în consecință prin obligativitatea dispecerizării. Mai ales că, inițial, în anul 2003, autoritățile locale nu au dorit să se implice serios în activitatea de control ale acestor taxiuri, fie din lipsă de personal, fie din lipsă de interes patrimonial, rezumându-se la a elibera documente peste documente – vedeți și dumneavoastră câte documente trebuie să detineți la portbagaj pentru a vă desfășura activitatea – limitându-se strict la încasări reprezentând taxe. Conceptul care a stat la baza reglementării activității de taximetrie în anul 2003, cu minima implicare a autorităților de la acea vreme desemnate să controleze această activitate, respectiv ARR – ul și primăriile de sector – în cazul Bucureștiului – a dispărut, prin modificări legislative ale celor interesați financiar și care au readus sub control – monetar și autoritar această activitate, complicând excesiv o relație care de fapt se rezumă strict la noțiunea de cumpărător (client) – vânzător (producător sau prestator). Nimeni nu spune că asta este un lucru rău din punct de vedere al siguranței și a calității necesare prestării acestor servicii, dar introducerea sintagmei „utilitate publică” în acest serviciu este cel puțin forțată, având în vedere că aceste servicii se adresează ca principiu unor categorii restrânse de cumpărători (clienți), nefiind comparabilă cu cea – de exemplu – a distribuitorilor de pâine, o activitate care se adresează tuturor categoriilor de cumpărători. De mâncat pâine trebuie să mănânce toată lumea… corect? Dar această activitate de distribuție nu este reglementată ca și serviciu de utilitate publică. Atunci de ce serviciile de taximetrie sunt reglementate ca utilitate publică și de ce nu sunt tratate ca atare, susținute din bani de la bugetul local sau de stat și asimilate transportului public local cu adresabilitate tuturor categoriilor de cetățeni, sau așa cum există conceptul în toată Europa civilizată, să fie adresat consumatorilor care își permit un asemenea mijloc de transport iar autorizațiile taxi și investițiile în această activitate să fie produsul întreprinzătorilor privați și să fie tratat în consecință, cu reglementări minime și lăsând conceptul de piață liberă să își facă treaba?  Întrebări legitime, cu răspunsuri care ne trimit cu gândul la aceiași fenicieni și moneda inventată de ei…exprimată în milioane de euro…

Nicio activitate economică nu necesită în momentul de față atâtea documente și care au valabilitatea atât de puțin timp. Ne referim aici la atestatul taxi, document care are la bază, pentru menținerea valabilității – aviz medical valabil 1 an, aviz psihologic valabil doi ani, Inspecția Tehnică Periodică – 6 luni, Metrologie – 1 an, Asigurare de persoane și bagaje – 1 an, RCA – 1 an (sau 6 luni), Casco – dacă aveți, Agreare 1 an, etc.

Documente – zicem noi – necesare până la urmă pentru a desfășura o activitate așa cum este cea de taximetrie, dar care are la bază un element important pentru menținerea lor în valabilitate. Și aici regăsim bineînțeles – moneda – inventată de fenicieni.

Revăzând încă odată în descrierea de mai sus toate aceste documente și elemente necesare în acest moment la desfășurarea activității pe care noi o prestăm, începem să indentificăm pe cei care au interese, fie ei oameni de afaceri, autorități, politicul sau asociații profesionale, care se interpun între noțiunea de tarif afișat pe ușă și prețul pe care clientul îl achită, adică contravaloarea cursei – exprimată în monedă.

De aici, având identificate toate elementele, putem să facem analiza din punct de vedere economic a ceea ce înseamnă întregul activității de taximetrie, revăzând  ceea ce vă descriam mai sus – mecanismele care fac ca această monedă să nu se regăsească în buzunarele noastre și au adus taximetria și taximetriștii în situația din acest moment, cine are interes ca tariful de care vorbeam mai sus să fie mic sau mare, cine dorește ca taximetria să fie legiferată în acest mod, cine profită și cine pierde în toată această ecuație, dupa 10 ani de reglementare.

1. Clientul – consumator de servicii

2. Transportatorii autorizați – constituiți ca SRL, PFA sau IF

3. Șoferii de taxi angajați

4. Dispeceratele – ca activitate conexă serviciului

5. Prestatorii de servicii către taximetriști

6. Autoritățile locale

7. Autoritățile statului

Pe o piață de mai bine de 500 de milioane de euro anual, atât cât reprezintă rulajul în economia reală generat de acest serviciu de taxi la nivel național, comparabil cu cel al Coca – Cola, de exemplu, Oltchim sau dacă vă place fotbalul, al clubului Real Madrid, cum se face că taximetria este una din cele mai rău văzute meserii, de ce taximetria este un refugiu social temporar și un atribut al celor care rămân fără loc de muncă, de ce șoferul de taxi, adică cel care stă la pedale, nu își poate întreține familia din această activitate și este pe cale de a deveni caz social… Cine îi dă peste mâna care încearcă să pună acea monedă – inventată de fenicieni – în buzunarul propriu sau în bugetul familiei sale, de ce serviciile de taximetrie sunt din ce în ce mai proaste – analizând părerile consumatorilor acestor servicii – și de ce suprareglementarea nu aduce rezultatele dorite de către legiuitor ?

Analiza noastră începe în ordinea descrisă mai sus fără a avea o motivație clară. Așadar unul dintre cele mai importante elemente din tot acest întreg este clientul.

În aparentă, clientul se pare că este cel mai mare câștigător din această ecuație economică. Numai că lucrurile stau tocmai invers. Vă spunem și de ce.

Oxford, Cambridge, Columbia, Princetown… Universități economice de prestigiu din lume. Suntem siguri că nu ați studiat acolo. Nici noi. Dar, pentru că există un dar, economiștii școliți pe la aceste universități au un șoc atunci când, din punct de vedere economic, discută despre România. Toate noțiunile economice studiate de aceștia nu mai au valoare când vine vorba de comportamentul consumatorului român. În timp ce în Occident toate mărfurile se ieftinesc, la noi toate se scumpesc, având prețuri și adaosuri comerciale ridicol de mari comparativ cu cele din afară. De fapt un dezechilibru economic. Același lucru s-a întâmplat și la taxiuri. La un moment dat, tariful pe/km a urcat, proporțional cu puterea de cumpărare. Previzibil și conform cu momentele economice din acele vremuri. Dar consumatorul, în cazul nostru – clientul – imprevizibil așa cum îl descriu economiștii, și-a făcut socotelile și a constatat că e mai rentabil să își cumpere o mașină decât să meargă cu taxiul zi de zi. Ratele la o mașină erau egale cu monezile – inventate de fenicieni – pe care ar fi trebuit să le plătească la o bancă, contabilizând comparativ prețul  pe care trebuia să îl plătească la taxi lunar. De aici și traficul infernal în orele de vârf din perioada de dinaintea crizei economice și dublarea prețului la combustibili.

Însă nimeni nu a luat în calcul căderea acestor „prețuri” la taxiuri.  Comportament imprevizibil, moment în care, economic vorbind, pentru client a redevenit rentabil să meargă din nou cu taxiul decât să aibă o mașină personală. Mașină personală care acum îi aduce pierderi, prin impozite, taxe, asigurări, reparații ocazionale, etc.

Autoritățile, prin pârghia pe care au dat-o dispeceratelor, au venit în sprijinul clientului, complementar cu măsuri de încurajare a mersului cu taxiul și au eliberat, fie din considerente electorale, fie din cauza principiului – să fie pentru toți – autorizații peste numărul și principiile de 4/1000. Vedeți și dumneavoastră – transportul public de suprafață – are câteva probleme… Autobuzele, tramvaiele și troleibuzele sunt goale la oră de vârf. Cu exceptia metroului, transportul public în comun de suprafață nu mai satisface nevoia de viteză, punctualitate, siguranță sau confort ale cetățenilor. Și nu circulă noaptea. Iar privirea autorităților și a clienților a căzut înspre serviciile de taximetrie, la îndemâna tuturor. O stație radio conectată în permanență cu un dispecerat, un șofer transformat în bodyguard, care e sancționat atunci când întârzie 30 de secunde la o comandă și care e pe stradă oricând și oricât, prezintă în acest moment alternativa – viabilă și convenabilă la transportul public și care îndeplinea, parțial, o  parte din aceste criterii de transport. Cine credeți că ar fi dispus, în zorii unei zile și pentru câte monezi , să fie bodyguardul unei domnișoare care a dansat toată noaptea într–un club și trebuie să ajungă în cartierul rezidential de la marginea orașului la 04 dimineața ? Ce autobuz te duce sau te aduce din și în fața blocului sau în cartierul plin de gropi de la marginea orașului, pe orice vreme sau la orice oră? Dar se punea accent pe accesibilitate acestor servicii din punct de vedere monetar. Și aici vorbim despre tarif.

Chiar dacă aparent în unele orașe mari din țară nivelul tarifului se pare că este rezolvat, se punea problema de a acoperi acest cost care teoretic ar trebui să reflecte importanța acestor servicii. Care pot însemna mai ales calitate și siguranță. Poate însemna paza domnișoarei ostenite, care vine de la dans și aducerea domniei sale în condiții de siguranță și calitate – acasă. Dar care costă, sub forma tarifului. Iar autoritătile au găsit pârghia care să țină aceste tarife jos.  Eliminând tariful de noapte sau extraurban. Neținând cont că este revelion sau Crăciun, zi lucrătoare, sâmbătă sau duminică. Cu sprijinul dispeceratelor. Tolerând și eliberând autorizații de taxi multe. Multe și grămadă.  Dispeceratele au văzut în acest lucru o oportunitate prin care să își mărească veniturile. Doar dispecerizarea este obligatorie, nu ? Modificând legislația. Legea 265/2007 a fost cel mai mare rău făcut taximetriei. Naționalizând taximetria prin contractele de gestiune delegată. Dând posibilitatea oricărei comune sau sat de pe lânga marile orașe să elibereze autorizații de taxi. Dând naștere conceptului de „Băieți destepți” și în taximetrie. Fără respectarea principiului de 4/1000 de locuitori. Principiu și autorizații care au dus în 2009-2010 la scăderea tarifului.

Ilegal – spun unii. Justificat din cauza crizei economice – spun alții. Dar cum comportamentul economic imprevizibil este aplicabil și la taxiuri și taximetriști, s-a căzut în cealaltă extremă.

Mii de comenzi lunare neonorate în dispecerate. Mii de taxiuri care stau alandala în intersecții, în lipsa stațiilor de taxi. Mii de reclamații și aparate de taxat măsluite. Evaziune fiscală fără precedent și trafic cu autorizații de taxi. Clienți și cetățeni nemulțumiți care atunci când aud că ești taximetrist încep să aibă crampe abdominale. Comportamente în trafic care depășesc limita codului penal, nu numai pe cea a codului rutier. Maiouri și papuci. Tarife neconforme cu realitățile economice zilnice. Șoferi de taxi care au constatat că e mai convenabil să lase mistria, șurubelnița sau ciocanul și s-au angajat – la plan sau au închiriat autorizații, în timp ce  patronii de firme de construcții, de restaurant sau de patiserii nu găsesc personal pentru angajare. Și sunt nevoiți să crească costurile cu salarizarea, cost pe care indirect clientul îl plătește acolo, dar nu îl mai plătește la taxi. O bere costă dublul unei curse cu taxiul – patru persoane, de acasă și până la restaurantul la care șoferul de taxi tocmai a lucrat ca ospătar.

Clientul nostru de taxi nu găsește un electrician, zidar sau instalator bun. O spun și cei care au firme de construcții și nu mai găsesc salahori și zilieri pentru angajare. Pentru că sunt toți șoferi de taxi. De aici și miile de reclamații din dispecerate și calitatea serviciilor la taxi execrabilă.

Accidente, maimuțe, tarife umflate, șoferi exploatați, fără contracte de muncă, mașini căzute și care nu sunt sigure calitativ, orele prelungite de muncă care țin șoferii de taxi în pantofi sau papuci peste normalul igienic și axile care duhnesc. Preț pe care clientul îl plătește indirect și suplimentar monezii – inventată de fenicieni.  Preț care nu are echivalent în monedă și unde pierde cel mai mult. La calitate. Dar plătește o cursă cu taxiul la jumătatea berii consumate în acea seară.

A fi mulți taximetriști și multe taxiuri nu înseamnă neapărat și calitate, poate însemna și inflație. Inflație care aduce numai rău din punct de vedere economic. Nu o spunem noi, o spun economiștii școliți la universitățile de care vă vorbeam mai sus.

Clienții și o parte din întregul descris de noi mai sus, parte care formează această activitate de taxi – autorități, dispecerate, etc. încearcă acum să educe taximetriștii, sancționând comportamentele anormale sau neconforme  prin moneda – inventată de fenicieni sau prin reclamații la dispecerate, încurajând tariful mic, încurajând ca acest serviciu să fie lipsit de profitabilitate, calitate și siguranță, dând peste mâna șoferului de taxi care încearcă să pună acea monedă în bugetul familiei sale.

Se numește EDUCAȚIE PRIN INFOMETARE.

Dar se uită un singur lucru: educația prin înfometare nu funcționează întotdeauna. Și de multe ori asta a dus la comportament imprevizibil și neconform cu direcția dorită. Vinovații întotdeauna plătesc atunci când adoptă un asemenea sistem de educație. Istoric vorbind, am văzut ce a însemnat pentru România momentul 1989, ce s-a întâmplat în Grecia, Anglia – la Londra acum câțiva ani, în suburbiile Los Angeles-ului, vedem ce se întâmplă acum în Egipt, Libia sau Siria și chiar la noi, când măsurile de austeritate de acum trei ani impuse, tăierea salariilor sau a pensiilor, a dus la răsturnarea unui guvern.

Deja constatăm că plățile acestei educații prin înfometare încep să se facă – prin scăderea calității serviciilor către cetățeanul care, deși aparent câștigă, în realitate plătește mult mai mult, prin nevoia de a întreține autoturismul propriu, prin scăderea calității serviciilor de taxi, neavând încredere să folosească serviciile de taximetrie asa cum sunt ele concepute și gândite în toată Europa civilizată, fie ele ca serviciu public, naționalizate sau de drept privat, adică în proprietate. Cetățean care va rămâne cetățean și nu client la taxi și care va căuta în fiecare zi câte o oră un loc de parcare autoturismului său în apropierea locului de muncă, care va plăti rate, asigurări, reparații sau costurile ridicării autoturismului de către “hingheri”, suportând comportamentele șoferilor de taxi demne de dosare penale direct proporționale cu tariful, suportând mirosul axilelor de sub bratele care învârt volanul peste limita stabilită științific de către cei care au elaborat codul muncii  și conformă cu dorința sau nepăsarea clientului, a autorităților sau a dispeceratelor.

Conform axiomei – fiecare primim ceea ce merităm, în tot acest întreg care formează serviciile de taximetrie, clientul este cel mai mare pierzător chiar dacă aparent rânjeste la adăpostul unor tarife sau teorii, fie ele economice sau legislative care se elaborează pentru și în numele său.

Așadar, atenție la educația prin înfometare. Este un concept care contrazice reguli economice, în contradicție cu teoriile economiștilor școliți prin universitățile de mai sus și a fenicienilor – inventatorii monezii de care vă vorbeam.

Niciun client nu își dorește să aibă la volanul taxiului pe care tocmai l-a comandat la cel mai tare dispecerat din oraș – un șofer înfometat.

Anormali din punct de vedere comportamental și economic pot fi și cetățenii care sunt nevoiți să suporte taximetriștii, dar și taximetriștii care sunt nevoiți să suporte anomaliile educației prin înfometare și fără ca moneda, inventată de către fenicieni, să rămână în buzunarul propriu…

Va urma