UBER OPEREAZA DIN NOU LA CLUJ

CURTEA DE APEL DIN CLUJ A SUSPENDAT ORDONANTA PRESEDINTIALA CARE A FOST EMISA SAPTAMANA TRECUTA, PRIN CARE UBER ERA OBLIGATA SA OPREASCA SERVICIILE DE INTERMEDIERE DE TRANSPORT IN REGIM DE TAXI.

Conform clujust.ro, Curtea de Apel Cluj a emis următoarea dispoziție:

„Admite cererea formulată. Dispune suspendarea provizorie a executării ordonanţei preşedinţiale nr.2268 pronunţată la data de 16.11.2016 în dosarul nr.999/1285/2016 al Tribunalului Specializat Cluj, până la soluţionarea cererii de suspendare înregistrată sub nr.1348/33/2016 al Curţii de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 24.11.2016”.

„E un prim pas care ne bucură. Vom continua să ne susținem argumentele. Uber e un serviciu iubit de consumatori pentru că oferă calitate, transparență și siguranță sporită datorită tehnologiei. Pentru noi, nu este o luptă împotriva taxi, cu cât mai multe opțiuni, cu atât mai bine, iar taxiurile vor avea mereu un rol important în dinamica unui oraș. Noi susținem dreptul consumatorilor de a alege. Orașele s-au dezvoltat, dar opțiunile au rămas aceleași, oamenii au nevoie de mai multe alternative, este loc pentru toată lumea„, au spus cei de la Uber pentru start-up.ro.

Compania americană și-a pregătit defensiva bazându-se pe faptul că ”Uber este o aplicație, o platformă digitală, nu oferă servicii de transport, ci le intermediază între cei care le solicită și cei care le oferă – șoferi parteneri, care colaborează cu Uber prin entități fiscale înregistrate”, au declarat reprezentanții săi pentru start-up.ro

Taximetriștii din Cluj: Nu avem absolut nimic cu partenerii companiei americane.

„Multi cititori de pe FB  și nu numai, îmi scriu părerea lor despre subiectul „ubăr”.

Aș vrea să fie clar pentru toată lumea. Taximetriștii, din cele cunoscute de mine la întâlnirile săptămânale ale Asociației, NU au absolut nimic cu partenerii companiei americane. La fel, scopul înființării Asociației NU este doar lupta împotriva lor. Asociația și eu personal, avem un proiect prin care să aducem serviciul de taximetrie din Cluj Napoca la standardele cerute de client. Este un proiect pe termen mediu/lung în care, în primă etapă, sunt implicați membrii Asociației. Faptul că cerem respectarea legii în domeniul serviciului de transport persoane nu este decât un demers întemeiat și de apărare a intereselor celor care respectă legea.  Aceeași atitudine o vom păstra și în relația cu taximetriștii care nu practică în mod onest și corect această meserie. Asociația niciodată nu va apăra un taximetrist al cărui comportament nu este comun cu valorile promovate de noi. Noi ne dorim o relație corectă între client și prestatorul serviciului, bazată pe respect reciproc și calitate”, spune Ioan Pugna, vicepreședintele organizației care a inițiat demersurile în instanță împotriva Uber.
[aio_button align=”left” animation=”pulse” color=”blue” size=”small” icon=”redo” text=”URMĂREȘTE ȘI COMENTEAZĂ ARTICOLUL PE FACEBOOK” relationship=”alternate” url=”https://www.facebook.com/AcademiaDeTaxi/”]

Distribuie articolul prin: