Primarul General, Gabriela Firea: Siguranța și confortul cetățenilor reprezintă prioritățile noului regulament-cadru pentru organizarea activității de taximetrie în Capitală.
Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit la sediul Municipalității, cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), ai Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), ai Camerei Taximetriștilor precum și reprezentanții altor operatori privați din domeniul transportului public pentru a stabili o serie de măsuri care să ducă la creșterea calității serviciilor de taximetrie în București.
Alături de Primarul General, la întâlnire au fost prezenți reprezentanții Direcției Transporturi, ai Direcției Juridice, ai Direcției de Poliție Locală și Control, dar și conducerea Brigăzii de Poliție Rutieră a Capitalei.
Gabriela Firea a dispus actualizarea în regim de urgență a regulamentului privind organizarea și executarea serviciului public de transport local în regim de taxi de pe raza Municipiului București:
„Așa cum am stabilit la întâlnirile anterioare, este imperios necesar să venim cât mai rapid cu soluții concrete pentru ca transportul în regim de taxi să se desfășoare la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, în Capitală. Îmi doresc ca neîncrederea și incertitudinile care s-au perpetuat până acum în relația dintre autoritatea locală și operatorii serviciilor de taxi să fie istorie! De aceea, solicit direcțiilor de specialitate din cadrul Primăriei Capitalei ca, în cel mult 30 de zile, să analizeze propunerile venite din partea operatorilor și să armonizeze noile prevederi ale regulamentului cu legislația de specialitate actuală, astfel încât atât cetățenii care utilizează serviciile de taxi, cât și cei care prestează să fie mulțumiți”.
Regulamentul stabilește condițiile clare în care se desfășoară transportul public de persoane în regim de taxi, de la modalitățile și condițiile de atribuire a autorizațiilor de taxi, vizarea acestora, înlocuirea autovehiculelor sub aceeași autorizație, până la activitatea dispeceratelor, monitorizarea și controlul permanent privind modul în care sunt respectate prevederile legislației. Odată definitivat, documentul va intra în dezbatere publică și va fi supus aprobării Consiliului General.
Reamintim că regulamentul nu a mai fost actualizat din anul 2009.
În cadrul întâlnirii, Edilul Șef a anunțat că, în perioada următoare, echipe mixte formate din reprezentanții Municipalității și ai Poliției Rutiere, vor demara ample acțiuni de verificare și control a modului în care se desfășoară în prezent activitatea de taximetrie în București:
„Chiar dacă am convenit că trebuie să aducem amendamente actelor normative care reglementează serviciul de transport în regim de taxi și vom face acest lucru cât mai curând posibil, legea trebuie respectată ! Astfel, polițiștii locali împreună cu Poliția Rutieră vor face controale, atât la intrările și ieșirile din Capitală, cât și în zonele aglomerate. Să nu uităm că siguranța cetățeanului este prioritară pentru toată lumea, iar operatorii care acționează la nivelul municipiului București trebuie să înțeleagă că au și drepturi, dar și obligații, una dintre cele mai importante cerințe fiind respectarea autorizației”.
La solicitarea operatorilor prezenți la discuții, Primarul Capitalei a dat asigurări că va face demersuri, conform competențelor, pentru ca legislația din domeniul taximetriei să reglementeze și noile aplicații de comandă online existente pe piața din România.
Gabriela Firea a mai anunțat că, odată cu aprobarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă se vor demara discuții privind integrarea tarifară în București și Ilfov, pentru transportul public.
Serviciul pentru Relația cu Mass-Media
22 februarie 2017