Haideți că sunteți la pasul șase. Cum care pas? Ăla al legiferării! Ați venit și în România și ați aplicat teoria.
La unii nu prea a ținut. Prin Danemarca, Ungaria sau Germania, locuri cu ștaif civilizate, democratice și normale, nu a ținut deloc. V-au ejectat înțelept, ca pe o măsea stricată, conștiente că ceea ce faceți nu este ok și nici normal.
Da’ la noi a ținut, că suntem fraieri și mai ales, ieftini. Ați găsit aici atât de mulți oameni înfometați care voiau să fie taximetriști, jurnaliști rupți în dinți de foame, influenceri și tot felul de slugoi, care au confirmat că teoria asta funcționează și ține. Deștept nenea Overton ăsta!
S-a mai încercat tehnica asta de android sau google play pe la noi. În chestii la care nu a ținut deloc vrăjeala. Voi credeți că Biserica e așa, ca taximetriștii? Nu nene, românul are frică de Dumnezeu și știe că Biserica este unicul refugiu pe care l-a avut în istorie!
Istoria ne spune lucruri și mai ales, e repetitivă. Pe la 1800, “corupţia şi hoţia au căpătat proporţii înspăimântătoare, iar principatele române au devenit, în scurt timp, cele mai vitregite regiuni din Europa creştină. Toate veniturile acestor ţări erau trimise la Constantinopole, fie sub formă de plocoane şi tribut, fie pentru a umple sipetele domnitorilor greci şi ale rudelor lor. Spolierea, remarcată de toţi călătorii străini, a fost totală timp de un secol”. Găsiți ce se întâmpla atunci aici.
Așa au venit și turcii, cu ciubucul. Grecii au venit cu ploconul. Toți golanii care au trecut peste țara asta, ne-au băgat în dicționar cuvinte care acum sunt literă de lege în vocabularul românesc: bacșiș, robie, bir, mazilire, peșcheș, ciubuc, jaf, cămătărie, calicie, politichie, tâlhărie, viclenie, pricopsire, lichea, protipendadă, cârdășie, slugă… Știți ce zic!
Acum ați venit și voi aici, servindu-ne alți termeni. Până să veniți, habar nu aveam că există asemenea cuvinte. Știam că există parlament, guvern, lege și autorități. V-ați urinat cu boltă pe toate astea, prin două cuvinte: car-sharing și ride-sharing.
Dar pentru voi, nimic nu mai contează. De fapt, nimic nu contează în țara asta, atâta timp cât istoria e repetitivă, iar teoria confirmă ce se întâmplă acum. Oamenii sunt sub vremuri, spun înțelepții. Ne rămăsese și nouă, ăstora nespălați și needucați, doar taximetria. Dar ne-ați confiscat-o și pe asta, la fel cum în istorie, golanii confiscau înaintașilor noștri, grâul și porumbul. Că ține și că teoria funcționează.
Din istorie nu am învățat nimic. Cât despre teorie, am înțeles-o. Sunteți la pasul șase. Vitelor doar noi, taximetriștii… Citiți aici.
Ferestra Overton sau trecerea unei idei de la „imposibil“ la „legal“ în 6 paşi:
Pasul 1 – imposibil: într-un moment de oportunitate politică sau socială, se prezintă opiniei publice o idee care este cunoscută în societate ca fiind imposibilă şi de neacceptat bazându-se pe logică şi fapte. În această fază este forţată acceptarea existenţei ideii/ problemei şi sunt provocate discuţiile pe tema acesteia;
Pasul 2 – radical: este iniţiată dezbaterea ideii de către specialiştii în domeniu, care o prezintă ca fiind radicală, însă nu de neconceput. În mediul virtual, utilizatorul poate substitui specialistul, devenind chiar el vectorul de inoculare a acesteia. Ideea este în continuare respinsă ca neviabilă;
Pasul 3 – acceptabil: unii formatori de opinie declară că ideea poate fi acceptabilă şi poate funcţiona în anumite circumstanţe;
Pasul 4 – raţional: „Fereastra Overton“ este mutată în zona raţională, etapă în care media începe să joace un rol foarte important în „manipularea auditoriului“. Ideea este reprezentată ca fiind soluţia raţională, fiind utilizate argumente raţionale pro şi contra acesteia;
Pasul 5 – popular: ideea este prezentată ca fiind foarte populară, răspândită în societate, deseori fiind utilizate jumătăţi de adevăruri. Diseminarea şi dezvoltarea este preluată de „postaci“, accentul fiind pus pe susţinerea cantitativă a ideii;
Pasul 6 – legal: „Fereastra Overton“ se mută în zona legalizării ideii/ problemei, prezentată ca fiind o oportunitate politică. Politicienii promulgă o lege personalizată, care reglementează ideea.
