DISCUTII PROTOCOL BUCURESTI – ILFOV IN TAXIMETRIE: DACA ASTEPTAM SA SE MODIFICE LEGILE, VA VETI OMORI UNUL PE ALTUL IN CEL MAI SCURT TIMP!

Declaratia a fost făcută în cadrul ședinței de joi 06 martie de către subprefectul de Bucuresti – Mariana Câmpurean, întâlnire la care au participat factori de decizie la nivel local ale organismelor statului – Primăria Capitalei, Prefectura Bucuresti, Prefectura Ilfov, Politie, reprezentanti ai patronatelor si ai organizatiilor taximetristilor.

Primarul general Sorin Oprescu a mediat această întâlnire, iar subiectul principal a fost semnarea mult discutatului protocol între Consiliul General al Municipiului Bucuresti si cel al Consiliului Local Ilfov, protocol în care transportul public local în regim de taxi va oferi servicii de taximetrie integrate între cele două entităti.

Sedinta a fost si rezultatul solicitărilor – tot mai insistente – făcute în urma cu mai bine de o lună de către taximetristii Independenti care reclamau faptul că Politia Rutieră nu aplică sanctiunile prevăzute în lege cu privire la executarea transportului public de persoane în regim de taxi în alte localităti decât cele de autorizare.

Sorin Oprescu – primarul general, Speranta Cliseru – prefect de Ilfov, Liviu Andrei – subprefect Municipiul Bucuresti, Ion Dedu – seful Directiei Transporturi din PMB, Vasile Stefănescu – presedinte COTAR, Cristian Lăzărescu – presedinte APTTI si vicepresedinte FORT, Andrei Gafita – patronul Speed Taxi, Nicolae Truscă, patronul Taxi Cobalcescu, Mihai Ghisa – patron Taxi Pelicanul, Gabriel Stăvilaru – Sindicatul Taximetristilor, Viorel Radu – ADTI si câtiva taximetristi independenti, au fost cei care au participat la discutii.

Mihai Ghisa – Taxi Pelicanul: Acest protocol, care nu a fost semnat în 2010, avea termen de semnare 30 de zile. Era obligatoriu. Asa scrie. Obligatoriu. Tinând cont că nu se putea face în 30 de zile – au trecut 4 ani. Nu se mai poate motiva cu absolut nimic de ce nu s-a făcut acest protocol. Nu este vina noastră, am făcut demersuri, am făcut cereri, de la Consiliul Judetean Ilfov a fost împuternicit presedintele Consiliului Judetean de către toti primarii din judetul Ilfov să semneze acest protocol cu domnul primar Sorin Oprescu. Nu s-a semnat acest protocol, nu stim nici până în acest moment de ce nu s-a semnat. Pe lângă aceasta as vrea să vă readuc aminte că până în 2005 Ilfovul a fost Bucuresti. Bucurestiul se află în Ilfov. Vă rog să întelegeti acest lucru, asta este realitatea. Noi dintr-o localitate în alta a Ilfovului nu putem trece decât prin Bucuresti. (…) In ordonanta 27 scrie clar că transportul între Bucuresti si localitătile judetului Ilfov este transport public local. Taximetria prin legea 92 este transport public local. Prin aceasta ordonantă a intrat si RATB în Ilfov care ne ia clientii. Bucuresti – Ilfov nu poate fi separat. Toate institutiile statului din Ilfov sunt în Bucuresti.(…) Bucurestiul nu poate fi separat niciodată de Ilfov. Asta este realitatea. Taximetristii de Bucuresti vin în Otopeni în Ilfov si iau clienti. Vă legati de primarii din Ilfov că au depăsit 4/1000 si au dat. Le permite legea. Normele de aplicare ale legii 265/2007 permit mărirea numărului de la 4/1000. In baza acelei legi toate primăriile au mărit. Chiar si primăria Bucuresti a făcut o majorare când dumneavoastră ati venit primar. Ati dat 700 si ceva de autorizatii în plus. Pe langă asta, dupa noul recensământ al municipiului Bucuresti trebuie să aveti 6800 de autorizatii taxi. Aveti 10280. Aproape dublu. Iar Ilfovul are, în loc de 1636 de autorizatii taxi, are 2250. Ei vor muri toti prin moarte naturală. Aveti în Bucuresti o grămadă de clone. O grămadă de autorizatii pe care dumneavoastră, primăria Bucuresti – câstigate în instantă, si nu faceti absolut nimic. Si dati în cei care sunt autorizati si care plătesc taxe. Noi suntem autorizati legal. Ati trimis DNA – ul la toate primăriile din Ilfov. Au venit, ne-au controlat, au luat toate autorizatiile, au luat toate firmele la rând. DNA-ul! Nu administratia financiară! Ne-au perchezitionat, ne-au ascultat telefoanele, s-a constatat că toate autorizatiile sunt legale. Nu s-a anulat absolut niciuna. Toate sunt legale (…). Nu este vina noastră. Ne-am săturat de toate certurile politice. Suntem victimele acestor certuri politice între judetul Ilfov si Bucuresti. Nu avem nicio vină noi transportatorii. Legea spune clar. Transportatorii taxi din judetul Ilfov au dreptul să facă taxi în Bucuresti. Trebuie să se semneze un protocol. Nu scrie de 4/1000, nu scrie absolut nimic. Tebuie să intre toti. Si cei din Bucuresti la fel, ca si ei intră în Ilfov. Si ei trebuie să aibă ecusoane si ei trebuiesc prevăzuti în acest protocol. (…) Vă rog să tineti cont că amândouă(entităti) au depăsit numărul. Să se semneze odată acest protocol, pentru că nu are vină transportatorul, nici cel de Bucuresti nici cel de Ilfov, să se semneze odată ca să nu mai apară altele. Modificati normele legii taximetriei, ca să nu se mai poată majora. Este singura modalitate prin care putem să oprim majorarea autorizatiilor. Vă rog să observati că transportatorii nostrii au masini mai noi decât cei din Bucuresti. De ce? Pentru că acestia investesc, pentru că acestia au dreptul să facă taxi si fără acest protocol. Legea 38 aliniatul b spune clar: taximetria se poate face si în altă localitate decât cea de autorizare, la cererea expresă a clientului, adică când mă sună pe dispeceratul din Ilfov, si mă cheamă în Bucuresti sau puncte de interes. Adică când am un contract cu unul din localurile sau restaurantele sau cluburile sau orice punct de interes din Bucuresti la cererea expresă a clientului cu acordul taximetristului. Adică dacă clientul îmi cere – restaurantul, clubul, mall-uri – orice este el, si eu îmi dau acordul ca taximetrist să fac serviciul acolo, legea îmi permite. Legea care este astăzi. Toate amenzile sunt abuzive. Legea îmi spune că nu am voie sa stationez în statia de taxi. Stationarea este peste 5 minute. Ca să îmi dati amenda că stationez trebuie să aveti o probă că am stationat peste 5 minute în statia de taxi. Cu filmare si aprobată de către judecător. Că nu se face oricum o filmare. Vă rog mult să tineti cont de ceea ce vă cerem. Transportatorii nostrii nu mai pot suferi. Intrăm în faliment. Ne pleacă soferii si angajatii. Este un caz social, sunt 2250 de familii si taximetristii nostrii din Ilfov sunt persoane sărace care întretin câte sase – opt persoane un singur taximetrist. Nu avem cum să ne batem joc. Majoritatea dintre ei sunt si bucuresteni. Sunt oameni care probabil v-au votat. Trebuie să ne respectăm fiecare drepturile. (…) . Vom iesi în stradă, vom pleca ca în anul 2007 la Bruxelles, nu vom mai pleca cu 10 masini, vom pleca cu 100. Odata ce ni s-a dat prin lege un drept, să circulăm în Bucuresti si să facem taxi, noi am investit si oamenii s-au autorizat. Si s-au luat masini în baza acestei legi care le permite acest lucru. Au investit bani, au creeat locuri de munca, lucru care în România nu se face, au creeat locuri de muncă la oameni care nu aveau, si ce să facem acuma, le dam un sut si îi trimitem acasă si îi lăsăm flamânzi. Pentru ce? Că nu se semneaza un protocol?.(…) Nu se poate asa ceva! In ce an trăim? Stiti cum suntem acuma? Exact cum erau cămătarii acum 10 ani! Asa sunt institutiile statului! Ne dau la temelie – ne omoară! Nu se poate acest lucru. Vă rog mult să tineti cont de acest lucru si să semnati acel protocol, cu toti care există în momentul de fată si ce se eliberează de aici încolo nu mai intră. Si în Ilvov si cei din Bucuresti. Si vor muri singuri prin moarte naturală. Modificati normele la 265 si vor muri prin moarte naturală. Cerem sprijinul tuturor primarilor din Ilfov, si pentru că este si doamna prefect aici, cerem sprijinul pentru că lăsati oamenii fără pâine. Oameni care muncesc, oameni care nu stiu cum să facă să aibă un serviciu, iar cu aceste abuzuri nu faceti decât să îi lăsati fără pâine. Imi cer scuze dacă am ridicat tonul, dar sunt foarte presat de către toti membrii mei, vor să plecăm la Bruxelles, insistă să iesim în stradă. Eu încerc să fiu cât mai pasnic, si pentru că este această criză politică, noi nu vrem să fim afiliati si să se spună că am iesit în stradă din partea unui partid politic. De aceea noi stăm potoliti. Dar dacă ne ajunge cutitul la os, puneti-vă în locul nostru. Dacă dumneavoastră ati fi investit o groază de bani, ati gira casele, ati avea credite la bancă, stiti că rămâne familia fără casă, iesiti pe stradă că nu v-ati achitat leasingul, că vă execută firma de leasing, si vă ia casa, domnule primar, ce ati face în locul lor? Nu mai am voie să fac că vor 30 de independenti de Bucuresti să intru în Bucuresti si trebuie să predăm toti tot business-ul? Nu? Rămâneti pe străzi că ne dă domnul primar casă! Nu există asa ceva domnu” primar. Nu se poate acest lucru! Vă rog să luati atitudine si să respectăm legea că toată lumea. Nu numai taximetristii.

Viorel Radu – ADTI: Am primit cu drag această invitatie de a participa la această sedintă, desi ea trebuia să aibă loc la sediul Brigăzii de Politie Rutieră, noi nu am vrut nicidecum să asistăm la pledoaria colegilor nostrii din alte localităti care stiu bine că pe lângă legea taximetriei mai sunt alte legi, e vorba de legea 51 – de legea serviciilor publice, legea 92, de ordonanta 109 care – toate spun – că taximetria este reglementată de o lege specială, si sunt articole de lege foarte clare. Numai că cei care sunt obligati si au activităti în acest sens, trebuiau să facă lucruri pe care nu le-au făcut ani de zile. Faptul că s-au gândit acum, este un lucru bun si ne bucură. Noi asteptăm niste concluzii si niste răspunsuri din partea Inspectoratului General al Politiei – care ne-a cerut un răgaz – de trei săptămâni, să analizeze legea, si să ne dea niste răspunsuri, dacă agentii care sanctionează pentru nerespectarea legii taximetriei pot fi acuzati de abuz în functie. Noi de fapt aici, de asta am venit. Să ne spuneti concluziile la care ati ajuns. Vă multumesc.

Primarul General Sorin Oprescu: Poate faceti referire si la faptul că o lege discutată si paradiscutată, una care strângea toate nebuniile legilor, cu ghilimelele de rigoare, a fost oprită la parlament. Eu vă explic ceea ce am trăit alături de dumneavoastră. Poate faceti referire în discursul ăsta si ce are această lege care a apărut.

Vasile Stefănescu – COTAR: Vreau să fac o scurtă referire, domnule profesor si trebuie să răspund. Deci noi în vara anului 2013 ne-am întâlnit de câteva ori la Camera Deputatilor, la Comisia de Industrii, si am discutat niste principii ale legii, la care au participat marea majoritate din aceasta sală. Le-am discutat, ne-am trezit în septembrie cu alt proiect fată de ceea ce am discutat. Din septembrie si în noiembrie, a apărut cu totul alt proiect. Iar acolo, în acel proiect se prevedea să schimbăm si casele fiscale. Acum, în legea actuală, se prevede niste chei magnetice fiscale, care niciodată n-au existat si nu există în productie. Domnul Bivolaru – nu stim, să nu acuzăm si să dăm nume, a trecut încă două articole în care se prevedea că această cheie electronică, ITM – ul, Directia de transporturi, si altele poate să descarce memoria mea fiscală. Acuma pe lângă legile care au cod fiscal, ANAF-ul, Garda Financiară, acuma ne spuneti că si Politia Locală si toată lumea descarcă memoria fiscală. Dar asta ce implică pentru noi domnule primar general? Implică să cumpărăm 70.000 de case fiscale în toată tara. Cineva a vrut să facă o afacere pe spatele nostru. M-am dus cu adresă la domnul presedinte Iancu, i-am explicat, omul mi-a dat dreptate si a scos-o de pe ordinea de zi! Asta a fost toată problema! Au fost trecute acolo niste chestii care ne punea în cap! Schimbăm casele de marcat fiscale! Eu nu cred că vreun independent sau vreo societate din tara asta trebuia să schimbe casele fiscale că asa a fost o interventie, o ghidusie undeva!

Viorel Radu – ADTI: Si Ilfovul, în legea taximetriei acolo era limitat. Nu pot să stau si să spuneti că din grija noastră, din cauza unor case de marcat fiscale, nu s-a votat. Noi ni le asumăm si oricum aceste case de marcat fiscale au niste termene. Decât evaziune fiscală mai bine asa! Dacă asta era solutia împotriva pirateriei, da, suntem de acord! Iar cine nu se supune să se lase!

Vasile Stefănescu – COTAR: Iar ca să mă opresc la problema cu Ilfovul, nu am nicio legătura cu discursul domnului Ghisă, este problema lor si interesul lor, dar noi avem o problemă cu Bucurestiul. Problema este următoarea domnule primar general: am aici niste documente din anul 2010 pe care o să vi le dau, noi ne-am strâns la primăria Bucuresti, si avem adrese la Consiliul judetean Ilfov, a fost o hotărâre a Consiliului Judetean de 800, în care s-a căzut pe 600 de autorizatii. După ce le-am semnat împreună, asociatiile reprezentative din domeniu, am înmânat raportul directiei transporturi, domnului Dedu, către domnul Dobre, pentru a merge mai departe la Consiliul Local. Acuma, eu vreau să vă spun că dacă în 2010 încheiam acel protocol, sunt sigur că nu mai ajungeam aici, si totul era ok. Eu am să vă înmânez documentele si dumneavoastră veti trage concluzia – nu dau nume, a cui este vina că am ajuns în momentul de fată 2500- 3000 nu contează. Nu mă leg de numărul de autorizatii, că au fost emise mai multe, sunt hotărâri judecătoresti care nu sunt în stare de lucru judecat, le vom câstiga aceste autorizatii.

Gabriel Stăvilaru – Sindicatul Taximetristilor: Multumim pentru participare. Noi suntem astăzi prezenti aici tocmai pentru a afla care este pozitia celor sesizati în legătură cu anumite activităti desfăsurate – mai putin în litera si spiritul legii. Constatăm cu stupoare că si colegii – îi numim colegi – pentru că sunt transportatori autorizati în alte localităti si ne pare rău pentru problemele pe care le au si pentru ceea ce li se întâmplă. Nu suntem aici pentru a discuta aceste lucruri. Noi vă multumim pentru participare si pentru bunăvointa arătată. Incă odată mă repet, dorim să aflăm pozitia IGPR – ului, a Brigăzii de Politie Rutieră în legătura cu faptele semnalate, datorită cărora noi nu ne mai putem desfăsura activitatea în acel cadru concurential loial pe care, prin Contractul de Gestiune Delegată prin care Municipalitatea s-a angajat să îl confere operatorilor de transport de pe raza Municipiului Bucuresti. Vrem să stim dacă aveti o pozitie finală sau un rezultat concret în ceea ce priveste competentele solutionări ale sesizărilor înaintate de către noi. Colegii – reprezentanti ale altor asociatii – se află aici datorită tot sesizărilor făcute din partea noastră. Dacă aveti un răspuns pentru noi – vă rog să ne spuneti – dacă nu, noi vom iesi si vă vom astepta după aceea sau ne întâlnim ulterior. Cu domnul Primar General am avut o colaborare bună – cum o au si ceilalti, ne putem întâlni ulterior, si cu Judeteana si cu Prefectura, cu cine doriti dumneavoastră. Noi suntem aici pentru motivele pe care le cunoasteti cu totii: vrem să aflăm ce aveti de spus în această privintă, după care vom pleca. Vă rog să mă scuzati. Celelalte probleme le stim, nu discutăm despre lege, ne întâlnim cu altă ocazie, au fost si sunt discutii. Si ca să dau un răspuns, si cu asta am terminat: Nu vrem să desfiintăm taximetristul autorizat în Ilfov. Nu vrem să îi luăm locul de muncă. S-a autorizat si a făcut o investitie pentru localitatea respectivă. Foarte bine (…). Acest 168, cu riscul de a mă repeta, este o transformare a ordonantei 34, concretizată în lege, schimbat textul si introdus acolo un cuvânt care a denaturat tot sensul acelui articol din cauza căruia se permite, în anumite conditii, fată de articolul 18 – transportul de persoane în afara localitătii, conditionat, deci în anumite situatii. Acele situatii, pentru întrunirea caracterului permanent trebuiesc stipulate în protocoalele încheiate, trebuiesc emise ecusoane suplimentare, noi nu avem si nu înregistrăm astfel de proceduri, drept pentru care nu stiu de ce se tot sustine călătoria la Bruxelles – să meargă – de patru ani ne amenintă că se duc – să se ducă (…). Dar nu puteti spune că dacă nu s-a semnat protocolul, noi intram cu forta! Nu puteti spune asa ceva! Avem aici reprezentanti ale unor institutii care sunt abilitate să pună în aplicare – sunt reprezentantii legiuitorului! Nu puteti spune că dacă nu semnati protocolul, noi suntem aici si sărim gardul! Nu se poate! Faceti presiuni asupra reprezentantului municipalitătii să semneze un protocol. Cu cine? Cu Consiliul General! De ce cu Consiliul General si cu fiecare localitate în parte? Suntem aici pentru aflarea concluziilor la care dumneavoastră ati ajuns, si vă multumim pentru că v-ati aplecat asupra problemelor noastre. Vrem să stim dacă le aveti.

Mariana Câmpurean – subprefect București: Domnilor! Eu sunt siderată de tot ce se-ntâmplă la această masă. Eu credeam că dacă vor fi două doamne în primul rând la masă, una prefect si una subprefect, discutiile vor fi putin mai lejere, iar dumneavoastră veti avea grija să vă urmăriti interesele. Eu constat astăzi că sunt multe alte lucruri deosebit de sensibile. Prezenta domnului primar si a noastra aici arată respectul pe care îl avem fată de munca dumneavoastră si de problemele dumneavoastră. Eu, în plus în calitate de reprezentant al guvernului în teritoriu vă spun că sunt obligată să vă transmit încă odată, că toti, prin protocolul pe care îl veti semna – vom avea grijă să respectăm întrutotul legea. Mai mult de atât, eu mai am o calitate, pe care nu o are nimeni de aici, acela de membru de drept ales al autoritatii teritoriale de ordine publică, unde împreună cu colegii mei, si în calitate de subprefect, stabilesc si indicatorii de performantă ai serviciului politienesc pe raza municipiului Bucuresti. Ce vreau să vă spun? Nu am văzut astăzi la masă o propunere de proiect de nou protocol. Nu am văzut decât plângeri, nu am văzut decât injurii, vreau să vă spun că nu veti rezolva problema asa. Concret, fiecare dintre dumneavoastră, având legea în fată, lăsând la o parte orgoliile – sindicate, patronate si taximetristul de rând – apreciez în mod deosebit si cum ati vorbit dumneavoastră si domnul (…), trebuie să terminati odată cu acest circ. Trebuie să apreciati în mod pozitiv activitatea politiei, a brigăzii rutiere, a domnului Nicu Dragos, care pe lângă faptul că este un politist deosebit este si un om de caracter, este o dovadă a faptului că el a fost promotorul acestei întâlniri, pentru că – simplu – putea să nu o facă, (…) dumneavoastră trebuie să îl respectati mai mult ca niciodată pentru că a “provocat” această întâlnire. Că m-a rugat pe mine, pe domnul primar, pe domnul comisar Pruteanu, să venim aici si să încercăm să mediem aceste neîntelegeri. Eu as vrea să plec astăzi de aici si să transmit si doamnei prefect, că ne-am întâlnit, că nu v-ati certat, si că am ajuns la o concluzie: să facem un protocol care respectă legea. Din acest moment vom veghea, împreună, eu cu domnul primar, că autorizatiile care există în acest moment să fie date în mod legal pentru fiecare, că nu o să mai auzim niciodată de tot felul de smecherii, de firme, de amenzi, că vom ajunge să ne încadrăm, în contextul legii, si eu doresc – ca om – ca fiecare dintre taximetristi să fie respectat ca om, ca profesionist si să nu se mai audă niciodată că între Bucuresti si Ilfov există delimitări de persoane, de interese, de mai stiu eu ce. Că între Bucuresti si Ilfov exista o colaborare exceptională, să vă gânditi că în curând va exista regiunea Bucuresti – Ilfov, să vă gânditi că va exista un prefect pentru regiune, un secretar general, care nu stiu cum vor fi în contextul legii, dar dumneavoastră ca si colegi trebuie să vă respectati, sindicatele să înceteze – pentru totdeauna – să mai jignească pe cineva, patronatele la fel, si toti să lucrăm în spiritul legii. Fiecare trebuie să câstige o pâine, cinstit, din activitatea pe care o face. Eu vă doresc succes, si vreau ca la prima întâlnire pe care o avem, să existe un proiect de protocol, în contextul legii.

Ion Dedu – Direcția Transporturi: As dori să vă spun de problemele de natură legislativă. Acest protocol a fost trecut în lege să fie încheiat între Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Consiliul Judetean Ilfov. Această autorizare o poate face numai Consiliile locale ale fiecarei comune din Ilfov si Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Sunt două probleme: Consiliul General trebuie să le aibă în vedere: partea decizională si partea executivă, astfel încât primarul general să poată să fie desemnat fără să mai apară plângeri penale – astea sunt sensibile. In al doilea rând – definirea celuilalt partener. Pentru ca în momentul în care Consiliul general va transa, vor exista nemultumiri, si vor avea plângeri constitutionale si lucrurile se vor bloca. Vreau să vă spun că noi, în momentul în care am propus modificarea legii, am solicitat ca această problemă să se facă prin protocoale bilaterale între Municipiul Bucuresti si fiecare autoritate locală din judetul Ilfov.(…)

Ca să compari cu alte autorităti din afară, ne-am dorit noi si asa este în toată Europa, prin lege, autoritătile publice locale au mult mai multa libertate în a organiza aceste servicii publice. Nu poti să le spui că, prin lege ai sarcina, prin legea 215, să le dai apă la cetăteni, si prin lege specială să le spui – le dai numai două lingurite pe zi, pentru că primarul unei localităti, consiliul local este ales de către cetăteni. Legea noastră este foarte restrictivă, se pune la nivel national foarte multe conditii, dacă o să luati să cititi această lege o să vedeti cât de mult încurcă si în ce situatii ne pune, de conflict continuu, asupra tuturor aspectelor, de la liste de tarife si asa mai departe. Probleme – de multe ori minore.

Noi am facut un protocol, urmează să îl semnăm cu politia – o bază de date în care sunt toate autorizatiile, cu toate datele respective, urmând ca cei în drept să aibă acces pe nivelul la care sunt autorizati.(…) Exista zona publică în care puteti să vedeti informatii publice, în schimb există si zona de documente scanate, la care au acces cei care au dreptul să gestioneze date cu caracter personal, si bineînteles, o să existe si procesele verbale de amendă pe care le va da politia, astfel încât, noi să putem să tinem acel cazier profesional care este stipulat prin lege.(…)

Domnilor și din Ilfov și din București. Transportul public, din care face parte și taximetria – în toată lumea – este un serviciu de transport public integrat. Este o componentă a dezvoltării economice, sociale si culturale a unei regiuni. Tot acest transport public este definit la nivel regional, astfel încât acea regiune sa devină o forță economică. Deci lucrurile ar trebui văzute într-o viziune mult mai mare decât discutăm noi acuma, pe lucruri mărunte. Din punctul meu de vedere ar trebui modificarea a două legi. (…)

Mariana Câmpurean – subprefectul de Bucuresti : Dacă asteptăm să se modifice legile, vă veti omorî unii pe altii în cel mai scurt timp. Vă rog să studiati legile în vigoare, si să găsiti solutii pe legea actuală. Să mergem acasă si să ne gândim, cu legea în fată, la un proiect de protocol. Asta este părerea mea. Pentru că vă spun: legile nu se modifică nici într-o săptămână, nici într-o lună, nici într-un an.(…) Eu, vă rog să mă credeti, că nu se va modifica această lege nici peste sase luni. Si dumneavoastră o să ajungeti să vă omorâti pe stradă. Părerea mea este să luati legea în fată, cu gânduri bune, cu întelegere, vă asezati la masă, si faceti un proiect de protocol. Ne chemati din nou, eu cu domnul primar suntem aici, cu fiecare dintre dumneavoastră, cu Politia Română – să fie întelegere între dumneavoastră. Si să se termine odată povestea asta, că autorizatii nu stiu de care, cu numere nu stiu cât, că politia face – drege, că noi nu vă sprijinim. Nu este adevărat.”

Reprezentant Consiliul Judetean Ilfov: Am solicitat ministrului transporturilor transferarea AMTB – ului în subordinea Consiliului General si a Consiliului Judetean, sustinem în totalitate acest demers si cred că este singura solutie să avem o entitate care să unifice cele două entităti. Dumneavoastră reprezentati, toti de la această masă, grupuri de interese. Asa e lumea făcută, cu grupuri de interese. Domnul primar general reprezintă interesele cetătenilor. Presedintele Consiliului Judetean – la fel. Ilfovul si Bucurestiul trebuie să ofere servicii comune, nu se poate separat. Indiferent ce legi modificăm, noi trebuie să facem, mai ales în domeniul transporturilor, servicii comune. Are dreptate doamna prefect, trebuie să lăsati lucrurile mărunte deoparte, atacurile la persoană, si să trecem la discutii de principiu, care trebuie să plece de la interesul cetătenilor din Bucuresti si judetul Ilfov, si de la o fatalitate, că asa este situatia: acest transport trebuie să fie comun.”

Viorel Radu – ADTI: Da, dar as vrea să aveti în vedere că la Bucuresti, în perioada 2010 si până la data actuală s-au retras undeva la 2500 de autorizatii, iar la Ilfov se dau autorizatii pe bandă. Dacă discutăm de servicii comune, as vrea să aveti în vedere si să tineti cont de următorul lucru: Când s-a eliberat ultimul document ca si autorizatie taxi la Bucuresti? In 2009 ! Haideti să luăm aceeasi dată ca reper si la Ilfov. Noi bucurestenii, am să conving membrii asociatiei, colegul meu de la sindicat o să facă acelasi lucru, si vă promitem noi că o să restabilim pacea si armonia în acest oras. Dacă nu veti tine cont de acest lucru, nouă la Bucuresti să ne ia autorizatiile, iar la Ilfov să se dea în continuare, deja s – a creeat o prăpastie între bucuresteni si ilfoveni. Transmiteti asta presedintelui Consiliului Judetean.”

Mihai Pruteanu – Comisar sef Politia Capitalei: In primul rând vreau să vă reamintesc domnilor, că suntem români. Nici Ilfoveni, nici bucuresteni. Chiar dacă în spate dumneavoastră aveti interese personale legitime de natură economică, financiară, noi aici reprezentam niste institutii publice. Si legea ne obligă să facem anumite lucruri. Politia, stiti si dumneavoastră foarte bine, potrivit legii de organizare si functionare, constată si aplică legea. Legea pe care noi nu o comentăm. Că e bună, că e rea, chiar dacă sunt anumite sincope sau probleme regăsite în lege, iată unde se ajunge. Eu în această calitate – vremelnică – pe care o am, eu nu-mi permit acum decât niste recomandări: Să stabilim un integrator, care să proiecteze aceste idei si aceste probleme si în care să se stabilească clar ce trebuie făcut pe termen scurt, care sunt solutiile imediate, pentru a ne compila în activitătile pe care le desfăsurati.(…). Un alt răspuns: Politia Română si Brigada de Politie Rutieră – Politia Capitalei – nu avem plan la amenzi. Am fost informat de către colegul Nicu Dragos despre această problemă. Nu este normal ce se întâmplă. Eu mai am putin si fac 30 de ani de activitate si constat că de fiecare dată, politia pică la mijloc. Apreciez ca un progres activitatea noastră de astăzi, iar dacă la început, la ora 11.30 decibelii erau la maxim, acum constat că există sanse de normalitate. Asta înseamnă că nu ne-au dispărut acele principii de civilizatie si de omenie. Am fost informat si de aceea am tinut să particip la această întâlnire, că există riscul de a deconta astfel de neîntelegeri în stradă. Constat, până acum cel putin că ati fost si sunteti foarte dezbinati, interesul este al dumneavoastră. Eu consider că initiativa trebuie să vă apartină, si eu m-as bucura să vin cu domnul primar general, împreună cu ceilalti conducători de institutii, la sediul federatiei x, la sediul sindicatului Y să vedem ce putem să facem si cum putem rezolva problemele. Domnilor, este loc pentru toată lumea. Si cu asta eu am încheiat.

Primarul General Sorin Oprescu: “Eu am înteles foare bine că sunt grupuri de interese. Continui să cred în forta celor multi. Nu am ce să le fac! Eu continui să cred!Nu mă dezarmează aceste impresii. (…) Discursul meu nu va fi un discurs pansament. Discursul meu are o singură calitate: Ii unesc fată de ceilalti. Si fiincă nu mă interesează că suntem în an electoral, si pentru că nu vă cersesc votul, vă spun lucrurile în fată: Neamul din care facem parte este un neam de ipocriti. Cine se simte jignit, e treaba lui. Aceasta lege a taximetriei a fost prefabricată si fabricată de 4420 de ori în functie de interesele, fie a patronilor, fie a celor care încet – încet au fost transformati în sclavi. (…)

Delatiunea stă la baza oricărei activităti atunci când interesele sunt în conflict. Minciuna a fost al doilea instrument cu care s-a lucrat în viata taximetristilor. (…)

(…) Forma. De ce încep cu forma? Pentru că forma este principiul dreptului. Dar la noi forma mănâncă fondul. Forma, pentru că acum si în ziua de astăzi, aici la masă, forma a mâncat fondul problemei. Ne-am îndepartat de legea taximetriei si vorbim de instrumente strâmbe, proaste – poate. Nu poate, în mod sigur. Instrumente de care suntem noi responsabili. Aia care pun semnătura si dau autorizatii. De ce este un organism viu primăria si politia? Pentru că pentru foarte multi oameni, eu doresc ca orasul ăsta să trăiască. Dar nu oricum. Civilizat. Eu nu am parti – pris politic. Am spus-o si o să o mai spun. Pentru că din zona aceasta vin lucrurile care sunt strâmbe. De ce? Din cauza intereselor politice. Nu ale dumneavoastră, ale politicienilor. Veneau cu afirmatia, absolut justă, că fără democratie, nu există putere si opozitie. Fără partide politice. Dar astea s-au discutat la rang de a ridica probleme de principiu – dacă e bine sau e rău – si niciodată nu s-a ajuns la o concluzie. Si nimeni n-are fermitate. La majoritatea le cad pantalonii pe ei de frică în momentul când strada protestează. Nu mai este timpul protestelor de stradă ca să mai rezolvi ceva… De ce? Dintr-un simplu motiv! Că tezaurul e gol… Si dacă nu există bani, oricât ar dori celălalt, si atunci îi e frică si de umbra lui. (…)

Protocolul: Protocolul acesta a fost viu discutat. De unde se răzbună, poate tot legea taximetriei care actionează astăzi ca blestem în Bucuresti. A venit la mine domnul presedinte al Consiliului Judetean de atunci, în urmă cu patru ani de zile, si mi-a spus că trebuie să semnez împreună cu dânsul pentru 1600. I-am spus că de unde numărul ăsta? Pe ce calcul? Si am fost amandoi de acord că nu mai semnează nimeni. Mi-a zis că Da! ai dreptate, atunci nu mai semnăm. Populatie maxim legală. 40 de comune -de orase – vă rog să mă iertati. Calcul: 30, 80, 88, 29, cam cât avea fiecare. 1403. Câte sunt astăzi pe piată? 2600. Ne discriminati! Pe cine discriminăm?!Am fost si sunt sustinătorul si promotorul de a constitui regiunea Bucuresti – Ilfov. Politicul nu vrea! (…)

(…) Ce avem de făcut în grup de lucru – ca să fiu pragmatic. Grupul de lucru va fi format din reprezentantii autoritătilor si ai taximetristilor, care sunt ei, aici la masa asta. Să vă spun care o să fie sfârsitul? Sfârsitul o sa fie că da – cădem de acord – mă duc cu el în Consiliul General, după care încep nemultumirile dinainte. Si atunci ce avem de făcut: să îl mai facem sau să nu îl mai facem? Domne…eu zic că să-l facem…O să facem acest protocol…După care – să mă ierte doamna – iar o să mă (…) toti… Asta o să se întâmple, dacă nu avem ratiunea fiecare să cedăm sau să completăm… Am admirat întotdeauna blatistii… Nu am stat cu fundul pe cămasă… Am încercat să facem ce trebuia să facem. La nivel de tară am crezut că schimbarea unor legi rapid o sa aducă o stare de liniste. Ne vedem de două ori pe săptămână. Stati aici sus ca să fiti sub ochii mei – în sensul bun al cuvântului, nu avem nevoie de politie, si vă mai spun si eu cum vor evolua lucrurile. Dumneavoastră discutati din punct de vedere tehnic, după care intervin în problemă. A luat cineva seama de ce batem în cuie în aceste momente? Că eu m-am învătat: Nu mai cred pe nimeni pe cuvânt – semnati pe ce propuneti, pentru ca în momentul următor să v-o luati dumneavoastră, nu eu. Să vă asumati. Si într – o lună de zile se va termina cu un protocol. Cu legea asta în vigoare. Nu cred – că altă lege va apare peste 25 de ani.(…)