CUM SA AJUNGI DE LA AEROPORT IN ORAS. TIPS & TRICKS

Dincolo de stările de lucruri sau nemulțumirile noastre ca taximetriști sau ale “suspectelor” interese ale unora care doresc să mențină și să întrețină noul sistem de autorizare și de accedere a taxiurilor la comandă în terminalul Sosiri, vom încerca în cele ce urmează să arătăm clienților câteva soluții alternative pentru a evita timpul pierdut la cozile automatelor  cartelului din taximetrie  – așa numitului sistem – Taxi la Comandă.

Sunați la un dispecerat și cereți dispecerei ca taxiul să vină la Ceasul Galben

Chiar dacă acel ceas nu mai există, noi taximetriștii știm locul. Tot ce trebuie să faceți dvs. este să ieșiți din terminalul sosiri și să faceți dreapta, coborând până în strada principală. Asta desigur dacă nu plouă, nu aveți bagaje netransportabile și vă puteți deplasa cei 300 de metri până jos.

Dacă nu ați găsit un taxi prin comandă telefonică sau pe automatele cartelului din aeroport, nu mai încercați să căutați taxi prin dispecerat, este pierdere de timp și nervi (taxiurile sunt invariabil aceleași).

Agregatoarele pentru comenzile on-line Star Taxi, Clever Taxi sau GTI Taxi

Pe care le puteți descărca (Star Taxi) de aici, (Clever Taxi) aici și (GTI Taxi) aici. Cel mai bun rezultat îl dă Star Taxi – aplicație care nu este pe automatele on-line din aeroport. Nu uitați să scrieți în aplicații la mesajul adresat șoferului – textul – La Ceasul Galben. Este foarte important să vă sincronizați, deoarece taxiul nu poate aștepta mai mult de trei minute în acel loc. Nu uitați că toate cele trei aplicații oferă (pe lângă detalii amănunțite despre șofer, fotografia lui, tarif, număr de autorizație și de înmatriculare sau modelul de autoturism taxi) chat și chiar numărul de telefon personal al taximetristului care a acceptat comanda.

O altă modalitate simplă ca să găsiți un taxi este să mergeți în terminalul Plecări din incinta aeroportului

Între cele două terminale este un hol lung în partea dreaptă, care ajunge în terminalul de plecări. Acolo în mod sigur veti găsi taxiuri care vin din oraș și lasă clienții care pleacă de pe Otopeni. Dacă șoferul va inspiră încredere și taxiul are toate elementele de identificare legale, întrebați dacă rămâne liber și taximetristul va fi fericit să vă ducă în oraș, însă nu uitați că este în afara localității de autorizare și mica ciupeală sau regulile de tarifare nu se aplică întotdeauna.

În fine, varianta cea mai comodă este să coborâți pe scările rulante și să ajungeți la parterul terminalului Sosiri, acolo unde veți găsi Taxi Rapid – taxiuri care practică tarife mai mari decât cele din firmele de taximetrie tradiționale. De regulă sunt taxiuri Mercedes, dar nu vă descurajați: o cursă până în centrul orașului – la Piața Romană de exemplu – costă în jur de 60 de lei. Tarifele acestor taxiuri le găsiți aici.

screen-02.15.13[16.04.2016]

Desigur, vă rămân și opțiunile de transport alternative: Black Cab, cu preluare din holul terminalului, Uber cu preluare din parcarea aeroportului și nu în ultimul rând – dar varianta cea mai populară – autobuzul EXPRES 783 pe care il gasiti tot la terminalul Plecări(!), ajunge până în Piața Unirii și al cărui traseu îl puteți vedea aici.

Succes!

 
Distribuie articolul prin: