BUCURESTI TV, O DEZBATERE CA IN EVUL MEDIU

„Au fost deja două emisiuni cu dezbatere pe tema dispecerate contra aplicații. Ce vreau să spun și ce m-a nervozat, este că la a doua emisiune au fost și taximetriști invitați și nu au spus nimic de UBER, adică ce ne doare pe noi cel mai tare. Ștefănică cu manevra lui de a obliga aplicațiile să devină dispecerat și pe Vicol, pe care îl înțeleg și îl susțin și îi dau dreptate că se focusează pe problema pe care o provoacă Cotarul prin ce vrea să facă, dar voi, măi dragi taximetriști invitați la emisiune, chiar așa să nu vorbiți de Uber nimic? Eu am înțeles că tema emisiunii a fost Clever și Star, și că niciodată nu o să vedeți că într-o emisiune o să vă lase vreun moderator să vă luați de Uber sau TaxiFy, dar ați văzut și voi cum moderatorul schimba placa când Stefanică aducea vorba de Uber și se lua de ei. Nu o să vedeți niciodată că se va face o emisiune în care să vă lase pe voi să spuneți despre Uber că sunt ilegali și toate prejudiciile care le creează nouă sau statului, pentru că sunt cumpărați cu totul! De asta trebuie ca atunci când prinzi o oportunitate să spui ce trebuie, să le aduci la cunostință că sunt lăsați de autorități și parlamentari, deputați, consilieri, sunt lăsați să activeze într-un mod ilegal! Dar voi nimic, păi până la urmă eu înțeleg că sunteți pro aplicații, dar asta pentru noi ca taximetriști nr.1 e Uber, pentru că asta ne face să mergem cu mai puțini bani acasă. Dar văd că pe voi vă interesa mai mult lupta dispeceratelor cu aplicațiile decât Uber… ce să mai înțelegem din asta?”, sunt comentariile taximetriștilor care au urmărit cea de-a doua dezbatere în direct la postul BucureștiTv, în care s-a discutat despre problemele taximetriei momentului, despre Hotărârea recentă a Consiliului General de a interzice aplicațiile de taxi care intermediază comenzi între clienți și șoferi atestați și autorizați, și despre cum sunt afectate celelalte aplicații care sunt susținute vizibil și evident de către media, patronate și autorități, mai spun taximetriștii.

„Am înregistrare de la început, unde se specifică clar: dacă vom vorbi despre altceva decât tema, se va întrerupe emisiunea! Tema a fost una singură: Hotărârea de Consiliu din 19-12-2017”.

„În legătură cu ce s-a spus telefonic, în direct: clientul te poate apela imediat după ce ai plecat, dacă uiți ceva în mașină sau altceva, la numărul de telefon al aplicației se răspunde dacă apelezi la compania respectivă. Deci din cauza prostiei lui Ștefănică de a obliga aplicațiile să devină dispecerate, pe foarte mulți îi interesează asta mai mult decât problema Uber… Nu înțeleg asta, chiar nu o înțeleg! Păi o să rămânem și cu aplicațiile și cu dispeceratele, dar nu o să mai lucrăm, o să fluierăm, dacă pentru voi ca taximetriști, Uber este mai puțin important decât excrocheriile lui Ștefănică”, spun taximetriștii în comentariile lor referindu-se la invitații din platoul postului de televiziune, cu referire directă la președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.

„Sincer ?! Am avut niște emoții ca dracu, nu știu de ce, de obicei nu am, m-au luat și pe nepregătite pentru că nu mă așteptam să mă bage în direct. Am sunat de două ori și m-au băgat în direct. Aș fi avut atâtea de zis și aș fi vrut să le zic pe toate, că uitasem tot, nici nu puteam să vorbesc, zici că mă sufoca ceva. În tăvălugul meu de cuvinte și emoții proaste, am reușit să spun totuși că, cei care lucrează cu aplicațiile sunt incontrolabili și lucrează alții pe conturile altora. Am spus durerea mea cu stațiile radio-emisie și urma să mai zic și despre Uber și faptul că ne bagă mâna în buzunare, nu plătesc taxe, etc, dar au luat publicitate și nu m-au mai repus live în emisiune. Susțin ceea ce susțin de la început și am rămas statornică în gândirea mea: VREAU SĂ IASĂ UBER ȘI SĂ SE LEGALIZEZE TOT CE ÎNSEAMNĂ ILEGAL. Vreau curățenie în taximetrie și vreau o concurență loială. Îmi pare rău că poate am dezamăgit cumva, îmi asum, așa cum o fac de fiecare dată, dar în seara aceea atât am putut.
PS: Dacă eram “PUSĂ” să sun, așa cum zic unii, probabil eram și pregătită înainte, nu ?! Eu din proprie inițiativă am sunat pentru că am fost supărată fiindcă acolo nu erau invitați adevărații taximetriști pe categorii și aleși de toate părțile, și cei care lucrează cu un dispecerat, și cei care lucrează doar cu aplicațiile”, spune o interlocutoare care a reușit să intre în direct cu cei din emisie.

„Nu au dorit să se discute acest subiect deloc, nici grefe, nici transport neautorizat. Nimic, nimic! Și cred că asta s-a înțeles inclusiv din atitudinea moderatorului, care atunci când simțea că discuția o lua spre transport neautorizat, spunea: să revenim la aplicații. Ori mint eu, ori nu te-ai uitat la emisiune!”

„Cică emisiunea din seara asta a fost ca în evul mediu: toți și-au activat săgețile!”

„Din păcate, noi suntem doar marionete. Am ieșit în stradă cinci zile ca să scăpăm de Uber și ne-am ales cu interzicerea aplicațiilor!”, constată cu amărăciune taximetriștii, comentând emisiunea și subiectele care se discutau în platou.

„Taximetriștii care au fost acolo nu au reprezentat pe nimeni, nu sunt lideri și dacă vroiati puteați să participati și voi dar trebuia să dați un test! Au fost foarte multe apeluri, emisiunea a fost un real succes, oamenii s-au uitat și au văzut derapaje, și discuții, nu știu de ce sunt unii care lansează pretenții inutile!”

„Păi eu știu că moderatorii nu o să lase niciodată pe cineva să spună ceva rău de Uber. Dar și dacă deschideați subiectul și îi spuneați să vă lase să vorbiți, nu cred că vă dădea afară de la emisiune! Aplicațiile Star și Clever sunt diferite de cele gen Uber sau Taxify. Ele chiar își fac treaba de agregatoare: mijlocește utilizatorul (clientul) cu prestatorul autorizat și atestat, pot să dau exemplu e-Mag, care tot același lucru face cu branduri renumite și autorizate să producă acele produse fashion sau electronice. Nu mijlocește servicii între utilizator și producator neautorizat, între nea’ Ionel care fabrică încălțăminte și îmbrăcăminte în curtea din spatele casei, sau nea’ Marcel care fabrică electrocasnice în debara. Star și Clever lucrează cu taximetriști care sunt afiliați unui dispecerat, deci dispeceratul respectiv are vină dacă mașina este strâmbă sau șoferul la fel. Deci problemele tot de la dispecerate pleacă”, mai spun taximetriștii.

„Acestea sunt opiniile unui taximetrist dezinformat, manipulat, sunt opiniile mele și le adresez susținătorilor dispeceratelor cu „brand” , acelor live-iști și părerologi care își permit să ne catalogheze căzuți în derizoriu, fără coloană vertebrală, aplecați în fața aplicațiilor sau demni de milă. Ați ridicat obediența la rang de virtute, voi vă lăudați că pupincurismul este calea spre succes, voi sunteți cei care pândiți să-i cadă altuia pâinea din mână, chiar dacă îi cade în căcat. Aproape 10 ani ați susținut un tarif nesustenabil doar din dorința de a avea voi mai multi clienți, chiar dacă profitul a fost pomana lăsată de client. Uitați-vă că tariful s-a mărit urmare a deciziei guvernului de a avea contracte de muncă cu minim 8 ore. Unde sunt restul orelor, ore transformate în zile, zile transformate în ani, ani în care voi ați muncit continuu? Ați acceptat constrângerile regulamentelor dispeceratelor și abuzurile. Drepturi ce v-au fost încălcate prin anexe la contract, cu toate ca LEGAL aveam CONTRACTUL CADRU conform HCGMB 178/2008. Nu ați înțeles până unde pot merge atribuțiunile dispeceratului în raport cu voi, sau mai bine zis în ce raport vă aflați voi transportatorii și taximetriștii cu dispeceratul. Legea stipulează clar cine are drept să vă controleze activitatea, iar dispeceratul nu se regăsește printre cei nominalizați. Legea stipulează clar în ce constă activitatea unui dispecerat, cu drepturi și obligații. Nu ați înțeles că beneficiarii principali ai serviciului de taximetrie sunt clientul, taximetristul și transportatorul? Dispeceratul este doar o CAPUȘĂ agățată de această activitate, nu aduce plusvaloare! Nu ați înteles că noi taximetriștii, suntem cei care trebuie să beneficiem de rezultatele muncii noastre, nu dispeceratele ale căror patroni și-au permis, în perioadă de criză, să-și dezvolte imperii imobiliare, vile luxoase, mașini de lux, vacanțe, de asemenea, de lux. (cam mult lux, nuuu?!). Oare cum s-au reflectat toate astea în „structura pe cheltuieli” a dispeceratului, când voi nu ați putut să vă băgați măcar cele 8 ore de muncă?! Au fost mitinguri împotriva concurenței la care nu ați participat pentru că nu v-au permis dispeceratele. De ce? Nu era în sfera intereselor lor. Suntem singurul oraș din lume unde Uber s-a dezvoltat nu pe baza tarifelor mai mici decât la taxi, ci pe baza mocirlei din taximetrie. Mocirlă provocată de cine? Nu cumva de războiul dispeceratelor pentru tariful cel mai mic?! Ar trebui să intrați în pământ de rușine măi „verticalilor”, că v-a făcut BGS-ul structura de tarif, sau că v-a amendat controlorul de trafic. Luați apărarea patronilor de dispecerate, dar uitați-vă câți dintre ei au venit aici, să ne dea diverse informații, să intre în dezbateri. De ce? Pentru că suntem prea mici pentru măciuca lor. Ei trebuie să ne subjuge fără prea multe explicații. Vă propun un exercițiu de imaginație: pozitionați-vă cu 10 ani în urmă și priviți în perspectivă. Perspectiva de atunci este prezentul de acum. Vă place? Acum 10 ani ne făceam planuri: trai decent, ceva „mălai” deoparte, mașini mai bune. Cu ce ne-am ales? Am supraviețuit, ne-am plătit facturile și suntem cu 10 ani mai bătrâni. Facem un exercițiu să vedem ce va fi peste 10 ani? Eu nu am curaj! Ne uităm și la patronii de dispecerate? Unii dintre ei au supraviețuit, alții „au tras obloanele” iar alții, cei pe care voi îi ridicați în slăvi, s-au îmbogățit. Din ce? Din căpușarea veniturilor noastre! Dacă-i întrebăm „unde să vă caut?” ne răspund: „în top 300”, mai comentează taximetriștii despre starea actuală din taximetria momentului.