Deși taximetriștii au denunțat la momentul respectiv monopolul CFR SA de atribuire – chiar dacă prin contract – a stației de taxi denumita generic „La coloane”, la nici trei ani de la momentul respectiv conducerea Gării de Nord dă ”la loc comanda”.
Că autoritățile au scăpat din mână taximetria din București, nu mai este un secret pentru nimeni
Vidul legislativ, corupția și haiducia din sistem, tariful cartelizat și incapacitatea autorităților de a gestiona această activitate a generat numeroase polemici și campanii de presă în care vinovat – ca întotdeauna, a fost scos ”acarul Păun”, adică taximetristul.
În numele transportului ieftin din punctul A în punctul B – de fapt un transport cartelizat în urmă cu mulți ani într-o cârciumă de pe Drumul Sării, autoritățile se fac că plouă in continuare lăsând la voia întâmplării o activitate care a devenit o flegmă pe obrazul unei capitale europene.
Intr-o activitate unde cuarțul și sclavia, planul impus și închirierile de autorizații au devenit din ilegalități – legalitate, nimeni nu vrea să facă ceea ce trebuie în taximetrie.
La fel cum se întâmplă – descoperim acum după aproape trei ani – la Gara de Nord.
Taximetriștii de bună credință și cu bun simț au denunțat atunci monopolul care se prefigura la orizontul coloanelor Gării de Nord. Au blocat intrarea în stația de taxi și au reclamat că sunt martorii unei măgării de proporții.
Mai ales că CFR SA este o instituție publică, încheierea unui asemenea contract discriminează taximetriștii autorizați și legali să aibă acces la clientela orașului în care plătesc taxe și impozite. Mai mult decat atât, și parcă în dușmănie, conducerea Gării de Nord accepta în parteneriatul nou înființat, și a taxiurilor din Ilfov, scuipând și luând in derâdere orice formă de legalitate, conformitate și corectitudine în noțiunea de deservire a clienților de la Gara de Nord, spun taximetriștii.
Acum, în urma unei campaniei de presă (vedeți articolele aici – Din nou haos cu taxiurile la Gara de Nord și aici – Marele jaf taximetrist din fața Gării de Nord cu complicitatea CFR ) în care cetățenii denunță practicile taximetriștilor din zona coloanelor de la Gara de Nord, conducerea CFR SA linge unde a scuipat, invitând acum toate companiile de taxi să “încerce să se integreze în sistemul de comandă şi utilizare a staţiei oficiale de taxi din Gara de Nord”.
De fapt, comunicatul CFR SA arată adevărata față a taximetriei din București. Și mai arată ceva: că indiferent ce măsuri se vor lua, educația prin infometare nu este și nu va fi aplicabilă în taximetrie.
COMUNICAT DE PRESĂ
Punct de vedere CFR SA privind staţia de taxi din Gara de Nord
Bucureşti 17.08.2016
CFR SA prin Sucursala Regională CF Bucureşti a încheiat prin licitaţie publică cu strigare un contract de închiriere (pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 31.12.2019) cu SC Meridian Taxi SRL care a fost singura participantă la licitaţie, pentru infiinţarea unei staţii oficiale de taxi în locaţia situată în staţia CF Bucureşti Nord grupa A – zona coloane care este în administrarea CFR.
Celelalte zone din vecinătatea gării unde staţionează taxiuri aparţin de primăria capitalei. Conform clauzelor contractuale firma SC Meridian Taxi SRL are următoarele obligaţii: asigurarea pazei staţiei oficiale de taxi, verificarea funcţionării aparatelor info touch screen, repararea sau înlocuirea după caz a aparatelor defecte;asigurarea cu echipamente UPS în cazul întreruperii temporare cu energie electrică, asigurarea cu asistenţă tehnică, suport online şi telefonic non-stop.
Indisponibilitatea taxiurilor la anumite ore de vârf ţine de capacitatea tuturor firmelor de taxi (nu numai Meridian) de a acoperi aceste zone cu flux mare de călători.
Asigurarea funcţionării sistemului de comandă al taxiurilor este în permanentă atenţie a reprezentanţilor CFR şi ai Poliţiei Transporturi din Gara de Nord, inclusiv prin supraveghere video şi din păcate se constată că în mod foarte frecvent aceste terminale sunt supuse unor acţiuni voluntare de vandalizare în scopul de a le scoate din uz.
În vederea eliminării problemelor semnalate CFR şi Poliţiei Transporturi au recurs la acţiuni repetate de verificare, urmărire, respectiv identificare a persoanelor care provoacă prin metode distructive nefuncţionarea aparatelor de comandă taxi.
Periodic au loc si acţiuni ale Poliţiei Rutiere, urmărindu-se ca prin intervenţia echipajelor în zona Coloane Gara de Nord să se asigure degajarea zonei şi identificarea taximetriştilor neautorizaţi, în urma acestora fiind aplícate numeroase sancţiuni.
Problema refuzului de a prelua comenzi de către conducătorii taxiurilor existente în zona Gării de Nord este o problemă de conduită a acestora şi de respectare a regulilor firmei de care aparţin.
CFR face eforturi de a informa corect şi de a îndruma călătorii spre staţia autorizată, neavând alte atribuţii în zona de control sau de reglementare a activităţii de taximetrie.
În acest sens, conducerea companiei a dispus următoarele măsuri rapide pentru remedierea celor semnalate:
-vor fi convocaţi din nou reprezentanţii companiilor de taxi pentru a se încerca integrarea lor în sistemul de comandă şi utilizare a staţiei oficiale de taxi din Gara de Nord
-vor fi promovate prin anunţuri în instalaţia de informare din incinta staţiei CFR numerele de telefon ale tuturor companiilor de taxi la care se pot face comenzi rapide
-vor fi distribuite afişe şi fluturaşi cu informaţii privind combaterea pirateriei şi modul de acces la serviciile de taxi autorizate
-se continuă colaborarea cu poliţia TF pentru a întări controlul şi securizarea zonei din incinta gării
-se va solicita de urgenţă suportul poliţiei rutiere pentru a intensifica verificările în zona taxiurilor pirat
-se va solicita primăriei instalarea la intrarea în staţia de taxi a unui indicator de „Staţionare Interzisă” cu excepţia taxiurilor care au acces în staţia de taxi (respectiv taxiurile care primesc comenzi pe terminal)
-va fi iniţiată o campanie de informare media – comunicate de presă regulate şi facebook – pentru prezentarea facilităţilor de taxi în Gara de Nord
Serviciul Comunicare Mass-Media. Intregul comunicat il gasiti aici.
Distribuie articolul prin: