Scandalurile pentru banii taximetristilor continuă, iar cei care au interese majore în acest domeniu de activitate se pare că au trecut de la Liga pe primărie la liga pe ministere.
Motivul? Bineînteles unul foarte bine întemeiat: Aeroportul Otopeni.
De unde se pare că cei care pâna acum si-au dat mâna în această „Horă a Unirii” nu le mai place muzica pe care au dansat într-o piată de 250 de milioane de euro anual si vor fiecare bucătica lor de tort cu ciocolată.
Înfrătiti până acum în cuget si simtiri în această horă, dispeceratele, patronatele si mai nou, piratii tehnologici (în descrierea unora) reprezentati de cei care au dezvoltat aplicatii taxi pe Android, au început să îsi dea capete în gură cerând, la fel ca în Liga natională de fotbal, arbitrii străini care să le arbitreze ilegalitătile din sistemul inventat si perpetuat tot de ei. Pierduti în multitudinea de ilegalitati comise si nemaigăsind directia corectă, reclamati (declarativ) de Primarul General la toate autoritătile statului, se pare că cei trei protagonisti de mai sus nu mai stiu nici ei încotro sunt portile adverse si regulile jocului. Arbitrii ceruti? Nici mai mult, nici mai putin decât Ministrul Transporturilor si Consiliul Concurentei.
Curios, si asta ar trebui să dea de gândit unora, că din acest meci cu capete în gură si pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher lipseste tocmai cel care ar trebui sa dirijeze, să arbitreze si să impună regulile: SOFERUL DE TAXI
Eliminat de mult din acest meci cu miros greu si împutit de Calciocaos si tinut în tribunele stadionului pe locul cu cea mai proastă vizibilitate, pus să strige si să fluiere atunci când hora celor de mai sus dădea semne de oboseală sau de rupere a ritmului (vedeti mitingurile si protestele din istorie), soferul de taxi îsi ia capete în gură în continuare si este pus să plăteasca un bilet de lojă oficială, desi are numai un rol decorativ si o bancută la acest spectacol grotesc.
Planul impus indiferent de încasări, orele de muncă în plus care aduce a sclavagism modern, combustibilul care îi injumătăteste lungimea creioanele date copiilor la scoală, taxele si impozitele neplătite de ani ale soferilor de taxi constituiti ca PFA, ratele la bănci făcute pentru achizitia de masini si neplătite – investitiile impuse prin Contractele de Gestiune Delegată, neplata Asigurărilor medicale si de pensii, contracte de muncă încheiate pe 120 de minute (la două ore), toate aceste lucruri nu par să deranjeze pe cei care ar trebui să arbitreze cu adevărat acest meci, să dirijeze, să impună ritmul horei lui Flechtenmacher si sesizati de către Primarul General: Parlamentul României, Consiliul Judeţean Ilfov, Prefectura Ilfov, Primarii şi Consiliile Locale din Ilfov, Poliţie, Garda Financiară, Autoritatea Fiscală, DNA, Consiliul Concureţei, Protecţia Consumatorului, Asociaţiile profesionale şi reprezentanţii legitimi ai taximetristilor, Inspectia muncii, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Serviciilor Comunitare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, si adăugăm noi, soferii de taxi.
De ani buni, se strigă ilegalitătile comise de dansatorii acestei hore de către oameni care au stiut ce spun si au observat ce se întâmplă în taximetrie, dar în continuare, sunt directionati spre băncuta cu cea mai proastă vizibilitate si plătită la pret de lojă oficială, alături de cei de la SNTI.
De unde reiese faptul că cei doi arbitrii ceruti de către cei de la APTTI sunt prea putini si că benzina necesara este insuficientă pentru dubele care ar trebui să care spre Rahova sau Jilava pe cei care au adus taximetria si pe soferii de taxi în asemenea stare: DE CAZURI SOCIALE.
Terenul de joc al celor descrisi mai sus, pe lângă Bucurestiul sufocat de taxiuri, pe lângă primăriile si orăselele din Ilfov, acum a devenit si Aeroportul Otopeni. Asteptăm asadar ca prin statia de amplificare a aeroportului să răsune Hora Unirii, semn că cei implicati în acest nou scandal si-au terminat de dat capetele în gură si s-au înteles, arbitrati fiind de ministrul Fenechiu si Consiliul Concurentei, pentru banii taximetristilor, ca întotdeauna.
SCRISOARE DESCHISA,
care fiind deschisă, o publicăm si noi ca atare:
Către: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
În atenţia: Domnului Ministru Relu Fenechiu
Asociaţia Profesională a Transportatorilor în Regim de Taxi şi Închiriere (A.P.T.T.I), înscrisă în registrul special de la Ministerul Justiţiei sub nr.18/02.04.2007, cod de înregistrare fiscală 21612398/23.04.2007, cu sediul ales in Bucuresti, B-dul Hristo Botev, nr. 10-12, sector 3, membra a Federatiei Operatorilor Romani de Transport (F.O.R.T.)
Stimate domnule Ministru,
Ne pare rau ca trebuie sa va informam ca masura ce ati luat-o initial la Aeroportul Henri Coanda in cea ce priveste preluarea clientilor de taxi de catre toate companiile autorizate a fost de scurta durata, deoarece in momentul de fata se pare ca se instaleaza din nou un monopol, un monopol ce este gestionat de catre Orange Romania si Clever Taxi.
Societatea comerciala Clever Tech, proprietara softului Clever Taxi, societate ce nu detine autorizatie de dispecerat Taxi, si-a instalat in interiorul terminalului sosiri 2 aparate digitale cu ajutorul carora clientii pot comanda prin intermediu unui soft taxiuri de la companiile partenere ale societatii mai sus amintite.
Va informam ca respectiva societate a facut multe presiuni la adresa dispeceratelor taxi autorizate in Bucuresti si Ilfov pentru a folosi softul dansilor, numai ca acele dispecerate ulterior si-au dat seama ca respectiva firma nu face altceva decat sa ,,fure” prin intermediul softului comenzile si clientii acelor dispecerate, prin simplul fapt ca aplicatia foloseste serverul societatii si, odata ce clientii sau soferii de taxi si-au instalat aplicatia, acestia devin dependenti de societatea si softul respectiv in cazul comenzilor facute de catre clientii ce folosesc acele terminale.
Stimate Domnule Ministru, masura initiala prin care clientii erau informati de tarifele practicate de catre societatile de taxi si modul prin care se comanda taxiul in mod telefonic era o masura egala, echidistanta, ce permitea clientului sa isi aleaga operatorul dintr-un total de 60 de dispecerate taxi, in timp ce aplicatia in cauza restrange deja drepturile majoritatii dispeceratelor, lasand clientul sa isi aleaga doar dintr-un numar restrans, adica dispeceratele ce sunt afiliate softului.
Daca acest soft era achizitionat de catre administratia aeroportului sau daca exista o licitatie in acest sens se puteau gasi solutii echitabile pentru toti operatorii, dar dupa cum stiti, Aeroportul Henri Coanda a fost vizat intotdeauna de baietii destepti din taximetrie, ca o sursa de venit sigura prin prisma monopolurilor create in zona anumitor servicii.
Va solicitam ca pentru societatile ce nu doresc sa colaboreze cu Clever Taxi sa ne permiteti instalarea unui sistem similar celui de la Clever Taxi, prin care putem sa asiguram orice flux de comenzi venit de la aeroport cu ajutorul parcului societatilor respective, parc ce poate depasi 6.000 autoturisme. Discutam de peste 50% din numarul total de autorizatii pe Bucuresti si Ilfov, autorizatii ce sunt detinute de catre operatori ce opereaza sub sigla dispeceratelor Meridian Taxi, Taxi Pelicanul, Taxi Mondial, Taxi Leone si lista continua, dispecerate ce nu doresc subjugarea activitatii lor de catre detinatoarea softului Clever Taxi.
Nu dorim ca firmele noastre sa fie integrate ca si firme intr-un soft operat si conceput de o firma care nu este de profil (taxi) si tot pe aceasta cale dorim sa va semnalam si faptul ca exista riscul sa apara probleme de ordin tehnic pentru faptul ca operatorul (Clever Taxi) nu are autoritate asupra dispeceratelor colaboratoare adica nu poate opera ca si entitate in rezolvarea problemelor care apar cu siguranta in transportul de persoane.
Sunt foarte multe detalii de ordin tehnic si probleme pe care le putem ridica in discutie daca aveti amabilitatea sa fixam si o intalnire in acest sens.
Va solicitam sa reveniti asupra deciziei ce a fost luata sau sa permiteti in mod echitabil si concurential instalarea propriilor instalatii de acest gen pentru dispeceratele ce nu doresc colaborare cu Clever Taxi.
Mentionam totodata pe aceasta cale ca asociatia noastra impreuna cu societatile ce nu au acces la montarea propriilor terminale in Aeroportul Henri Coanda va face demersuri la Consiliul Concurentei invederand incalcarea articolelor 5, 6 si 9 din Legea 21/1996 cu modificarile si completarile ulterioare.
In speranta ca veti promova o solutie echitabila si utila pasagerilor, va multumim anticipat si asteptam raspunsul dumneavoastra.”
Iar ca un update, vă prezentăm în ceea ce urmează cine sunt protagonistii acestui nou scandal:
1. CLEVER TAXI – Este o firmă a doi tineri programatori, Mihai Rotaru si Alex Dumitru, care a dezvoltat aplicația celor de la Speed. Speed Taxi este în prezent cea mai mare firmă din București, cu aprox 1.800 de mașini din cele 12-14.000 câte sunt licentiate. Au urmat și alte companii pentru care Clever a dezvoltat aplicații similare, băieții încasând un comision lunar de la companiile care au implementat soluția. Apariția aplicațiilor independente, gen Star Taxi si Taxibeet, a schimbat puțin lucrurile. Modul de lucru al acestor aplicații este direct cu șoferii, ocolind firmele de taximetrie. Șoferii primesc device-urile necesare folosirii aplicației, plătind o taxa ori pe luna, cum e cazul Star (100 ron/lună) sau pe cursa cum e la Beet (1.5 ron/cursă). Bineînțeles că firmele de taximetrie nu au apreciat treaba asta, ele având deja contracte cu Clever pentru aplicații proprii. Neînțelegerile lor sunt neimportante pentru clienți până la urmă și sunt sigur că le vor rezolva într-un fel sau altul.
2. A.P.T.T.I. – Este o organizatie de persoane fizice si juridice, neguvernamentală, autonoma si apolitică, cu scop nepatromonial, având ca principale obiective: identificarea problemelor membrilor săi si prevenirea acestora, conlucrarea cu celelelate asociatii pentru culegerea de informatii, acordarea de ajutor eficient în activitatea profesională, să facă posibilă ridicarea calitătii serviciilor, să extindă cunostintele profesionale, SĂ TRANSMITĂ SI SĂ REPREZINTE PROBELEMELE, NEVOILE LEGATE DE TAXIMETRIE SI TRANSPORT ÎN REGIM DE ÎNCHIRIERE, să atragă atentia asupra consecintelor negative legate de unele fenomene. Reprezentanti legali: GHISA MIHAI VICTOR, LAZARESCU CRISTIAN, DRAGHICI GEORGE DARIUS, MORAR MARIAN
3. ORANGE ROMANIA – Orange este brandul sub care France Telecom furnizeazã servicii de comunicaţii mobile, Internet şi televiziune. Grupul France Telecom este unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicaţii, cu peste 183 de milioane de clienti pe cinci continente.
4. SOFERUL DE TAXI – Neindentificabil cu motoarele de căutare existente gen Mozilla Firefox, Google sau Internet Explorer, deci inexistent.
DISTRIBUIE ARTICOLUL PRIN: