Tribunalul apreciază că intermedierea pe care Uber o operează între beneficiari şi furnizori – prin aceştia înţelegându-se particulari care efectuează transport public de persoane fără a deţine nicio autorizaţie în acest sens – reprezintă o activitate de concurenţă neloială pe piaţa transporturilor publice de persoane, în condiţiile în care Uber încasează venituri tocmai în urma efectuării transportului, fiind indiferent titlul sub care se face încasarea (tarif utilizare aplicaţie).
Tribunalul Specializat a publicat decizia de suspendare a serviciilor Uber pe raza municipiului Cluj.
– Astfel, trebuie menţionat că activitatea furnizorilor Uber deturnează o parte din clientela serviciilor de taxi, fără a respecta regulile aplicabile acestor servicii.
– Faptul că, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 38/2003, administraţia publică locală limitează numărul autorizaţiilor taxi, nu justifică activarea pe această piaţă fără respectarea cadrului legal aplicabil.
– Deşi în cauză nu s-a cuantificat prejudiciul creat transportatorilor în regim de taxi care au formulat cererea de intervenţie, tribunalul apreciază că acesta este cert, de vreme ce scăderea numărului de clienţi, efect al intrării Uber pe o piaţă limitată, redirecţionează în mod direct proporţional o parte a profitului din activitatea de transport către acest din urmă operator.
– Fapta pârâtelor este tocmai aceea de a intermedia serviciul de transport fără autorizaţii, intermediere care trebuie considerată ca fiind indisociabil legată de un serviciu de transport și ca intrând sub incidența calificării drept „serviciu în domeniul transporturilor”.
– Nu poate fi reţinut argumentul pârâtelor referitor la implementarea în activitatea furnizorilor Uber a conceptului de ridesharing, care presupune aşa cum a reţinut Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în Cauza C-434/15, împărţirea unei deplasări, respectiv economisirea de resurse prin faptul că „în loc ca două persoane să utilizeze două vehicule în acelaşi timp, aleg să utilizeze în comun unul singur”.
– Tribunalul acceptă că, ipotetic, în activitatea şoferilor Uber ar putea să existe şi situaţii de împărţire a costurilor unei călătorii, în cazul în care aceştia ar avea interesul personal de a se deplasa într-o anumită direcţie şi ar decide să transporte şi o altă persoană care vrea să ajungă în acelaşi punct. De altfel, o asemenea situaţie ar putea subzista şi în cazul şoferilor de taxi, fără însă a se pretinde că acest serviciu reprezintă o transpunere în practică a ridesharing-ului.
Citeste si: http://academiadetaxi.info/good-cab-vineri-fost-ziua-anti-uber-la-cluj/
– În realitate, din informaţiile publicate pe site-ul Uber depuse la dosar, din materialele promoţionale şi din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză reiese că împărţirea costurilor despre care vorbesc pârâtele este un fenomen cu totul marginal în activitatea Uber, care este promovată, în primul rând, ca o activitate lucrativă (să te plătească cineva să te plimbi cu maşina când vrei, unde vrei), sau, în unele situaţii, chiar ca un serviciu gratuit. Mai mult, frecvenţa curselor, stimulată de Uber prin acordarea de bonusuri şi venituri minime garantate infirmă însăşi esenţa conceptului de ridesharing, respectiv exclud pretinsul interes personal al şoferului de a se deplasa într-o anumită direcţie, ocazie cu care să împartă costurile.
– În realitate, premisa este acceptarea de comenzi de transport lansate de beneficiari în aplicaţia Uber, urmate de efectuarea de transporturi publice de persoane.
– În condiţiile arătate, este dovedită şi vinovăţia pârâtelor care intermediază efectuarea unui serviciu de transport public, cunoscând lipsa autorizaţiilor legale în persoana furnizorilor, precum şi raportul de cauzalitate între fapta acestora şi prejudiciul reprezentat de deturnarea clientelei serviciilor de taxi, cu consecinţa diminuării proporţionale a încasărilor operatorilor autorizaţi în regim de taxi.
– Deoarece fapta pârâtelor este de natură a încălca uzanţele cinstite şi principiul general al bunei-credinţe pe piaţa serviciilor de transport, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 11/1991, admite în parte cererea de intervenţie principală formulată de persoanele având calitatea de şoferi de taxi şi va dispune încetarea şi interzicerea practicilor de concurenţă neloială desfăşurate de pârâtele SC Uber Systems Romania SRL şi Rasier Operations B.V. constând în furnizarea de servicii în domeniul transportului, implicând transportul de persoane fără deţinerea autorizaţiilor legale pe raza Municipiului Cluj-Napoca.
– Este nefondată susţinerea pârâtelor potrivit căreia o astfel de măsură ar încălca prevederile art. 58 alin. (1) din TFUE privind libera circulaţie a serviciilor în domeniul transporturilor.
– Dincolo de caracterul paradoxal al acestei apărări, având în vedere susţinerile anterioare referitoare la neîncadrarea serviciilor Uber în această categorie, tribunalul reţine că măsura dispusă de încetare a practicilor de concurenţă neloială constatate, nu este de natură a încălca nici principiul liberei circulaţii a serviciilor şi nici principiul proporţionalităţii.
Conform textului citat, publicarea pe pagina de internet a autorităţii naţionale de concurenţă se face la cererea persoanei care a formulat cererea de chemare în judecată, adresată acestei instituţii, ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care instanţa a dispus încetarea, respectiv interzicerea practicilor de concurenţă neloială.
Prezenta hotărâre este supusă căii de atac a apelului, iar pe de altă parte, în ipoteza rămânerii definitive, publicarea pe pagina de internet a autorităţii naţionale va fi dispusă de această instituţie, motiv pentru care, în acest stadiu procesual cererea va fi respinsă.
În temeiul art. 453 NCPC, văzând soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză precum şi faptul că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată, instanţa le va obliga la plata înfavoarea intervenienţilor a sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Sursa aici
