REGISTRUL AUTO ROMAN: CERTIFICATELE ITP TREBUIESC PRELUNGITE

Registrul Auto Român: Certificatele ITP trebuiesc reînnoite

Ca urmare a necesității clarificării situației valabilității certificatelor de inspecție tehnică periodică (ITP), vă transmitem în continuare punctul de vedere al Registrului Auto Român (RAR) pe acest subiect:

– Certificatul de ITP nu intră sub incidența Ordonanțelor Militare de până acum, agenții economici care le emit nefiind autorități publice.

– Siguranța deplasării pe drumurile publice trebuie să rămână o prioritate și în această perioadă.

– Necesitatea limitării efectelor financiare negative ale stării de urgență, RAR concluzionează că nu există suport juridic pentru ca valabilitatea certificatelor de ITP să fie prelungită.

„În ceea ce ne privește, RAR va asigura permanent la reprezentanțele sale personalul necesar, astfel încât vor fi efectuate toate activitățile solicitate pentru clienții care dețin o programare valabilă. De asemenea, vor fi efectuate activitățile solicitate la regim de urgență, precum cele pentru vehiculele care aparțin autorităților statului sau transportatorilor”, mai transmite Registrul Auto Român.