PROIECTUL NOULUI REGULAMENT DE TAXI A FOST AMANAT

Cu unanimitate de voturi.

InfoTaxi: Doamna Primar face ping-pong cu Regulamentul de Taxi fără să țină cont de propriile cuvinte.

În urmă cu 6 luni Doamna Primar ne declara faptul că acest regulament este ilegal, iar acum câteva zile, aceasta, fără niciun fel de modificare a legii, a devenit legal. Drept urmare, acesta a fost introdus pe ordinea de zi a Consiliului General astăzi, pentru a fi supus la vot și retras tot astăzi chiar de către inițiator, Primarul General Gabriela Firea. Foarte interesantă ni se pare justificarea retragerii acestuia, respectiv “pentru a fi discutat cu toate companiile implicate și structurile asociative”.

Deși astăzi ne-am manifestat dorința de a participa la ședința Comisiei de Transporturi din cadrul Consiliului General prin cerere înaintată în termenul legal, accesul la aceasta fiindu-ne restricționat, tot astăzi am primit invitația publică a doamnei Primar la discuții, cel puțin la nivel declarativ.

Promitem să participăm și, în acest fel, să demonstrăm (pentru a nu știm câta oară) interesul și disponibilitatea noastră avută pentru o mai bună reglementare a organizării și executării serviciului de transport în regim de taxi.

La rândul nostru, lansăm o invitație deschisă tuturor celor interesați de modul în care se urmărește reglementarea acestei activități și vă așteptăm pe toți, cu propuneri și modificări asupra proiectului de Regulament Taxi bucurestean, repus se pare în dezbatere publică pentru a doua oară!

Drumuri bune să aveți, oriunde v-ați afla!

Sursa aici