PRIMARUL GENERAL: MODIFICAM URGENT REGULAMENTUL CADRU

În următoarele săptămâni, Consiliul General al municipiului Bucureşti ar putea lua decizia interzicerii serviciului de taximetrie Uber în București și va modifica regulamentul cadru după care serviciul de transport în regim de taxi este reglementat.

Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit astăzi, 04 decembrie, la sediul Primăriei Municipiului București, cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), pentru a analiza probleme cu care se confruntă operatorii de taxi din Capitală.

Astfel, reprezentanții asociației i-au prezentat Primarului General o serie de revendicări ale asociațiilor taximetriștilor licențiați, care reclamă, printre altele, concurența neloială practicată prin sistemele de aplicații online ce oferă servicii ilegale de taximetrie.

Primarul General atrage atenția că persoanele care practică ilegal această activitate nu garantează siguranța cetățenilor, nefiind supuse niciunui control legal și a garantat că vor fi luate toate măsurile legale, astfel încât legislația de specialitate în vigoare să fie respectată de toți cei care practică activitatea de taximetrie în Capitală.

Primarul General, Gabriela Firea: „Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitala vor fi obligați să respecte acest regulament. Îi anunț pe toți cei care practica taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”.

Conform noulului regulament, operatorii de taxi vor fi obligați să aibă o ținută civilizată, un limbaj adecvat, mașini curate și care să garanteze siguranța cetățenilor.

De asemenea, Gabriela Firea a propus ca Primăria Municipiului București, prin Compania Municipală Tehnologia Informației și Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse și plată, facilitând accesul bucureștenilor la serviciile de taxi.

Distribuie prin: