„De data asta nu vrem tarife, nu vrem salarii sau facilități fiscale. Dorim o simplă reglementare, care să aducă o concurență loială în piața de taximetrie din București și din țară: scoaterea din Legea Taximetriei a unui singur cuvânt, care să dea posibilitatea autorităților să își facă datoria”.
„Repetat”, a fost cuvântul care a strâns în fața Guvernului mai bine de 3000 de taximetriști înfrigurați și supărați că, în ciuda numeroaselor solicitări făcute în scris sau prin acțiuni de gherilă spontane, autoritățile evită să își asume o modificare pe lege care ar putea, consideră taximetriștii, să aducă înapoi cetățenii în taxiurile lor.
Înarmați cu vuvuzele sau telefoane mobile, gata să arate opiniei publice că au încă un cuvânt de spus și hotărâți să își apere locurile de muncă sau afacerea, taximetriștii au primit în două zile cât alții în șapte: ieri, în consiliul general au reușit să obțină reglementări care interzic aplicațiile agregatoare și de ride-sharing să mai opereze în București, Curtea Europeană de Justiție a emis o recomandare prin care Uber este obligat să se autorizeze ca transportator și promisiunea guvernului că, după sărbători, vor obține reglementarea dorită și scoaterea din legislație a cuvântului „repetat”, care înseamnă, pentru cei care au fost prezenți în Piața Victoriei astăzi, diferența între a fi sau a nu fi în continuare, taximetrist.
Chiar dacă protestele spontane și mișcările de stradă de luna trecută au fost începute în numele unui singur deziderat, ca în multe domenii de activitate și de această dată taximetriștii au fost împărțiți pe căprării. Unii, nemulțumiți de deciziile de prin Primăria Capitalei, au refuzat să se ralieze protestelor inițiate de către patronate, reclamând faptul că le-a fost confiscată ideea pentru care s-a ieșit spontan în stradă. Alții au preferat să stea la muncă în traficul bulversat de protest, uitându-se chiorâș la colegii lor care, animați de portavocile sau televiziunile care nu mai pridideau să prindă câteva cuvinte pe care să le răstălmăcească la transmisiunile în direct, blestemau traficul, Uber-ul, poliția, guvernul, patronii sau ziua în care s-au apucat de taximetrie.
Pe lângă unii și alții, mai erau și ceilalți, care stăteau pe Facebook și comentau live-urile transmise de către colegii lor de la guvern. De fapt, ceilalți erau cei mai vocali și tot ei dădeau soluțiile și alternativele care ar fi putut fi aplicate pentru rezolvarea problemelor care bântuie de atâta timp taximetria.
Acum, în Piața Victoriei.
Publicată de Academia de Taxi pe 19 Decembrie 2017
Ca o pată de culoare în peisajul bolnav de hepatită de pe platoul din Piața Victoriei, câteva taxiuri făceau notă discordantă în tabloul apăsător pentru cei care se uitau prin geamurile securizate și antifonate din Palatul Victoria: erau taximetriștii veniți simbolic din Craiova și din Timișoara, cu taxiurile lor albe. Temerari oameni! Atâția kilometri ca să obțină o promisiune, fără să știe că bătăliile aprige se dau în birourile de prin Luxemburg, prin tribunale, primării sau prin cârciumile unde se pun la cale falimente, cesiuni de autorizații sau asasinate economice.
Taximetriștii au promis și ei că, în numele porcului care trebuie răzbunat de Crăciun, dacă după sărbători guvernul nu se va ține nici de această dată de cuvânt, repetatul protestului va deveni și permanent, ca o confirmare a cuvântului pe care autoritățile vor să îl mențină în legislație. În numele lui Ghiță, sacrificat și cărat zilele trecute cu taxiul pe străzile Bucureștiului, capitală europeană întru repetat și poate, permanent. La golănie.
Publicată de Silviu Silviu pe 18 Decembrie 2017