DE MANCAT, O SA MANCAM URZICI. ACASA NU MAI MERGEM CA SI ASA DORMIM PE STRAZI. TAXIMETRISTII AU PROTESTAT SPONTAN

"Ne-am săturat de atâtea abuzuri, așa că o amendă și punctele de penalizare nu mai contează"

Nopțile albe prevestite de noi au început să devină realitate

Aproape 200 de taximetriști au protestat din nou spontan în această noapte pe străzile din centrul Bucureștiului

Început în jurul orei 21.00 pe platoul din fața Palatului Parlamentului de către cei de la Meridian Taxi,  protestul spontan s-a mutat apoi – dupa o oră, la Universitate – pe parcursul deplasării alăturându-se și șoferi de la alte dispecerate,  claxonând, provocând un vacarm de nedescris și un ambuteiaj în zona Pieței Unirii.

Coloana taximetriștilor a atras imediat atenția autorităților mobilizate exemplar și de această dată, detașând chiar un pluton de jandarmi de la meciul de fotbal care se desfășura în acel moment pe stadionul Dinamo.

Nemulțumiri? Aceleași dintotdeauna

Nereglementarea taximetriștilor din Ilfov, tariful mic pe kilometru care nu mai susține cheltuielile de operare, planul impus de încasări, orele lucrate până la epuizare, încasările mici, lipsa locurilor de așteptare a clienților, amenzile date de poliția rutieră – unul dintre taximetriști protestând cu ele în mână și arătându-le camerelor de luat vederi ale televiziunilor prezente și fluturându-le pe sub nasul polițiștilor prezenți care asigurau fluidizarea circulației în zonă.

De remarcat faptul că nici unul dintre liderii taximetriștilor nu s-a aflat printre participanți, probabil și domniile lor fiind surprinși de această nouă formă de manifestare a nemulțumirilor – devenită aproape cotidiană

Cu promisiunea că vor relua protestele în fiecare zi și la ore de vârf ale circulației, manifestarea s-a încheiat în jurul orelor 23.30, nu înainte ca autoritățile prezente să filmeze numerele de înmatriculare ale taxiurilor staționate în afara stației de taxi de la Universitate și aflate pe benzile doi și trei ale carosabilului. Ghiciți de ce…

„O amendă în plus. Și așa o luam în altă parte oricum, mâine. Ne-am săturat de atâtea abuzuri, așa că o amendă și punctele de penalizare nu mai contează. Tot ce mai contează este că nu ne mai putem hrăni familiile și cred că doar protestând vom putea obține ceva de la autorități”, spunea unul dintre taximetriști.