Că jurnalismul a fost viciat întotdeauna de nevoia de supraviețuire și de competiție, nu avem o problemă să înțelegem. Pentru noi taximetriștii, contează mai puțin strategiile jurnalistice. Dar dacă ne raportăm la fereastra lui Overton, vedeți materialul aici, este clar ce se întâmplă.
Însă și de data asta am primit o lecție și am văzut, timp de trei ani, despre cum să strâmbi – cu resurse nelimitate, o lege și principii. Despre cum să cumperi oameni, televiziuni, site-uri, spații publicitare în bloguri sau panouri stradale. Dacă la nivel de opinie publică ilegalitatea este aproape acceptată, mai rămăsese “penetrată” breasla. Breasla noastră, a taximetriștilor.
Acum, prin acest material, am mai primit o lecție despre cum să faci chiar oamenii din interiorul industriei să accepte o realitate strâmbă. O lecție despre cum să confiști oameni reprezentativi ai breslei. Etapa nu se regăsește în principiul lui Overton, însă știm momentul în care colegul a acceptat să realizeze acest reportaj. A fost pregătit cu grijă, știind că jurnaliștii pot să își bată joc. Jurnaliștii recorder.ro au fost incorecți față de el și de noi – taximetriștii, fix patru secunde, la sfârșitul materialului. Patru secunde incorecte, suficiente ca un om reprezentativ pentru mulți dintre noi, să fie confiscat. Iar nevoia de supraviețuire și de competiție a viciat un material extraordinar, fără precedent în taximetria momentului.
Citește și: http://academiadetaxi.info/taxiul-meu-este-un-birou-galben-cu-vedere-in-tot-orasul/
Însă dincolo de etape și de viciu, ne rămâne un reportaj în care colegul nostru a vorbit despre ceea ce mulți dintre noi gândim, simțim și trăim zilnic la volanul taxiurilor noastre. Ne rămâne o poveste spusă frumos, despre realitățile noastre zilnice, despre stări de lucruri și despre experiențe pe care mulți dintre noi am vrea să le povestim oamenilor, dar nu ne pricepem sau nu știm să le spunem. Ne mai rămân multe lucruri pe care am vrea să le spunem, însă colegul este doar unul singur și a avut o singură ocazie să vorbească despre cum suntem noi.
Colegul a spus povestea meseriei noastre într-un mod unic și trebuie să avem grijă de el. Trebuie să avem grijă de acest mod unic de a povesti și de a spune lucruri despre cum suntem noi în realitate. Altfel, o să fie confiscat de nevoia de supraviețuire. Este următoarea etapă, iar noi, ca de fiecare dată, putem să alegem.
Pentru că, dincolo de principiile overtoniene sau de etapele puse la cale prin parlament, presă, sau printre noi, ne rămâne spectacolul mesajului adresat de omul care susține taximetria, a mesajului spus către cetățenii și oamenii care folosesc cu încredere serviciile noastre, dar și a poveștii spuse către un viitor coleg care ar putea să vadă frumusețea meseriei de taximetrist. De taximetrist adevărat, mândru de meseria lui.
