Sunt foarte deschis ideilor inovative, speranțelor de „mai bine”, uneori chiar cred că tot ce zboară se mănâncă.
Am o lume a mea în care tot ce e frumos e posibil, căci oamenii sunt buni şi nu mârşavi, sunt darnici şi nu hoți, sunt sinceri şi nu peticiți cu adevăruri, sunt oameni nu hahalere oportuniste.
E lumea mea şi acolo totul e pe placul meu, înțelegi? Linişte şi pace, armonie şi răsfăț!
Zbuf! Înapoi la realitate! Dar asta cruntă a economiei, a afacerilor, a luptei inegale, a intereselor meschine, a dezmățului frigid.
Iată o realitate: niciodată economistul nu se va gândi la „binele” clientului. Pentru că el vede doar cifre. Nu poate să pună sentiment în afacere, şi-ar limita profitul iar scopul lui e „cât mai mult”!
Da flăcăi, e despre Uber! E părerea mea, proprie şi personală, trecută prin mintea mea şi mă bazez pe experiențele mele. Aşa că puneți-vă pe citit. E personal rău!
Nu m-am născut în taxi, cum spunea un ingrat văzând că nu mă las convins să fac altceva. Nu sunt obligat să fac taxi, cum spunea un altul, concluzionând că sunt limitat. Iar cel ce a spus că dacă eram deştept, nu eram taximetrist, aşteaptă cu sufletul la gură vizite la vorbitor. Lesne de înțeles că ascult părerile oamenilor. Şi accept critica, pentru că ştiu, este un punct de vedere din care nu pot vedea, datorită subiectivismului de care dau – uneori, dovadă.
Citește și: http://academiadetaxi.info/taxiul-meu-este-un-birou-galben-cu-vedere-in-tot-orasul/
Am avut o perioadă în care aveam prieteni mai în vârstă.
Am considerat că am ce învăța de la ei, mulțumesc pentru tot, câte zile voi avea! Insă… oamenii slăbiți de ani au un neajuns. Regretă „timpurile”. Asta spun, de fapt regretă ceea ce puteau să facă „atunci” şi nu mai pot „azi”.
Ori, sentimentul neputinței e avar, caută resurse, caută putere. Avântul tinereții e un vis îndepărtat în timpul cel din urmă, nu poți decât cu gândul să-l mai ai… Şi se tot plângeau! Ba că nu merge, ba camionul, ba jeep-ul! Ăsta din urmă era dovada faptului că au muncit degeaba, dacă nu furi, nu-l ai, dar ce să furi? Şi tot aşa… până am început eu însumi să cred că nu mai merge. Nu merge, nu pot, nu se poate!
Un prieten avea o firmă de construcții. Abordarea a fost asta: ai vreun post de necalificat? De când încep? Şi mi-am văzut de treabă. O frumoasă experiență, am învățat să fac lucruri, să am de a face cu oameni în echipă ca la Urbis, secția sculerie! Cât mai puțină muncă, multă mâncătorie! Nu mă potriveam, aşa că… taxi!
Lasă că le fac pe amândouă! Pot! Muncesc pe şantier şi mă odihnesc în taxi. Eroare!!! Dormeam pe mine conducând a pagubă, auzeam comenzile ca prin vis, praf şi pulbere. A doua zi, pe şantier, colegii mi se păreau monştrii, legați de scule, băloşind cuvinte: vreau bani, de-asta sunt aici şi vă suport pe toți! Era un supliciu să stau cu ochii pe pereți, să-i îndrept, devreme ce mă bucuram altfel de tot ce puteam privi liber, cerul! ca şi taximetrist. Şi mi-am băgat picioarele! Cu mulțumirile sincere.
Unde voiam să ajung?!! Iată aici: să-i spună lui Mutu’ ăștia de la Uber că pot să aibe colaboratori în „timpul liber”.
Care timp liber şi al cui? Bre!!! Un doctor n-are timp de Uber, un inginer visează proiecte şi-n somn, de Uber nu îi arde, un proprietar de club se dă de ceasul morții să încheie contracte, un avocat mănâncă conducând spre sala de judecată vorbind la telefon cu clienții, un livrator de pizza e sătul să urce scări şi tuturor, fără excepție, li se pare cel mai lung, drumul către casă.
Unde pui că, zău aşa, cel puțin 70% dintre clienții mei, sunt femei. Să-mi arătați voi mie visul întruchipat în soție cu copii care spune: „Da, iubitul meu, du-te tu şi fă rost de bani plimbând alte femei, că nu-s taxiuri. Du-te liniştit, eu gătesc ceva bun şi adorm copiii, până vii acasă şi adormi plescăind la masă. Am să am grijă să te trezesc dimineață, dragule! Să nu întârzii la serviciu, scumpule…”
Ba, va face ca trenul!!! Doar e femeie şi are întotdeauna dreptate!
So! Jeth Uber!!!!! Rahat pe alte meleaguri, ca să citez un nebun frumos de la Cluj!
