S-a terminat și festivalul vieții, considerat de majoritatea o mană cerească pentru taximetriști.
Am văzut multe opinii ale clienților legate de cele două servicii, taxi și alternativ. Toți considerau normal ca o aplicație să taxeze 10-15 ron/km, deoarece se aplică cererea și oferta. Însă dacă un taximetrist cerea 6 ron/km, era etichetat din start drept hoț, un gunoi care încalcă legea.
Asta este imaginea de ansamblu, pe care n-o putem schimba. Este vorba de psihologie simplă, și aplicațiile știu bine asta. Ele lasă impresia că tu clientul, decizi dacă plătești sau nu un preț mărit, neexistând interacțiunea față în față cu altă persoană. În cazul în care un taximetrist îți face preț, apare activarea orgoliului, ai în față o persoana reală și descoperi instinctual nevoia de a reacționa.
Am întâlnit caz de client ofuscat de faptul că un taximetrist i-a cerut 50 de ron pe o cursă de 10 km, în timp ce a plătit unei aplicații peste 40 de ron pentru 3 km. Întrebând-ul dacă nu e o dublă măsură, mi-a răspuns că taximetristul este obligat să pornească aparatul de taxat.
Concluzia o trageți singuri. În acel moment am realizat că exact normele legale restrictive la care suntem supuși, ne vor pune capacul la sicriu. Acele norme care ne obligă să avem un tarif fix stabilit de primării, de multe ori sub costuri. Acele norme care nu ne permit să avem un preț minim la o cursă, care nu ne lasă să avem tarife majorate în perioadele de sărbători sau extrem de aglomerate. În toate domeniile au crescut prețurile în perioada festivalului, și s-a reglat cererea cu oferta. Chiar și autobuzele au dublat prețul unei călătorii. Doar taximetria a rămas singurul domeniu căruia legea nu-i permite să se adapteze cererii și ofertei. Mă mir că cei care administreaza Compania de Transport în comun din Cluj nu ne-au intentat proces pentru concurență neloială, în condițiile în care 4 persoane plăteau 20 ron pentru 3 stații de autobuz, iar taxiul ducea același număr de clienți pe aceeași distanță, cu 10 ron.
Revenind, toți hipsterii atot-știutori urlau că taximetria trebuie să se restarteze. Da, asta vrem și noi taximetriștii, o restartare care să ne dea posibilitatea să ne aliniem economiei de piață, cererii și ofertei. Cum să facem asta când autoritățile ne bagă pumnul în gură, când nimănui nu-i pasă de problemele noastre, când ne obligă prin lege să lucrăm de cele mai multe ori la un tarif sub costul de operare? Când, oricâte fișe de fundamentare ai depune, ajung să zacă în sertarul unui birocrat?
Autoritățile își amintesc de taximetriști doar când vor să-și etaleze activitatea prin media, aplicându-ne controale peste controale. Când vom vedea aceeași atitudine și în cazul marilor multinaționale? În rest suntem doar niște vaci bune de muls pentru buget. Nimănui nu-i pasă de greutățile pe care le întâmpinăm din cauza restricțiilor unei legi care nu mai are nici o legătură cu realitatea zilelor noastre. Pe apologeții aplicațiilor îi rog să mă scutească. Acestea ne vor vinde cu prima ocazie, totul se reduce la bani. O variantă ar fi crearea unei aplicații de către Primării, care să readucă încrederea populației față de serviciul nostru. Singura noastră șansă ar fi să ne coalizăm într-un număr semnificativ, să declanșăm o grevă la nivel național, să ne facem vizibile problemele în fața autorităților.
Însă acest lucru pare o utopie, având în vedere prezența la ultimele proteste. Dă-ne Doamne mintea de pe urmă!