CAND OPINIA PUBLICA NU MAI ARE UMOR

Reținerea, în timpul protestelor spontane, a unui coleg de către politiștii rutieri pe motiv că nu s-a legitimat, a făcut multă atmosferă pe rețelele de socializare, în special pe o anumită pagină de Facebook, administrată, chipurile cu imparțialitate, de către un polițist.

Dincolo de răutăcismele pe care le regăsim în mesajele moderate cu „pricepere” de către administrator (adică deloc sau cu o anumită direcție), nu poți să nu observi că, dincolo de stări de fapt sau de drept pe care fiecare le interpretează cum vrea sau în ce direcție trage, nedreptatea și partizanatul îndreptat înspre taximetriști la modul general atinge niște realități pe care mulți dintre noi, fie ca cetățeni în calitate de clienți, fie polițiști în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau taximetriști, prestatori al unui serviciu de utilitate publică, nu suntem în stare să le înțelegem.

În primul rând, colegul a fost oprit de către politiștii rutieri, în timpul unui protest pașnic, spontan, neorganizat și nedeclarat. Nimic ilegal sau mai deosebit decât protestele #rezist de la Guvern, care se desfășoară aproape zilnic, de la Piața Victoriei și prin tot Bucureștiul. Este dreptul fiecăruia să își ceară drepturi, libertăți sau să emită păreri în spațiul public, un drept pe care și împotriva căruia niciodata taximetristul, deși a trebuit să ocolească sau să evite zonele în care cetățenii protestau, nu l-a contestat. Proteste în care, niciodată Poliția, fie ea Rutieră sau națională, Locală sau Jandarmeria nu a făcut vreo reținere sau vreo legitimare, așa cum s-a întâmplat marți.

De fapt, colegul nostru, deși trecând odată cu coloana de taxiuri pentru virajul la stânga, a fost oprit de către politiștii rutieri pe bună dreptate, dacă ne raportăm la Codul Rutier și la circulația pe drumurile publice a vehiculelor.

Dar nu poți tu, Opinie Publică, să vezi și contextul în care a fost oprit taximetristul? Chiar îți imaginezi așa, tu măi Opinie Publică, că un taximetrist nu are documente asupra lui să se legitimeze? Și, mergând mai departe, tu Opinie Publică, nu poți să nu vezi că pe undeva, s-a făcut cel puțin o nedreptate?

Din sutele de cetățeni nemultumiți care protestează ilegal, spontan și fără autorizații de protest, adică care se urinează săptamână de săptămână pe tot ce înseamnă semafor, trecere de pietoni sau reguli de circulație în orașul ăsta, s-a găsit în sfârșit momentul, în spațiu și timp, iar astrele s-au aliniat, ca un taximetrist care protestează, să fie amendat. Rușine să îți fie, măi Opinie Publică, că încurajezi asemenea situații în numele a 39 de bani pe kilometru, după ce ani de zile ai rânjit satisfăcută în numele unui tarif cartelizat, trădând taximeriștii corecți și cinstiți, cu care ani de zile ți-ai făcut treburile.

Cât despre pirații de la ridesharing, un mesaj, dincolo de teoria ferestrei lui Overton, pe care să îl țineti minte: R.E.P.E.T.A.T.

Distribuie articolul prin: