„Vă aducem la cunoștință că asociația noastră a solicitat la Primăria Capitalei o autorizație de protest pentru toată luna noiembrie și luna decembrie. Vom protesta în fiecare zi pe strada Constantin Marinescu, în fața Palatului Cotroceni. Vom instala corturi și vom protesta non-stop pe termen nelimitat. Taximetriștii din toată țara sunt pregătiți să vină la protest în fața Palatului Cotroceni”.
Taximetriștii: „Ordonanța de Urgență 13 s-a retras de două ori. Și Oug 49 se poate retrage, dar trebuie să o ceară cineva. Dacă noi taximetriștii din toată țara nu cerem, nu o să ne dea nimeni. Trebuie să ne unim toți taximetriștii din toate orașele printr-o grevă de mare amploare și foarte agresivă pentru a ne cere drepturile. Criza din taximetrie este foarte acută și se adâncește pe zi ce trece. Dacă nu ne unim urgent, s-ar putea la 1 ianuarie să fim agenți de pază, nu taximetriști”.
Asociația Clubul Taximetriștilor de Pretutindeni a adresat o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, în care cere acestuia să nu promulge Legea Ridesharing-ului. S-a depus cerere de protest.
„Cu deosebita stimă și respect vă aducem la cunoștință faptul că suntem împotriva legii transportului alternativ, care a trecut în 3 (trei)ore prin toate comisiile de specialitate și prin Camera Deputaților. Vă rugăm să nu promulgați această lege, până nu va fi analizată corect și asociațiile să poată depune amendamente la această lege. Nu este corect să treacă o lege în 10 secunde prin comisii, fără o consultare cu asociațiile direct afectate. În primul rând, este o lege care dă posibilitatea unora să evite Legea 38/2003 (legea taximetriei). Avem o lege a transportului public de persoane și nu este normal să apară o lege paralelă.
Cum ar fi să avem două legi pentru comerțul alimentelor? Unii să respecte o lege și alții să o evite și să scoată din țară 30% din încasări, să evite legislația fiscală din România, să nu elibereze bon fiscal, să nu plătească contribuții la stat prin cărți de muncă, să nu afișeze un preț la raft și să vândă alimentele cu preț dinamic, adică prețul la carne să varieze în funcție de oră, la ora 11 să fie 20 de lei kg și la ora 17 să fie 50 de lei kg?
Vă aducem la cunoștință că asociația noastră a solicitat la Primăria Capitalei o autorizație de protest pentru toată luna noiembrie și luna decembrie. Vom protesta în fiecare zi pe strada Constantin Marinescu, în fața Palatului Cotroceni. Vom instala corturi și vom protesta non-stop pe termen nelimitat. Taximetriștii din toată țara sunt pregătiți să vină la protest în fața Palatului Cotroceni.
Cu deosebită stimă și respect,
Asociația Clubul Taximetriștilor Liberi de Pretutindeni”
Și Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România îi solicită preşedintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge legea transportului alternativ, în forma votată recent de Parlament.
Într-o scrisoare deschisă şi transmisă Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanţii transportatorilor arată că această lege nu face decât să favorizeze companiile care au sfidat legislaţia din România, timp de 4 ani şi jumătate, iar votul „pe repede înainte” dat de parlamentari pentru a legaliza ceea ce până în prezent a funcţionat ca „piraterie” ar trebui, mai întâi, cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie.
„Votul pe repede înainte, dat de parlamentari pentru a legaliza cu celeritate ceea ce până în prezent a funcţionat în afara cadrului legal, ca piraterie, ar trebui, mai întâi cercetat de DNA, având în vedere faptul că în România nu se poate face lobby legal, ci doar trafic de influenţă, iar acţiunea concertată a parlamentarilor are semne clare de rezultat al unui lobby internaţional, astfel încât se poate considera că există suspiciuni rezonabile de trafic de influenţă”, se precizează în scrisoarea deschisă a celor de la COTAR.
Transportatorii acuză nerespectarea legii dialogului social, prin sfidarea tuturor acţiunilor de protest din partea patronatului reprezentativ pe ramură, care s-a opus vehement legiferării în favoarea unor jucători despre care menţionează că au intrat pe piaţa de transporturi în neconcordanţă cu legile româneşti în vigoare.
Printre alte motive pentru care solicită şefului statului să nu promulge legea referitoare la transportul alternativ, COTAR aminteşte „graba în care s-a trecut prin comisiile parlamentare şi în plen noua lege, generată de o ordonanţă de urgenţă votată cu aceeaşi celeritate, în luna iunie, pentru a servi interesele unor companii care nu au respectat legea”.
Confederaţia patronală arată că, deşi au primit o perioadă de patru luni pentru a intra în legalitate, operatorii care fac transport alternativ nu s-au conformat legii astfel încât au mai solicitat o amânare suplimentară de 4 luni.
„Deşi acestor transportatori neautorizaţi şi nelicenţiaţi li s-a mai acordat o perioadă de 4 luni, pentru a intra în legalitate, nici măcar aşa nu s-au conformat cerinţelor legii făcute special pentru ei şi au mai cerut o amânare de încă patru luni – lucru ce nu s-a mai întâmplat în istoria legiferării din România, după 1990 – şi care arată în mod evident favorizarea unor companii, în detrimentul celor care au funcţionat legal, în ultimii 30 de ani. Atât legislaţia din România, cât şi cea internaţională, prevăd egalitatea de drepturi şi obligaţii pentru toate companiile care desfăşoară activităţi într-un anumit domeniu, iar această nouă lege prevede condiţii speciale doar pentru unele companii, favorizându-le în detrimentul celor care până acum au îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru obţinerea licenţelor de transport şi au plătit către statul român taxe şi impozite, conform legii”, se mai arată în scrisoarea deschisă transmisă preşedintelui Klaus Iohannis.
Camera Deputaților – for decizional, a adoptat marți proiectul de Lege aici pentru aprobarea OUG 49/2019 privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediate prin platforme digitale, iar președintele Klaus Iohannis ar trebui să promulge legea, urmând ca aceasta să intre în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Legea prevede și prelungirea autorizării acestor activități până la data de 01 Februarie anul viitor.