Taximetriștii, întâlnire la Palatul Victoria cu primul-ministru al României.
Reprezentanții Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (A.D.T.I) s-au întâlnit la Palatul Victoria cu primul-ministru al României, domnul Ludovic Orban. Cu această ocazie au fost salutate măsurile economice și sociale adoptate de Guvernul României prin OUG 30/2020 și OUG 32/2020, măsuri ce au fost adoptate cu ocazia Decretului prezidențial nr.195 din 16 martie 2020.
În conformitate cu prevederile art. XV alin. (1) din O.U.G nr. 30/2020, modificată, beneficiarii (PFA, II) vor primi o indemnizație lunară de 75% din câștigul salarial mediu brut pentru anul 2020 (5249 lei). Această indemnizație se acordă doar pe perioada stării de urgență.
În cadrul întâlnirii cu primul-ministru, au avut loc discuții pe teme economice, sociale și profesionale.
Astfel, Viorel Radu, președintele Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți, în numele membrilor și simpatizanților atât din București cât și din țară, mulțumește primului-ministru Ludovic Orban, pentru sprijinul și modul responsabil în care a înțeles să trateze problemele economice ale antreprenorilor înregistrați ca PFA și II cât și pentru implicarea domniei sale în rezolvarea problemelor profesionale reale cu care se confruntă operatorii din transportul de persoane în regim de taxi, promițând măsuri ferme și modificări legislative de îmbunătățire a serviciului de transport, punând astfel capăt discriminărilor de orice fel.
Acestea sunt doar câteva dintre problemele antreprenorilor înregistrați ca PFA și II, ridicate de Asociația pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți primului-ministru al României, domnul Ludovic Orban.
Sursa aici