TAXI VEST, UN PROTEST IMPOTRIVA NOULUI CARTEL DIN TAXIMETRIE

Tarifele la care s-au aliniat aproape toate dispeceratele din București determină Taxi Nord să protesteze în stilul propriu cu privire la noul tarif cartelizat: mărește prețul pe km și „aruncă” în piață un nou dispecerat: Taxi Vest, cu un tarif deja aprobat de 1,61 lei/km.

Fără precedent în istoria recentă a taximetriei momentului, un dispecerat va avea două tarife: un tarif de Nord și unul de Vest.

Deja Taxi Nord a făcut demersurile necesare pentru mărirea tarifului de la 1.99 lei/km la 2,22 lei pe km, arătând că noile alinieri de tarife ale celorlalte dispecerate sunt unele care nu reflectă costurile reale de operare, implementând în același timp, conform legislației, posibilitatea transportatorului autorizat de a lucra pe tarife diferențiate, în funcție de gradul de confort oferit și investițiile făcute în activitatea de taximetrie.

Un tarif unic, aprobat prin Hotărâre de Consiliu General.

„Dacă se dorește un tarif unic la nivelul capitalei ca și în cazul altor orașe din provincie, se poate solicita de către toate dispeceratele și toți operatorii din București ca Primăria Municipiului București și Consiliul General să stabilească, prin Hotărâre de Consiliu General, nivelul și valoarea tarifului unic pe baza structurilor de cheltuieli și a fișelor de fundamentare reale depuse de fiecare operator și transportator în parte, fie el societate comercială sau persoană fizică autorizată”, ne declară Eugen Dragomir, managerul Taxi Nord. 

„Am demarat proiectul Taxi Vest pentru a protesta împotriva celor care nu vor să joace corect în taximetrie și care vor să acapareze în continuare prin cartel și monopol, piața. Este felul nostru de a protesta și împotriva celor care fac legi incorecte în parlament și în Consiliul General, făcând reguli care convine unor dispecerate sau organizații patronale. O să introducem tariful de VEST 1,61 lei/km, un tarif foarte frumos de altfel, care va rămâne valabil atâta timp cât va exista noul cartel pe 1,69/km. Am notificat deja câteva instituții, printre care și Aeroportul Otopeni, cu privire la aceste noi modificări. Anunțăm pe această cale toți taximetriștii, indiferent de felul sau forma prin care își desfășoară activitatea, că la Taxi Vest costurile dispecerizării vor fi gratuite, iar șoferii vor putea lucra cu orice aplicație de taxi doresc”, mai spune Eugen Dragomir.

„Nu am luat încă o decizie cu privire la dispecerizarea taxiurilor din Ilfov, însă cât de curând vom analiza și această opțiune, în funcție de evoluția pieții taximetriei și a regulilor care se vor implementa prin noul regulament de taxi care se discută la Primăria Capitalei. Dacă nu se înțelege că 1,69/km este o minciună cu aceleași efecte dezastruoase ca și 1,39/km, atunci vom face tot posibilul să distrugem tot. Este posibil să se repete episodul 1,19/km, numai că acum nu se va mai ajunge la nici o înțelegere. Tot dezastrul pe care l-a creat cartelul din taximetrie în anul 2010 se repetă și acum. De această dată, Taxi Nord va face ceea ce trebuie și nu ceea ce vor unii sau alții”, mai spun surse apropiate din dispeceratul Taxi Nord, un dispecerat care este hotărât să schimbe multe lucruri pe piața taximetriei din București și Ilfov.