REGISTRUL AUTO ROMAN: DECIZIA VA APARTINE

„În urma întrebărilor pe care le-am primit pe diferite căi, am emis aceste RECOMANDĂRI, pentru ca persoanele care intenționează să monteze astfel de panouri de protecție să fie informate corect. Decizia de a ține sau nu cont de aceste recomandări aparține fiecărui deținător de autovehicul, înțelegând prin aceasta și asumarea responsabilității, în cazul în care sunt încălcate normele legale în vigoare”, transmite Registrul Auto Român, printr-o informare oficială.

„Este vorba de o recomandare în ceea ce privește materialele folosite la amenajarea unui astfel de panou despărțitor. Registrul Auto Român nu este în măsură să oblige conducătorii auto să monteze astfel de dispozitive. Precizarea noastră vine în contextul în care, din cauza noilor reguli impuse de autoritățile competente pentru prevenirea răspândirii Covid 19, sunt deținători de vehicule care doresc să-și doteze mașinile cu astfel de panouri – în mare parte, vorbim de taximetre și autovehicule folosite pentru servicii de ride-sharing”.

„Recomandarea este să se monteze panouri din materiale flexibile, înțelegând prin aceasta că nu facem referire la panourile de plastic/plexiglas transparent. Așa cum am ilustrat în cele două fotografii, panourile recomandate sunt cele din folie cauciucată transparentă, fără elemente rigide cum ar fi barele de metal, iar prinderea să se facă prin legături flexibile”, se mai precizează în informarea Registrului Auto Român.

Conform Ordinului 984/829/2020 al ministrului transporturilor și al ministrului sănătății publicat în Monitorul Oficial la jumatatea lunii mai, firmele private și alți operatori de transport rutier de persoane – în regim de taxi și transport alternativ, inclusiv cei care execută acest tip de transport cu autovehiculul personal, trebuie să respecte o serie de reguli și să ia măsuri pentru limitarea epidemiei de coronavirus COVID-19, pe perioada stării de alertă.

La anexa 2 sunt prevăzute măsurile și regulile care se impun a fi implementate în domeniul transportului rutier de persoane, inclusiv dotarea autoturismului cu panouri despărțitoare pentru delimitarea spațiului între șofer și pasageri, la care face trimitere Ordinul respectiv și Informarea Registrului Auto Român.

Reguli înainte de plecarea în cursă

– La urcarea în vehicul vor fi montate dozatoare cu soluții dezinfectante. Se va efectua obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport înainte de plecarea în cursă. Va fi evitată măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se vor utiliza în schimb metode de curățare umedă.
– Conducătorul auto va fi dotat cu mască de protecție
– Purtarea măștii este obligatorie pentru accesul la bordul vehiculelor de transport, precum și pe toată durata călătoriei

Măsuri obligatorii pentru transportul persoanelor în regim de taxi și alternativ:

– transportul persoanelor se va efectua doar pe locurile din spate
– conducătorul auto va fi dotat cu măști și dezinfectant de tip biocid
– se va delimita spațiul dintre conducătorul auto și clienți/pasageri
– persoanele transportate au obligația de a veni la locul de îmbarcare cu mască de protecție și de a purta mască de protecție la urcarea în vehicul și pe toată durata călătoriei
– utilizarea mănușilor de către șofer în cazul mânuirii bagajelor clientului/pasagerului sau al interacțiunii cu alte persoane (agenți control, etc.) este obligatorie, precum și dezinfectarea mâinilor, după îndepărtarea mănușilor într-o pungă special destinată
– igienizarea și dezinfectarea interiorului autoturismului sunt obligatorii în fiecare zi
– se vor utiliza cu precădere plățile electronice

INFORMARE REGISTRUL AUTO ROMÂN

Referitor la dotarea autovehiculelor cu panouri despărțitoare la interior, facem următoarele precizări:

Registrul Auto Român înțelege necesitatea unei protecții adecvate a participanților la trafic în această perioadă, atât a conducătorilor auto, cât și a pasagerilor, motiv pentru care recomandă utilizarea unor soluții temporare ușoare, dar eficiente în contextul dat, care să respecte următoarele cerințe:
– Sunt utilizate materiale ușoare, transparente, flexibile;
– Montajul pe vehicul nu implică utilizarea unui cadru solid;
– Fixarea se realizează prin mijloace nepermanente (soluții tip Velcro sau adezive) care să permită demontarea facilă în vederea igienizării;
– Montajul nu trebuie să afecteze integritatea structurală a vehiculului și nici să interfereze cu vreun echipament de siguranță montat de producător, de ex. centuri de siguranță, airbag etc.

Suportul tetierelor poate fi totuși utilizat pentru fixare/susținere. Precizăm faptul că optarea pentru astfel de soluții nu presupune reomologarea vehiculului și nu implică modificarea cărții de identitate a vehiculului.

Atragem atenția asupra faptului că, în conformitate cu legislația națională, în situația în care configurația unui vehicul este modificată în raport cu parametrii avuți în vedere la omologare, vehiculul se supune reomologării, fiind necesară refacerea tuturor încercărilor pentru sistemele afectate de modificare.

Montarea unor panouri fixe pe autoturisme, în spatele conducătorului auto, are impact asupra mai multor elemente constructive și implică reverificarea respectării cerințelor din reglementările aplicabile, cum ar fi: instalarea și ancorarea centurilor de siguranță, omologarea scaunelor și absorbția de energie, proeminențele interioare, geamurile de securitate, impactul frontal și lateral, incluzând sistemele airbag din scaune și cele cortină, încălzirea și ventilația.

În plus, având în vedere echipamentele uzuale ale vehiculelor de fabricație recentă (spre exemplu sistemele airbag cortină), sau dimensiunile interioare ale majorității autoturismelor utilizate în regim de taxi în România, montajul unor panouri fixe ar conduce la imposibilitatea obținerii reomologării.

Deloc de neglijat ar fi și costurile mari implicate de verificările de reomologare și perioada de timp necesară efectuării testelor respective.