O sentință judecătorească pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție obligă Primăria Municipiului București și toți transportatorii autorizați, să dedice persoanelor cu handicap, și taxiuri care să fie adaptate pentru „transportul persoanelor cu dizabilități care folosesc pentru deplasare cărucioare electrice rulante electrice pliabile”.
Proiectul, aflat pe ordinea de zi aici a Consiliului General, urmărește să pună în aplicare sentința civilă rămasă definitivă și pune în acord anumite texte legislative din Legea pentru combaterea discriminării și a Legii 38/2003, în sensul în care toți transportatorii autorizați vor fi obligați să dețină cel puțin o mașină special adaptată transportului acestor cărucioare electrice pliabile.
sursa foto aici
„Obligă pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General – Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București și Agenția pentru Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București să înlăture situația de discriminare a reclamantului prin efectuarea tuturor demersurilor administrative prevăzute de dispozițiile legale în vigoare în vederea obligării tuturor transportatorilor autorizați în regim de taxi să dețină cel puțin un autovehicul special adaptat destinat exclusiv efectuării serviciului public de transport în regim de taxi în favoarea persoanelor cu dizabilități care utilizează pentru deplasare cărucioare rulante electrice nepliabile”, se mai arată în proiectul legislativ.