Dacă măcar o parte din doleanțele cerute în fața Primăriei Generale s-ar implementa în două zile – atât cât a durat protestul organizat de către ANTTI, taximetria – mai ales cea din București, ar fi semănat cu Raiul pe Pământ. Ar fi putut însemna, dacă ai puțină imaginație, cu o mare schimbare. Pentru cine și pentru ce, nu dorim să comentăm.
Dumnezeu a schimbat lumea în două zile și a adus pe pământ ziua, noaptea, apele și cerul. Implementate tot în două zile, cererile taximetriștilor protestatari ar fi semănat, imaginar vorbind, cu acțiunea Creatorului atunci când a schimbat Pământul.
Să vrei Ilfovul afară, tarif mărit, demisia directorului de la Transporturi sau schimbarea Regulamentului Cadru, adică schimbarea unui sistem implementat și construit cu migală timp de mai bine de zece ani, trebuie să ai „pentru cine”, trebuie să ai „cu cine” și trebuie să ai „de ce”.
Dar mai ales, trebuie să ai puteri divine, să știi să creezi și mai ales – să știi să dăruiești.
Din câte știm noi, cei care au inițiat protestele nu sunt Creatori. Sunt oameni obișnuiți și/sau taximetriști. Depinde care ochi îl folosești atunci când te uiți înspre ei. Depinde și de bandana care lasă liber ochiul sănătos pe care îl folosești atunci când te uiți înspre cel care te face pirat sau evazionist fiscal.
Dar nici taximetriștii – avand în vedere numărul participanților, nu vor ca în taximetrie să fie ziuă, noapte, ape sau cer. Pentru că a-ți dori să faci sau să creezi lucruri pentru oameni, și în a face ceva sau să creezi lucruri pentru taximetriști, este o diferență. O diferență uriașă. Pentru că oamenii – în general – vor și își doresc daruri.
Dar taximetriștii nu vor să primească daruri – având în vedere numărul participanților la acest protest.
Probabil și datorită faptului că se vorbește pe la colțuri că aceste daruri au fost unele otrăvite, exact ca în legendele biblice în care șarpele a oferit mărul otrăvit Evei.
Este democratic, constituțional și – mai ales – natural să îți dorești ceva. Fie și tarif, Ilfov, demisii sau daruri.
Știm cu toții că una este să vrei, și alta este să se întâmple. Constatăm de la o vreme că indiferent de felul problemelor pe care le au în desfășurarea acestei activități, taximetriștii nu mai vor și nu își mai doresc nimic. Sau, mai bine zis, nu vor să se mai întâmple nimic. Nu mai vor nici măcar acest nimic, și – în virtutea inversării logice care ne caracterizează activitatea, taximetriștii vor… nimic.
Și ca o consecință a sintagmei (era să spunem „tagmei”), de pe la colțuri sau din spatele anonimatului unui cont de Facebook – mutând bandana de la ochiul orb și legându-ne la amândoi ochii ca într-un joc de-a Baba Oarba – putem să definim cele două zile de proteste ale colegilor noștri, ai voștri sau ai lor:
Nimic vrei, nimic primești.
