COMISIA PENTRU DIALOG SOCIAL DIN PMB REVINE

Istoric vorbind, această Comisie era singura modalitate, în afara audientelor, prin care taximetriștii putea aduce din stradă la cunoștința autorităților, problemele cu care se confruntau în activitatea de zi cu zi.

Comisia de Dialog Socio-Profesional, așa cum a fost inițial numită și constituită în conformitate cu legea 251/2001 încă din anul 2008 și suspendată tacit în urmă cu aproximativ doi ani ca urmare a numeroaselor polemici care aveau loc de fiecare dată când cei implicati se întâlneau la “dialog”, se reunește din nou în Primăria Capitalei pentru a discuta problemele pe care taximetria și taximetriștii le au în acest moment.

Inițiată de către Sindicatul Taximetriștilor (SNTI) și Asociația Taximetriștilor Independenți (ADTI), ședința va avea loc pe 28 Mai și vor participa reprezentanții Ministerului Muncii, ai Direcției de Transporturi și ai Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Conform legii 251/2001 și a regulamentului de organizare şi funcţionare, fiecare organizație profesională, patronală sau sindicală poate numi în această Comisie, care are un caracter consultativ, un număr de 3 (trei) membri care să reprezinte respectiva organizație la consultări si dialog, Primarul General fiind singurul care are prerogative decizionale, decizii pe care le stabilește în urma consultărilor cu participanții la aceste discuţii.

Reunirea acestei comisii are loc și pe fondul nemulțumirilor și a problemelor exprimate de o parte a organizațiilor și a reprezentantilor taximetriștilor cu privire la practicile care vizează evaziunea fiscală și concurența neloială, a reglementărilor contradictorii din legislație dar și a tegiversării adoptării amendamentelor la Legea 38/2003 de către Parlament.