Comandă prin dispecerat: strada – nu are importanţă – la numărul 2.
Fără bloc şi fără scară. Afară, turna cu găleata. Mă duc la număr – o casă, şi aştept…şi aştept…şi aştept…
Zic: băăă ce dreacu”, hai să plec…când, dă dispecera după mine:
– Colegu”, unde sunteţi?
Păi la numărul 2, şefa, la casă… gândindu-mă la penalizarea care tocmai o aveam de luat…
– Colegu” să mergeţi la bloc, domnişoara e afară, supărată că o plouă!
Întorc…Domnişoara, foc şi pară. Apelez la experienţa profesională şi încerc să mă scuz, în numele dispecerei care preluase comanda greşit sau grăbit. Pe drum, nu a tăcut. M-a făcut praf. Vorbea într-una şi îmi reproşa mie toate relele din taximetrie. Mă gândeam că vrea cu tot dinadinsul să-mi strice horoscopul sau… eu ştiu? Poate domnişoara vroia să devină pieton în ploaie… În sfârşit, ajung la adresa de destinaţie, şi…clar: horoscopul meu era praf. Îmi întinde o hârtie de 100 de lei – la mişto sau nu.
Aparatul – 11 lei si-un pic. Zic: daţi-mi vă rog mărunt, că n-am atâţia bani acasă, darămite la mine…
Domnişoara, pe un ton de şefă de filială multinaţională, zice: am mărunt numai 10 lei, aşa că dacă n-aveţi, e vina dumneavoastră, că trebuia să aveţi mărunt. Și dă să coboare, lăsându-mi – mai mult aruncaţi, pe scaunul din dreapta, cei 10 lei.
Într-o sclipire de aducere aminte a tot ceea ce mi-a făcut pe drum şi gândindu-mă la horoscopul meu, stricat pe ziua aia, zic în gândul meu: e o relaţie de parteneriat taximetria…hai să îi stric şi eu horoscopul. Zic cu voce imperativă, aproape strigat: stați puțin – nu coborâți încă!…
Bag în marşarier si dau înapoi vreo 50 de metri, aşa, cam de un leu şi-un pic al diferenţei neachitate, şi îi zic: O zi bună domnişoară, puteţi să coborâţi…gândindu-mă că astrele domnisoarei s-au pus în mişcare şi s-au aliniat la ale mele.
A coborât în ploaie, bombănind parcă ceva de melci şi trântindu-mi uşa.
P.S. Nu mi-a făcut reclamaţie.
