COMUNICAT DE PRESA PMB

 

COMUNICAT  DE PRESA

Primarul General Gabriela Firea, s-a întâlnit astăzi la sediul Municipalității cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), ai Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), ai Camerei Taximetriștilor, precum și reprezentanții altor operatori privați din domeniul transportului public, pentru a identifica problemele generale cu care se confruntă aceștia, dar și probleme specifice care intră în aria de competență a Municipalității.

Alături de Primarul General, la discuții au fost prezenți reprezentanți ai Municipalității cu competențe în domeniu.

Gabriela Firea: „Ne dorim să venim în întâmpinarea problemelor cu care vă confruntați și să luăm toate măsurile legale pentru deblocarea situațiilor aparute în domeniul de activitate în care acționați. Astfel, voi dispune înființarea unui grup de lucru care să acționeze permanent pentru ca solicitările venite din partea industriei dumneavoastră să fie rezolvate punctual și într-un timp cât mai scurt. Și mă refer aici atât la solicitările restante cât și la orice alte probleme care pot apărea în viitor.”

În cadrul întrevederii, s-a stabilit ca din grupul de lucru să facă parte reprezentanți ai Direcției Juridic, Direcției Transporturi, Direcției de Poliție Locală și Control, Poliției Locale, Administrației Străzilor, dar și reprezentanți ai structurilor asociative participante la discuții.

Primarul Capitalei a mai anunțat că unul dintre obiectivele importante pe care Municipalitatea le are în vedere pentru creșterea calității serviciilor de transport este crearea de benzi unice pentru RATB, taxi, dar și autovehicule de intervenție pentru situații de urgență, mai mulți specialiști din cadrul PMB și Administrația Străzilor lucrând deja la identificarea arterelor din București unde trama stradală permite acest lucru.

De asemenea, Primarul General i-a asigurat pe transportatorii prezenți la discuții că PMB va analiza – împreună cu Inspectoratul General al Poliției Române și Poliția Rutieră, posibilitatea creării în stațiile RATB, acolo unde este posibil, de zone unde pot staționa și taximetriștii.

În cadrul întâlnirii, s-au discutat de asemenea, aspecte legate de contractele de delegare de gestiune în domeniul transportului public de persoane în regim de taxi, dar și aspecte legate de procedura de preschimbare a autorizațiilor de taxi în situația înlocuirii autoturismului sau a cesiunii, Primarul General solicitând în acest sens direcțiilor din cadrul PMB cu responsabilități în domeniu, să găsească soluții pentru simplificarea procedurilor de autorizare.

Citește comunicatul aici