„Scrisoare deschisă către Primăria Municipiului Bucureşti,
În atenția doamnei Primar General Gabriela Firea
Domnă Primar General Gabriela Firea,
Mă numesc Ionuț Matache și sunt un cetățean în vârstă de 29 de ani, al Municipiului București. Sunt unul din cetățenii pe care i-ați asigurat, printr-o declarație publică din data de 2 decembrie, că „au în dumneavoastră” un reprezentat care va respecta ceas de ceas, Constituția și legile țării, că le veți apăra tuturor drepturile și interesele legitime și veți lupta pentru ca Bucureștiul să fie, într-adevăr, o capitală europeană, din toate punctele de vedere.
Sunt așadar, un cetățean al Municipiului București. Sunt un cetățean cu dizabilități fizice care, timp de 12 ani, a fost nevoit să locuiască la etajul 4 al unui imobil fără lift – adică fără accesibilizarea impusă de către legea 448/2006, lege privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Sunt unul dintre acele multe persoane cu dizabilități care nu a beneficiat de suportul Primăriei Capitalei atunci când a solicitat o locuință socială la parter și care, din cauza costurilor dispozitivelor medicale și ale tratamentelor de recuperare, nu și-a permis, timp de 12 ani, să facă parte activ din societate. După 12 ani de stat închis în casă în marea majoritate a timpului, de ieșit afară cărat pe brațe de către fratele meu, de umilință și de refuzuri, de lipsă de socializare și de tinerețe pierdută, am reușit, exclusiv prin muncă, cu ajutorul familiei și a prietenilor, să achiziționez un apartament la parter. Eu am reușit, mulți alții în situația mea, nu.
Odată cu „privilegiul” de a ieși din casă, m-am lovit de următorul obstacol al Bucureștiului: mijloacele de transport. Foarte puține mijloace de transport din capitală sunt accesibilizate în mod corespunzător. Doar o parte din stațiile de metrou beneficiază de lift, autobuzele fie nu au rampă funcțională, fie au șoferi prea grăbiți și neinteresați, iar tramvaiele nu sunt accesibilizate deloc. Așadar, dacă te găsești într-un scaun cu rotile, în mijlocul Bucureștiului – capitală europeană, și dacă, întâmplător, ai mobilitatea redusă și la mâini, precum în cazul meu, opțiunile de transport sunt foarte limitate. Și se rezumă, în momentul de față, fie la mașină personală, de care nu beneficiez, fie la serviciul de taximetrie, fie de cel de carsharing. Adică Uber.
O singură dată am fost nevoit să apelez la serviciul de taximetrie, serviciu pe care l-am evitat din cauza atitudinii discriminatoare a șoferilor. Taxiul a fost comandat prin aplicație de către prietena mea și am specificat că am bagaj mare – scaunul cu rotile. Șoferul a refuzat să mă ajute să mă pun în mașină, apoi a început să ne jignească, a devenit agresiv verbal și, conform spuselor lui, singurul motiv pentru care ne-a luat a fost „ca să nu aibă probleme”. Ulterior, am făcut reclamație atât pe pagina de internet a companiei, cât și pe aplicația de unde am comandat mașina. Consecința – pentru noi – a fost că ni s-a dezactivat contul de pe aplicație. De ce nu am refuzat să plecăm cu șoferul respectiv? Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu ma pot da jos din mașina unui bărbat plin de forță și agresiv când vreau, pentru că nu îmi permit să aștept o altă mașină, în frig, iarna și, cel mai important, pentru că intimidarea și încălcarea drepturilor și libertăților umane nu constituie un pilon al unei societăți democratice. Acesta este un caz singular, veți spune. Este singular pentru mine, însă nu și pentru multe alte persoane, aflate în situații defavorizante, care s-au lovit de refuzuri și jigniri din partea șoferilor de taxi.
De atunci și până în prezent am apelat la serviciile Uber pentru fiecare drum pe care a trebuit să îl fac, pentru tratament, recuperare sau socializare și recreere. Am apelat la serviciile Uber și voi apela în continuare, pentru că am fost tratat întotdeauna cu respect și demnitate, pentru că am fost ajutat și înțeles și pentru că este, la ora actuală, singurul serviciu bucureștean la standarde europene din punctul de vedere al mentalității, al deschiderii și al respectului.
Prin urmare, această scrisoare vine în urma comunicatului emis de către dumneavoastră în data de 4 decembrie, referitor la transportul de tip taxi din București. Fac apel la înțelegerea și la bunele dumneavoastră intenții de a apăra și respecta drepturile și interesele cetățenilor, așa cum ați declarat, pentru a ține cont de necesitatea serviciului de carsharing în București. În primul rând pentru că, la momentul actual, reprezintă singura opțiune decentă de deplasare a persoanelor cu mobilitate redusă, în lipsa accesibilizării mijloacelor de transport în comun. În al doilea rând, consider că problema condițiilor oferite de către companiile de taxi și ale mijloacelor de transport în comun se poate rezolva, cu siguranță, în timp, prin educare, prin creșterea standardelor și prin aplicarea unor sancțiuni legale atunci când este cazul. Dar acesta este un proces de durată. Până atunci însă, Uber rămâne pentru mine singura modalitate de transport și de contact cu lumea exterioară, cu prieteni, cu evenimente sau cu tratamente medicale, după 12 ani petrecuți în casă din cauza nerespectării legii privind drepturile persoanelor cu handicap.
Totodată, țin să vă reamintesc că Uber nu este un serviciu de taximetrie, ci de carsharing, iar serviciile de acest tip, precum și cele de taxi și de transport în comun constituie soluții pentru problema aglomerației și a lipsei parcărilor din capitală. Reglementarea și definitivarea serviciilor Uber în România ca pe o categorie separată, diferită de cea de taxi pe modelul altor țări dezvoltate, precum SUA, Marea Britanie, Franța, Portugalia sau Estonia, va avea ca urmare și creșterea bugetului public, la care compania contribuie deja prin intermediul celor aproximativ 350.000 de șoferi parteneri.
Așadar, am încredere că veți respecta promisiunile declarate și că veți ține cont atât de situația mea cât și de cele similare ale cetățenilor în fruntea cărora vă aflați. Opțiunea de a alege serviciile pe care le utilizăm constituie un fundament al unei societăți democratice. Contez pe faptul că soluția la care veți apela nu este aceea de a interzice, ci de a adapta Bucureștiul și, dacă este cazul, legislația în vigoare, la standardele pe care, cu siguranță, dorim cu toții să le atingem – standardele europene, acelea de care, din păcate, din punctul de vedere al accesibilizării și al respectării persoanelor cu dizabilități, suntem foarte departe, însă de care cred că ne putem apropia, atâta timp cât există dorință comună și umanitate.
Mulțumesc, Ionuț Matache”
