Parafrazând spusele lui Grigore Moisil, spun:
„Pentru un taximetrist este esenţial felul în care îşi rezolvă problemele; pentru dispecerat sau patron – felul în care le creează.”
Hai, dar HAI să gândiți, vă invit. Vă rog! Se poate! Hai să citiți ce zice prostul ăsta! Până la capăt. Aveți timp să faceți pauze. Reluați de unde ați rămas. Partea proastă e că nu puteți pune un semn, ca la carte. Partea frumoasă e că va trebui să rețineți unde ați rămas. Memorați, deci. Spor!
MĂRIRE DE TARIF! Păreri de pe net…
Taximetrişti:
„Una e 1, 39, alta e 1, 69! Vrem mărire, du-o naibii de criză! Poftă bună!”.
„Toate s-au scumpit, de unde bani să acopăr diferența? Să se mărească tariful! Controlorilor şi şefilor, poftă bună!”. „Ăştia, clienții, au pretenții la unutreijnoo de parcă ar plăti treicinzeci! Săracii nației pe capul meu! Poftă bună!” „Da’ de când şi până unde sclavia asta? Ăla care decide pentru mine ştie cum e în pielea mea? Ştie el cum se câştigă banii? Tot poftă bună!”. „Săracilor! Vă vindeți ca pe nimic! Rămâneți nimicuri! E treaba voastră până când devine treaba noastră, învățați clienții prost! Prost eşti plătit, prost eşti! Să muriți toți!!! Aceeaşi urare: Poftă bună!”. „Bă!!! Nu i-a urat nimeni nimic Doamnei care îndeamnă orice femeie să fie rea, aşa că… Poftă bună!”. „Poftă bună tuturor!!!! Să vă umplu gura de bale, nud!”
Azi am avut senzația că sunt daltonist (vedeam numai galben), văzând câte taxiuri erau parcate pe Coralilor sau pe străzile adiacente. Ah… „Poftă bună” e natural să urezi, nu să ți se-ntâmple, gen… Se tot întâmplă.
Clienții, în carne şi oase:
„Ah! În sfârşit, ați mărit tariful. Îmi pare normal, chiar mă bucur, am pretenții, plătesc! Sper să vă fie mai bine, sunt dispus să dau mai mult pentru asta. Oricine poate cere orice, pe bună dreptate. Dacă nu mă pot încadra, caut alternative. Şi eu lucrez cu oameni, ştiu cum e!”.”Auzi, domnule?!!! Nu era normal să mă avertizezi?!!! De unde să ştiu eu că faceți de-astea?!!! La noi nu vă gândiți, de unde bani?!!! Dă-mă jos!”. A se citi: „Opreşte să cobor”! „Bă!!! Ce rahat faci? Te plimbi cu maşina! Ştii cum e la lopată? Poftă bună!”
Am terminat cu părerologia. Sper. Sătul sunt de oameni care îşi dau cu părerea despre munca mea fără a şti despre ce vorbesc. Au doar pretenții, păreri, soluții imaginare la problemele lor, nu ale mele. Spre ieftinirea tuturor şi „scumpirea” lor, ca vorbitori: „Fă altceva dacă nu-ți convine!”.
De ce nu?! Poate că sunt un criminal înnăscut, de unde să ştiu dacă pun mâna pe o piatră şi fac tot posibilul să-ți crăp capul devin un criminal în serie, poate? Vrei să mă ajuți să aflu? „Eşti nebun?!!”.
Poftă bună! E uşor să spun.
Dincolo de amuzament, treburile stau aşa, văzute din punctul meu de vedere:
– Panică în cuibar, azi. Speranțe de mai bine.
– Timp şi energie investite în speranțe de mai bine, bine!
– În medie, o cursă înseamnă 10 lei. Medie, da?! Matematic. Ok.
– În medie, 80% dintre cursele de 6, 7, 8, 9 lei sunt plătite cu 10. Tarif mai mare? Desigur! 7, 8, 9 lei, tot 10. Dar diferența e asta: nu mai primeşti 4, 3, 2, 1 leu, ai tăi. Căci… suma din aparat e mai mare. Deci. A naibii matematică! Nu are suflet! Impertinenta! Plus că unora li se întâmplă: „S-a mărit tarifu’, mărim planu’ boss! Că e dările mai mari. Să plăteşti şi cartea dă muncă, dă-o dracu! S-au pus ăştia pe noi, ai votat! Oricum nu ajungem la pensie”.
Ferească Dumnezeu! Schimbările nu intervin de azi pe mâine. Vin în timp, investind. Vin azi, amintindu-ți despre ieri. Vin trăind.
Azi… văzând galben, mi-am spus:
„Noroc au unii că oamenii ăştia nu sunt uniți! Atât de mulți!!! Câtă forță. Nu ştiu ce vor… Aşteaptă, în loc să facă! Altfel decât e acum, multora le-ar fi noapte ziua şi lungi zilele toate. De plumb. Norocul lor!”.
