Ședință la Ministerul Transporturilor – Comisia de Dialog Social
Luni 29 mai 2017, președintele Asociației pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți – Viorel Radu, a participat la lucrările Comisiei de Dialog Social, unde au avut loc dezbateri pe marginea proiectului de Ordonanță de Urgență a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.
Dezbaterile pe marginea proiectului de modificare a legii 38/2003 au avut loc în sediul Ministerului Transporturilor – Comisia pentru Dialog Social.
Mai multe detalii găsiți aici