UBER SI TAXIFY: NE CONVINE SI VOM ANALIZA PROIECTUL

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

„Această propunere legislativă este una progresistă ce definește bine limitele serviciului de ridesharing și, în același timp, nu constrânge utilizatorii”, a declarat pentru startupcafe.ro, şeful Taxify România cu privire la proiectul de lege care va reglementa platformele Taxify şi Uber.

Potrivit inițiativei legislative intrate în dezbaterea Senatului, serviciul prestabilit de ridesharing înseamnă „deplasarea împreună a persoanelor, cu ajutorul unui autovehicul, în baza unui contract de ridesharing încheiat între pasager(i) și șoferul autovehiculului, care este facilitat de o întreprindere autorizată conform prezentei legi, printr-o platformă/ aplicație tehnologică online”.

Citește și: PARLAMENT: PROPUNERE DE REGLEMENTARE PENTRU RIDESHARING

Platforma tehnologică este definită de propunerea de lege drept „programul software de sine stătător/instalat pe un dispozitiv mobil prin intermediul căruia membrii înregistrați interacționează și găsesc și/sau oferă curse (transport) și încheie contractul de ridesharing”.

„Cu privire la proiectul de lege expus, suntem foarte bucuroși să vedem și pe scena românească primul text spre reglementarea serviciului ce îl oferim atât noi, cât și șoferii parteneri. Considerăm că această propunere legislativă este una progresistă ce definește bine limitele serviciului de ride-sharing și, în același timp, nu constrânge utilizatorii Taxify – pasageri și șoferi parteneri.

Salutăm această inițiativă și o apreciem a fi în interesul utilizatorilor Taxify. Suntem la dispoziția autorităților pentru a oferi detaliile de care este nevoie pentru a facilita procesul de reglementare”, mai spune Mihai Florea, Country Manager Taxify România.

Uber: Vom analiza propunerea legislativă și vom reveni cu o poziție în următoarele săptămâni.

„Reglementarea serviciilor de ridesharing este necesară. Vom analiza această propunere legislativă. Această propunere ar putea afecta apariţia de noi startup-uri în domeniu, întrucât apar taxe, cerințe tehnice și amenzi greu de suportat pentru antreprenorii la început de drum.

În principiu, credem că reglementarea serviciilor de ridesharing este necesară. Vom analiza propunerea legislativă și vom reveni cu o poziție în următoarele săptămâni. Ca și până acum, vrem să continuăm să discutăm cu toți actorii din industria transportului și cu autoritățile, astfel încât să facem ceea ce este cel mai bine pentru șoferi, consumatori și orașe”, au declarat și oficialii Uber.

Sursa aici