TAXIMETRISTII, FARA TELEFON MOBIL SAU TABLETA LA VOLAN

Un proiect de ordonanță de urgență aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne va interzice șoferilor să folosească în timpul conducerii, a „dispozitivelor sau a telefoanelor mobile” care au funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video. Șoferii și bicicliștii nu vor mai avea voie să țină în mână telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil de înregistrare și fotografiere, în timp ce conduc pe drumurile publice.

Oricum ar fi interpretat, proiectul de ordonanță de urgență va avea un impact major și în activitatea de taximetrie

„În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, se arată în textul ordonanței de urgență.

Interzise vor fi și transmiterea de mesaje pe Whatsapp sau înregistrări live. Polițiștii rutieri vor ridica pentru 90 de zile permisul auto șoferului și îi vor aplica o amendă de până la 1.200 de lei. Același proiect prevede că șoferii își pot recupera permisul suspendat doar în urma unui examen de verificare a cunoașterii regulilor de circulație. Pentru cei care au o perioadă de suspendare de 90 de zile, examenul poate fi susținut la cerere, după 30 de zile, pentru scurtarea perioadei de suspendare. 

Polițiștii vor desfășura activități de informare a șoferilor cu privire la noile modificări legislative

În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe, poliția rutieră din cadrul Poliției Române desfășoară activități de informare a participanților la trafic, astfel cum aceștia sunt definiți prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la interdicția, valabilă în timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, de a ține în mână sau de a folosi cu mâinile în orice mod telefonul mobil sau orice dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.

Informarea se realizează prin intermediul mai multor instrumente și/sau acțiuni specifice, cum ar fi, fără a se limita la acestea, comunicate de presă și informare prin mass-media, postarea informațiilor pe site-ul Poliției Române, organizarea unor acțiuni specifice în trafic sau în mod direct, în trafic, prin polițiștii rutieri.

Sursa aici