TAXIMETRISTII DIN TIMISOARA, PROTEST DE TREI ZILE

"A nu respecta pacea sociala intr-o societate, este o incalcare grava a drepturilor si pentru aceasta, cei vinovati trebuie sa plateasca. Taximetristii din Timisoara ies in strada"

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI
Asociația Banat Taxi pregătește trei zile de protest în fața unor instituții publice din Timișoara.
Taximetriștii vor declanșa acțiunea în fața Prefecturii și a Primăriei din Timișoara în zilele de 14, 15 și 16 noiembrie și sunt invitați toți colegii care au nemulțumiri față de cum aceste instituții publice înțeleg să soluționeze petițiile și cererile pe care Asociația Banat Taxi le-a adresat acestor instituții pentru rezolvarea problemelor din taximetrie pe plan local.

„Având în vedere că ne este amenințat locul de muncă, având în vedere că se încalcă flagrant legea, iar instituțiile abilitate care au obligația de a o apără se fac părtașe, am hotărât că începând cu data de 14 Noiembrie, de la ora 10:00 la 13:00 și continuând până în data de 16 Noiembrie SĂ PROTESTĂM”, se arată în comunicatul colegilor de la Banat Taxi Timișoara aici.

„Să ne spunem drepturile în stradă în fața instituțiilor, prin încetarea muncii în semn de protest. Cu această ocazie vă anunțăm și vă invităm alături de noi pentru a ne face auzită vocea. A nu respecta pacea socială într-o societate, este o încălcare gravă a drepturilor și pentru aceasta, cei vinovați trebuie să plătească. UNIȚI VOM INVINGE!”, se mai arată în comunicatul asociației.

Pentru mai multe informatii Asociatia Banat Taxi
Str. Penes Curcanu nr. 1/3
Tel:0721641800
E-mail: banattaxi@yahoo.com