SUSTINE SI TU. ALTFEL NU VEI PUTEA SA DAI CU PIETRE.

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

De ce susținem.

Pentru că de cinci ani este cu noi, lângă noi și pentru noi. Pentru că a fost alături de noi, într-un moment în care dispeceratele nu își mai încăpeau în piele de mândrie atunci când își trimiteau controlorii de trafic să numere secundele pe care le întârziam la adrese. A fost alături de noi atunci când mulți dintre noi lucram cu ea ascunsă între picioare. Pentru că mulți o fac și acum.

Istoria e urâtă și taximetriștii care s-au întors din Siberia știu ce se întâmpla atunci. Însă StarTaxi a pus frână și a rupt dinții unora care nu își mai încăpeau în Jeep-uri de lăcomie atunci când încasau amenzile șoferilor, bani câștigați cu trudă pe stradă și care de multe ori făceau diferența în existența unei familii.

Pentru că timp de cinci ani, a fost alături de noi și ne-a arătat continuu că taximetrie se poate face și altfel. A fost alături de noi, în timp ce unii stabileau tarife prin cârciumi sau hotărau legi în parlament. Nu StarTaxi a făcut și face trafic cu autorizații sau închiriază licențe. Nu StarTaxi ne-a pus 1,39 lei/km atâția ani în aparatele de taxat.

Pentru că o să pierdem un concept și o să câștigăm un dispecerat. Adică o să câștigăm încă un dispecerat, sau două, sau trei, care se vor alătura celor mai bine de 40 care sunt acum autorizate și care în istorie ne-au măsluit cheltuielile, ne-au trimis controlori la adrese, ne-au decolantat pe la colț de stradă, ne-au sfidat și ne-au umilit cu taxe de rezervare de indicative, garanții sau amenzi.

Pentru că numai lipsa unui obiect sau a unui lucru o să ne arate ce înseamnă StarTaxi așa cum este acum. Pentru că așa cum este acum, nu o să mai fie niciodată.

Probabil că vor intra și ei în spirala competiției incorecte în care sunt acum dispeceratele. Și ne va măslui și StarTaxi fișele de fundamentare, ne va decolanta la colț de stradă, ne va rupe mâini sau ne va târî prin tribunale în numele taxei de dispecerizare și a brand-ului propriu. Sau ne va trimite în Siberia. Pentru că, suntem siguri de asta, o să devină și StarTaxi un dispecerat care o să ne stabilească prețuri la cârciumă sau prin birourile autorităților. O să angajeze și StarTaxi dispecere sfidătoare și zeflemiste, veri, cumnați, frați și surori ai patronilor, care o să ne pună în poziția ghiocel și o să ne cotrobăie prin taxiuri în numele clientului care nu ar fi trebuit să primească niciodată un taxi la comandă. Noi știm ce spunem și voi știți asta.

Pentru că așa cum arată acum lucrurile, o să își numească și StarTaxi controlori de trafic care o să ne scuipe la adrese, o să ne confiște stațiile radio sau o să ne suspende de la comenzi. O să angajeze și StarTaxi dispecere zeflemiste care ne vor învăța cei șapte ani de acasă.

O să ajungem ca acum, în care unii dintre noi sunt în stare să își tatueze pe curul prietenei brand-ul sub care lucrează. Nu că sigla StarTaxi nu ar arăta bine pe fesele prietenelor, pe ușile apartamentelor sau ale taxiurilor noastre, însă o să câștigăm, în mod sigur, încă o golănie. Și o să pierdem un partener adevărat care ne-a arătat și ne arată zi de zi și noapte de noapte că taximetrie se poate și fără mâini rupte, fără decolantări în masă, fără să ne măsluiască structurile de cheltuieli și fără flegme sau bătaie de joc.

Pentru că oricum ar fi, taximetria merge mai departe. Însă în cinci ani, ne-a arătat permanent și repetat că taximetrie se poate face și altfel.

Pentru că noi taximetriștii, o să pierdem un concept și o revoluție. Pentru că asta face acum primăria și actualele dispecerate: ne vor confisca cinci ani de revoluție și de taximetrie adevărată, în care fiecare dintre noi am văzut că se poate și altfel. O taximetrie în care clientul preluat prin această aplicație a fost întotdeauna partener și suveran în taxiurile noastre.

Nu vă bucurați că StarTaxi o să devină dispecerat. O să vă decimeze…

Oricum ar fi, semnătura ta poate să conteze. Sau poate că nu. Însă uită-te în interiorul tău și fii drept și corect. Și dacă StarTaxi ți-a greșit vreodată cu ceva, spune-ne și nouă. Vom fi primii care vom da cu pietre.

Bucuresti-smartcity