STAR TAXI: CE SE INTAMPLA ACUM IN PRIMARIA CAPITALEI ESTE UN ABUZ !

Luând în considerare modalităţile de abordare a acestui subiect, se poate observa foarte clar că ne aflăm în faţa unui exces de putere săvârşit de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti

academiadetaxi
STAI CU NOI

academiadetaxi

Site dedicat activității de taxi. Puncte de vedere, acte normative, știri, comentarii, evenimente, comunicate de presă.
academiadetaxi
STAI CU NOI

Star Taxi App SRL consideră că decizia luată de Consiliul General al Municipiului Bucureşti cu privire la schimbarea regulamentului de taximetrie din Bucureşti, ca fiind una abuzivă, potrivit unui comunicat de presă.

„Constatăm cu dezamăgire, dincolo de toate criticile care se pot aduce noii reglementări, că se doreşte întoarcerea în timp a taximetriei cu 20 de ani în urmă și monopolizarea totală a acesteia”, se arată aici în comunicatul semnat de Vicol Moldoveanu, administrator SC Star Taxi APP SRL.

„Prin modificarea și completarea din data de 19.12.2017 a Hotărârii C.G.M.B nr. 178/2008 se încearcă eliminarea din Bucureşti a aplicațiilor de tip agregator, asemenea aplicației StarTaxi. S-ar ajunge astfel la “performanța” de nedorit ca Bucureștiul să devină singura capitală europeană care interzice aplicaţiile de tip agregator taxi. Cum astfel de măsuri aduc doar dezavantaje atât utilizatorilor cât și șoferilor de taxi, este rezonabil să ne întrebăm cine profită de fapt de modificările propuse, prin care se încearcă interzicerea aplicaţiilor de tip StarTaxi. O situație veche, greu tolerată de bucureşteni, pare să se prelungească prin noile măsuri propuse și chiar să se agraveze. Interesele bucureştenilor de a beneficia de servicii civilizate și eficiente de taximetrie se lovesc din nou de interese de grup, fără legătură cu interesul general.

Atât modul în care s-a iniţiat o astfel de hotărâre cât şi conţinutul acesteia sunt greu de înţeles pentru cetăţenii unui oraş civilizat şi modern, parte a unei societăţi democratice normale.

Decizia luată de CGMB la propunerea Primarului General Gabriela Firea a fost votată fără a avea loc consultări şi dezbateri publice prealabile. Astfel, a fost adusă pe ordinea de zi a şedinţei CGMB cu mai puţin de o oră înaintea începerii acesteia, fără a da timp participanților pentru a se documenta în acest sens și fără a se ţine cont de adevăratele probleme din acest domeniu. Astfel, a fost încălcată obligaţia autorităţilor de a asigura transparența decizională în conformitate cu Legea Transparenţei Decizionale (Legea nr.52/2003) nesocotindu-se astfel unul din scopurile ei, acela de a implica în mod activ părțile afectate în procesul de luare a deciziilor. Reglementarea rapidă a unor presupuse „probleme” cu eludarea adevăratelor probleme din domeniu ridică serioase semne de întrebare, în condițiile în care problemele reale de pe piața de taximetrie din București sunt grave, vechi și binecunoscute atât bucureștenilor cât și agenților economici cu activități în zona transporturilor.

Spre deosebire de Municipalitatea Bucureşti, care ignoră problemele reale ale taximetriei şi doleanţele utilizatorilor de taxi, Star Taxi APP, de la bun început a ţinut cont de părerile utilizatorilor, ale bucureştenilor în sensul cel mai larg al acestui termen, introducând pentru prima dată opţiunea de feedback de la utilizatorii de taxi, ajutând astfel la conturarea unei experienţe decente a călătoriei cu taxiul.

După mai mult de cinci ani de perfecţionare a aplicaţiei, numărul de peste 700.000 de utilizatori dovedeşte beneficiile aduse acestora de către StarTaxi; satisfacţia utilizatorilor de taxi bucureşteni ne-a interesat şi ne interesează în continuare. Obiectivele punctuale ale StarTaxi, toate urmărind mărirea gradului de satisfacţie al utilizatorilor de taxi, precum simplificarea modalităţii de găsire a unui taxi şi, de asemenea, identificarea celui mai apropiat taxi, au ridicat calitatea serviciilor de taximetrie in Bucureşti. Utilizarea aplicaţiei StarTaxi de către un număr atât de mare de utilizatori ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun şi ne motivează în continuare.

Totodată, aplicaţia StarTaxi a venit întotdeauna şi în ajutorul şoferului de taxi, punându-i la dispoziţie modalităţi cât mai eficiente de găsire a clienţilor şi maximizare a încasărilor lor.

Luând în considerare modalităţile de abordare a acestui subiect, se poate observa foarte clar că ne aflăm în faţa unui exces de putere săvârşit de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care nu numai că a hotărât că este nevoie de modificări în acest sens, ci a şi hotărât să se aplice schimbări la nivelul legilor deja existente, depăşindu-şi astfel atribuţiile și asumându-și roluri care aparțin altor autorităţi.”